Te recunosc, bătrân izvor,

Cu valuri lungi de cositor,

Ai nins acum arginți de Lună

În pletele-ți albe de spumă.

Tu, ce îmi goneai  fricile,

Îmi lepădai răscrucile

Încet, bucată cu bucată

Lăsându-le la altă poartă.

Izvor din moși strămoși adus,

Ce curgi din marginea de sus,

Descalecă de pe balaur,

Rămâi într-un cocon de aur,

Prefă-te-n prințul așteptat,

Prefă-te-n prințul…

fă-mă Doamne iarăși tânăr 

fă-mă că nu am astâmpăr 

să-mi număr iubirile

și să uit trădările 

să stau iar fără să supăr 

într-o barbă de călugăr 

să-mi pieptăn puterile…

SONET LXVI 

Flori de tei cad rânduri, rânduri, Eminescu e-n români!

Printre valurile vremii el prin versuri ne învață,

Ramuri bat din nou în geamuri să ne limpezească-n ceață.

Când izvoarele suspină versul lui cu dor îngâni.

Iar Luceafărul veghează al nost neam în astă viață.

Codrul de-l păstrăm al nostru, vom fi mâine noi stăpâni

Peste lacul cel albastru, peste tot. De ce amâni

Tu, române, să fii falnic? Nu ceda când…

când eram copil

.

îmi imaginam

tot felul de ciudățenii

cum ar fi că puteam să fur cu ochii

așa la propriu

orice priveam și îmi doream

devenea pe loc al meu

ochii se dilatau

își întindeau tentacule invizibile

și înglobau

regurgitând mai târziu

.

de atunci am tot furat

jucării

avioane în zbor

și luna de pe cer

.

toate își aveau locul

în ochii…

suntem declarați oameni talentați

în dragoste

închidem un cerc de aer rarefiat

în spatele pereților înalți

de întrebările altora

viața percepe altfel imensa dorință

seducătoare incomprehensibilă

mai întâi mă urăști apoi mă iubești

ajuns pe val sufletul meu nu-și asumă

timpul verbelor

suportă o durere pe care nu și-o poate imagina

nimeni dacă n-a fost nevoit să ascundă ceva

n-o să…

se zbat pleoape
grele de mătasea genelor,
a patimilor...

lacrimi agățate de suspine
se preling, scânteind misterios
peste pielea aromată de dragoste

flăcările apusului ard
iar noi, înveșmântați în lumina fierbinte
ne pierdem și ne regăsim
printre mângâieri și săruturi

clipe fără nume, fără trup
se jertfesc, fumegând
în brațele dorului nepotolit,
împătimit de amorul răscolitor.

Şi-a scos poetul

viaţa la licitaţie,

într-o amărâtă casă de-amanet din cartier

(de unde bani pentru Christie’s ori Sotheby’s

London?).

Voia să ştie câte parale

îi face pielea...

Pe cine dracu’ să intereseze

viaţa unui poet la aşa inflaţie de versuri?

A pierdut taxa de participare.

Mai bine o dona unui custode plictisit

de la muzeul cu fosile

din clădirea veche

deja…

                                                               Motto

’                                                            „Tăcerile și plânsul,  chiar rănile se trec

                                                               e grija timpului să le aline-n mers

                                                               o dulce mângăiere aduce al tău…

Voi iubi, cândva, din nou,

Va semăna cu tine, poate,

Glasul tău, subtil ecou,

Te regăsesc în tot și-n toate.

Mi-ai fost dor atâtea nopți,

Mi-ai fost dor până mai ieri,

Te-am pierdut în alte vieți

Când priveam spre nicăieri.

Ciudat, dar nu mai plâng,

Aș spune că zâmbesc... și nu-s cu tine,

Credeam că de-ai să pleci o să mă frâng,

Dar m-am regăsit pe mine.

Voi iubi, cândva, din…

Încă vreau să îmi rămână timp

Într-o cupă mare de răcoare,

Să petrec cu zeii din Olimp

Înlemniți în munții lor de sare.

Să îmi cern clepsidrele deodată

Pe un mal cu cel mai fin nisip,

Lângă-o apă lină și brodată,

Lacrimă de Lună să-nfirip.

Să-mi recit poveștile nespuse,

Transhumanța florilor de gând

Să-mi alunge zilele răpuse,

La coșmarul nopții renunțând.

Candelabrul…

Te înalți domol pe bolta albăstrie

neostenit... ori de-i limpede și vie

ori de norii plumburii, e tăinuită,

Dar, ne faci, lumina ta nemărginită.



Răsari mirific pe culmea cea cerească

Ori e pace, ori război vrea să sosească

Pornit de om ce nu-ți înțelege graiul

Și îi arăți cu măreția ta Raiul.



Capul ți-l ridici în depărtata zare

Martor la a noastră metamorfozare

Dai vieții pe Pământ galbenă culoare

Binefăcător și veșnic, ești…

Când oblojeam izvoarele de răni

Doar zâmbetul schimbam din când în când

Și atingeam cu fruntea de pământ

Eu… toată viața am urcat pe scări

Mai oboseam la câte-o înflorire

La umbra mea micsandre se-ntreceau

Să-mi șteargă fruntea de polen, ziceau

Le bănuiam, iubind, de vreo zorire

Căci eu tânjeam o pace, Dumnezeu

Mă sprijinea în palmele-nviate

Minuni se săvârșeau pe jumătate

Și se vindeau aiurea pe un…

sunetul prelung al unui munte în agonie

mă îndeamnă să-mi ridic ochii spre cer

negrul cuprins în manifestare îmi face privirea de sticlă 

locul copilăriei-

motiv să-mi placă trecutul



așa începe dorința de răzbunare



furia umple golurile lăsate de neputințele cărnii

amintirea celui drag devine otravă iar dorința

să nu fi existat niciodată

va smulge orice gând despre el ca pe o buruiană de leac

menite să-ți cruțe durerea…

Sonet XVI  

Stingher acum printre morminte aud țipând tăcerea lor

Și cerne viața printre noi răsfrânte drumuri, oseminte.

Nici piatra rece nu mai vrea emoția dintre cuvinte,

Iar lacrima nu mai deplânge divorțul crunt al ochilor.

Plouă în lumi ce au plecat, iar razele nu știu să zvânte,

Se-nchid acum în locuri sfinte, furând mirajul zilelor

Și greu e cerul plin…

Să taci când gândul se îndreaptă

Nimicitor ca gheața-n avalanșă,

Eu, copilot, cu mâinile pe manșă.

Îți spun, e timpul tău, așteaptă.

Si vei pătrunde în sistem de stele,

Cu găuri negre ce-și repetă dansul,

Să nu te sperii dacă-ți iau balansul,

Îți vor conduce drumul către ele.

Ajuns apoi în lumea cea curată,

În lumea cea pavată cu oglinzi,

Unde imaginea încerci să-ți prinzi,

Să te privești în ochi,…

Învață-mă să fiu ca apa, 

Curgând prin vaduri, cernăndu-mă în ploi, 

Să onorez cu cinste viața 

Ce se trezește, vibrând în noi! 

Învață-mă să fiu ca focul, 

Arzând în pasiuni ca și în văpăi, 

Să mă înalț la cer în jocul 

Jertfitelor iubiri din noi! 

Învață-mă să fiu ca piatra, 

Născută din pântecul Mamei-Pământ, 

Trainică fiind ca și vatra, 

Ce ne e altar și…