Te visez adesea, mamă.

Treci senină

în sus şi-n jos

prin bătătura ce-o ţineai curată

de parcă acolo trebuia

să poposească, viu,

Iisus

bătrânele satului

spun să-ţi dau ceva de pomană

eu ştiu că ţi-am pus toate prânzurile

şi-apoi

un blid de mâncare în minus

n-ar fi sărăcia lumii

dar cum să mă lipsesc de lumina ta, mamă?

am uitat, mamă,

am uitat

să mă rog

înainte de culcare

             aşa cum blând mă învăţai

şi totuşi visez alb

unii spun că am conştiinţa curată

alţii că nu am deloc...

Nirvana, tu,

înspre o purificare deplină,

mai vreau să ard, măcar un timp,

pe rugul mocnind de cuvinte.

greu trec secunde

de parcă timpul m-ar fi uitat

desenez umbre pe tavan

numărând şuviţe

şi gânduri...

în depărtare un urlet de câine

cuprinde liniștea ca o disperare

azi am mai îngropat o speranţă

încă aud ecoul clopotelor

nu plâng

lacrimile n-o vor întoarce

viața are nevoie de durere

nisipul din clepsidră curge încet

nu-i văd capătul –

e doar…

miau

mi-au venit acum

toţi corbii amintirilor frumoase

miau...

miau...

îndrăznea mâţa când

sub masa joasă cu trei picioare

la care stăteam ciucure toţi şapte

primea boţul micuţ de mămăligă

muiat în zeamă de urzici-trufanda

miau

îndrăznea mâţa a patra oară

că nu-i plăcea purificarea la care era supus

trupşorul ei de zeitate egipteană

poc

încasa una-n cap cu lingura de…

Dragii mei, pentru că aici e spațiul poeziei, vreau să vă prezint într-un alt mod poezia mea de început și pe mine ca om, ca poet. Această emisiune radio care durează aproape 3 ore a fost realizată, cu trei ani în urmă, de talentata scriitoare Carmen Popescu, administrator pe Însemne culturale și redactor la Radio Vocativ. Aș fi onorată dacă o veți asculta. Carmen a realizat multe emisiuni pentru membrii Însemnelor (Ion Lazăr da Coza, Gabriel…

Scriitorul Ion Lazăr da Coza s-a născut de drept la 21 martie 1963, ziua echinocţiului de primăvară și a poeziei, dar a fost înregistrat, printr-un hazard, pe 2 aprilie – ziua păgubosului Tândală –, cum îi plăcea lui să spună. Nu am înțeles niciodată de ce înregistrarea se făcea atunci mai târziu. În amintirea acestei zile speciale, postez următorul poem care-i poartă semnătura. E unul dramatic, l-am tot evitat, dar azi, se pare, i-a venit…

Ning zăpezi întârziate, pieptul cerului e-o rană –

Primăvara asta-mi este cu un cântec mai orfană.

Ning zăpezi întârziate, scârțâie din chingi caisul –

Tot mai goală mi-e clepsidra, tot mai însetat abisul.

Ning zăpezi întârziate, se chircește pruncu-n floare –

Tot mai des mă-mbie noaptea la o lungă neumblare.

Ning zăpezi întârziate, mor nădejdile în teacă –

Pârtie îmi fac în suflet, viforul aștept să…

(elidă)

Vântul nopții fredonează un refren tulburător –

Se trezesc în mine doruri de un roșu-amăgitor.

Cresc secundele în ceasuri, astăzi e mai lung ca ieri –

Lopătez pe ape tulburi care nu duc nicăieri.

Înflorește iar cuvântul și tăcerile vibrează –

Tu nu vii să-mi umpli timpul care încă mai contează.

O vioară cântă-n muguri, în acorduri cristaline…

eu

sunt cea mai fericită poveste

din toate câte s-au scris

sunt femeie

şi sunt vie

trupu-mi miroase a pâine

şi a pământ

uneori scrijelit prea adânc

sunt muză

ispită

ori simplu adjectiv

în sângele meu curge grija pruncilor nenăscuţi

înfloresc atunci când devin sărbătoare

şi simt că port în mine…

E primăvara ca o toamnă,

Chiar de petale-s duse-n zbor,

Căci prea adânc ştim ce înseamnă

Doar apă tulbure-n izvor.

Degeaba azi cocori îndeamnă

Şi în zadar pe-aici scobor –

E primăvara ca o toamnă,

Chiar de petale-s duse-n zbor.

