luna

[Gabriel Cristea]

de câte ori a trecut prin viața mea de copac
indiferentă anorexică sau plină
urmându-și orbita-destin pavată cu praf de stele
de-atâtea ori i-am așteptat răsăritul apusul și iar răsăritul
ca un pustnic ce așteaptă revelația
deși era o fata morgana uneori palidă ca o curtezană
alteori îmbujorată ca o fecioară sau
mai tot timpul albă și rece ca o nălucă de neatins
de fiecare dată am admirat-o în noapte
privind-o cum trece ca anotimpurile prin freamătul frunzelor mele
o vedeam cum își înfiora aura roșiatică în urletul lupilor
cum își disipa chipul în o mie de fețe pe-ncrețiturile lacului
aidoma lampioanelor plutitoare
cum cobora obosită pe șeaua munților
răscolindu-mi esența cu ocheadele ei argintii
mă înălțam tot mai sus până-n țâțâna cerului
cu bucuria de a o privi mai de aproape
de a-i simți atracția selenară și misterioasă
o iubeam pe ascuns o iubeam orbital
o căutam scotocind norii prin întuneric
aproape să-mi smulg rădăcina din seve
ca o frunză ce-ți leapădă clorofila pentru mirajul toamnei
timpul se învârtea amețitor prin universul cercurilor mele
iar când în sfârșit contorsionat bătrân și gol
scârțâind între dinții vântului nebun
am avut-o în căușul palmelor -preț de o clipă-
a fugit lunatică în eclipsa ei totală
strecurându-se printre degetele noduroase
pe lângă scorbura gurii uscate de așteptare
spre lumea ei cu geometrii pe care le credea perfecte
zâmbind amar de strâmbătatea pământeană de-a nu ști să zbor

[Vasilisia Lazăr]

Intr-adevar, trebuie mai succint. Știu că e greu să te desparți de anumite construcții, dar diamantul strălucește mai mult cu cât e mai mult șlefuit. ☺

[Sofia Sincă]

Un prozo poem, mai mult prozo... pentru admirația lunii. Atât se spumos, de stufos încât își pierde valoarea lirică, rămânând pe epic. Îmi place ultimul vers pentru semnificația lui, adică concluzia. Dar se poate reduce mult textul... abundența cuvintelor nu face neapărat bine în poezie. Din contră. Însă dacă asta a fost dorința autorului... El știe unde se poate încadra.

Eu am citit cu plăcere,

Sofi

[Gabriel Cristea]

Și ploile reci au rostul lor, nelăsându-mă să zbor teleleu! :) Vă mulțumesc!

[Valeria Merca]

Mi-au atras atenția câteva construcții reușite:

 o fata morgana uneori palidă ca o curtezană
alteori îmbujorată ca o fecioară sau
mai tot timpul albă și rece ca o nălucă de neatins

o vedeam cum își înfiora aura roșiatică în urletul lupilor 
cum își disipa chipul în o mie de fețe pe-ncrețiturile lacului 

cum cobora obosită pe șeaua munților...  ș.a.

Da, și partea de final mi se pare reușită.

Un prozo-poem în care s-ar fi putut renunța la unele enunțuri explicative care scad valoarea textului.

Dar am citit cu plăcere

[Ion Lazăr da Coza]

Textul are prea puțină forță lirică, pentru a fi poezie.

da Coza

[Mihaela Suciu]

Am observat. N-o mai vrei! :) 

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, d-nă Suciu! Am corectat. :)

[Mihaela Suciu]

M-am oprit asupra versului: vroiam să o cuprind la piept cu ramurile -fractale de dorință-

Corect e ,,voiam”, iar ,,fractal” e substantiv masculin, ca adjectiv poți spune ,,structuri fractale” - părerea mea.

Un poem al dorințelor cu final ce-mi place! Nici eu nu știu să zbor! :) Cei mai mulți văd doar fizicul.