Icoană era chipul mamei

[Gabriel Cristea]

Ninsoarea se sfârși, dintr-odată.
Nasul mic și cârn se lipise
de pistilul florii de gheață,
iar ochii albăstrii
colorau aripi de fluturi fără viață,
înțepenite pe fractalii ferestrei argintii.
Ținea la piept palmele strânse 
ca un pui de vrabie cu-aripile frânte -
o rugă troian de cuvinte
peste urlet de lupi prin cătun.
O candelă ce amintea, cuminte,
de taică-su căzut pe-afetul de tun,
în zloata Odessei.
Se-nsera cu albul zăpezii cătunul,
și lacrima-i curgea pârâuri pe geam,
florile zdrențe,
frunzele moarte căzute din ram
se unduiau, murind pe transparențe.

Fărâma de om cu părul bălai suspina
prin flori de gheață topite.
Icoană cu felinar și mănunchi de vreascuri în spate
era chipul mamei venind îndârjit prin zăpada curată.

[Vasilisia Lazăr]

Pe mine chiar m-a emoționat. Lacrimi care topesc ghețuri... Frumos!

[Ion Lazăr da Coza]

Fără virgula din v.

Imagini dure, deci - emoții.

da Coza

[Valeria Merca]

Deși textul nu pare pe de-a-ntregul convingător (în opinia mea este prea încărcat) imaginile create mai cu seamă în partea a doua  poemului și cele din final mi-au plăcut. Sugestiv și titlul.

[Sofia Sincă]

Poemul descrie un tablou, așa cum spune de fapt și titlul. Tema - orfanul de război, cu urmările înfrigurate. Dar, doar descrie, fără viață, fără suflu. Ce să mai vorbim de fiori lirici...

Am citit,

Sofi