Tăcerea-ţi din ecouri, doamnă,

Iertărilor pun greu zăvor,

Iar paşi ce-aşteaptă în pridvor

Înspre răscruce îi condamnă...

E primăvara ca o…

m-a aşezat pe un taburet îngust

mi-a aprins un reflector puternic în ochi

două suliţe agresive (făceau parte din scenariu) căutau

înspre pupilele mele mărite de groază

– nici nu ştiţi ce stresante sunt! –

ca în beciul arestului

masa

avea picioare de fier-cornier

blat din PFL melaminat

pe care cineva scrijelise cu dinţii

(apucasem să citesc până m-a orbit spotul)

Hai eliberare!

„Ţine-ţi…

Daţi-mi o chitară,

vreau o chitară

acordată perfect

şi-un tramvai spre parc.

Lăsaţi-mă să rătăcesc,

vreau să umblu nevăzut

printre băncile solitare

cântând la chitară.

Oameni ai ordinii publice,

nu mă-ntrebaţi ce sunt

şi cine sunt!

Eu, oricum,

nu fac nici un rău

cu chitara în mână.

Salut îndrăgostiţii doar,

ce se-mbrăţişează, în parc,

cu gesturi…

bărbații care nu m-au iubit mi-au dăruit o singurătate

cei care m-au iubit și-au plecat mi-au dăruit o singurătate și mai mare

port anii a tot ce mă desparte de tine

zilele inutile nopțile când nu ești și care așteaptă să fie uitate

toată risipa aceea de viață

când aerul devine irespirabil de teama golului

că-mi aparții și parcă nu

te scriu mă scrii

ne prindem în cuvinte moartea și viața

ciudat cum literele…

e ziua ta și-am vrut să-ți cumpăr o carte

dar pentru că nu am găsit niciuna care să cuprindă

toate cuvintele de dragoste pe care aș vrea să ți le spun

am hotărât să-ți scriu eu una

sper să am timp

astăzi un om a murit

la 46 de ani

inutil și absurd

la 46 de ani nu se moare se iubește

stomacul meu digeră greu tristeţea

trupul din care vara s-a scurs repede

îmi dă senzația că traversez un pod gata…

murmură salcâmul viers de primăvară

firavi bulbi de iarbă sub cărare mișcă

chiar de mă apasă-a timpului morișcă

simt înseninarea-n mine și afară

dorul de lumină-mi răscolește firea

șubrede speranțe cresc în suflet iară

arbori sterpi își cântă albă înflorirea

din pustiul iernii astăzi evadară

înverzind ecouri pentru-ntâia oară

din culori și slove zămislim iubirea

Pentru că, astăzi, l-am comemorat pe soțul meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, cofondator al acestui site de cultură, la apropierea celor patru ani de la plecarea în eternitate, voi posta aceste versuri scrise în memoria lui. Amintire eternă!

Scrisoare

Dorul meu de ziuă, visul meu de noapte,

mai aștern o slovă, chiar de nu răspunzi,

chiar dacă pierdute-s ale tale…

(elidă)

Se reîntorc din pribegie preagrațioasele egrete –

Vibrează-n mine anotimpul fără de patimi și regrete.

Azuru-n cer se reaprinde, iar razele încep să fiarbă –

Topesc ninsorile cernite și-adulmec firul nou de iarbă.

Pădurea-și scutură urâtul, un tren mai zăbovește-n gară –

Iertările plutesc în aer, iubirea crește-n suflet iară.

Aleargă apele voioase,…

nu mai am adrenalină sau predispoziţie

pentru a trăi

pe culmi –

aş sări de pe un stei

n-am energie

să ajung pe creastă

şi-apoi m-ar înlănţui acolo zeii

deşi omenirii nu i-am fost de vreun folos

m-aş urca în vârful unei speranţe

n-am scară atât de naltă

iar nişte fuscei metafizici utopici

lipsesc

mi-aş da

pur şi simplu drumul din picioare

dar cum vieţuiesc pe orizontul clipei…

eu sunt un ţărm, tu eşti o mare

eu un răspuns, tu o-ntrebare

tu eşti sămânţă, iar eu ogor

tu o speranţă şi eu un dor

eu sunt un da, tu eşti un nu

o vară eu, o toamnă tu

tu eşti un rug, eu o jertfire

tu un altar, eu răstignire

tu eşti o apă, eu sunt un foc

tu nepăsare, eu nenoroc

eu sunt un strigăt, tu amorţire

eu neputinţă, tu risipire

tu ești un vis, eu o chemare

tu…