(elidă)

Vântul nopții fredonează un refren tulburător –

Se trezesc în mine doruri de un roșu-amăgitor.

Cresc secundele în ceasuri, astăzi e mai lung ca ieri –

Lopătez pe ape tulburi care nu duc nicăieri.

Înflorește iar cuvântul și tăcerile vibrează –

Tu nu vii să-mi umpli timpul care încă mai contează.

O vioară cântă-n muguri, în acorduri cristaline…

eu

sunt cea mai fericită poveste

din toate câte s-au scris

sunt femeie

şi sunt vie

trupu-mi miroase a pâine

şi a pământ

uneori scrijelit prea adânc

sunt muză

ispită

ori simplu adjectiv

în sângele meu curge grija pruncilor nenăscuţi

înfloresc atunci când devin sărbătoare

şi simt că port în mine…

E primăvara ca o toamnă,

Chiar de petale-s duse-n zbor,

Căci prea adânc ştim ce înseamnă

Doar apă tulbure-n izvor.

Degeaba azi cocori îndeamnă

Şi în zadar pe-aici scobor –

E primăvara ca o toamnă,

Chiar de petale-s duse-n zbor.

Tăcerea-ţi din ecouri, doamnă,

Iertărilor pun greu zăvor,

Iar paşi ce-aşteaptă în pridvor

Înspre răscruce îi condamnă...

E primăvara ca o…

m-a aşezat pe un taburet îngust

mi-a aprins un reflector puternic în ochi

două suliţe agresive (făceau parte din scenariu) căutau

înspre pupilele mele mărite de groază

– nici nu ştiţi ce stresante sunt! –

ca în beciul arestului

masa

avea picioare de fier-cornier

blat din PFL melaminat

pe care cineva scrijelise cu dinţii

(apucasem să citesc până m-a orbit spotul)

Hai eliberare!

„Ţine-ţi…

Daţi-mi o chitară,

vreau o chitară

acordată perfect

şi-un tramvai spre parc.

Lăsaţi-mă să rătăcesc,

vreau să umblu nevăzut

printre băncile solitare

cântând la chitară.

Oameni ai ordinii publice,

nu mă-ntrebaţi ce sunt

şi cine sunt!

Eu, oricum,

nu fac nici un rău

cu chitara în mână.

Salut îndrăgostiţii doar,

ce se-mbrăţişează, în parc,

cu gesturi…

bărbații care nu m-au iubit mi-au dăruit o singurătate

cei care m-au iubit și-au plecat mi-au dăruit o singurătate și mai mare

port anii a tot ce mă desparte de tine

zilele inutile nopțile când nu ești și care așteaptă să fie uitate

toată risipa aceea de viață

când aerul devine irespirabil de teama golului

că-mi aparții și parcă nu

te scriu mă scrii

ne prindem în cuvinte moartea și viața

ciudat cum literele…

e ziua ta și-am vrut să-ți cumpăr o carte

dar pentru că nu am găsit niciuna care să cuprindă

toate cuvintele de dragoste pe care aș vrea să ți le spun

am hotărât să-ți scriu eu una

sper să am timp

astăzi un om a murit

la 46 de ani

inutil și absurd

la 46 de ani nu se moare se iubește

stomacul meu digeră greu tristeţea

trupul din care vara s-a scurs repede

îmi dă senzația că traversez un pod gata…

murmură salcâmul viers de primăvară

firavi bulbi de iarbă sub cărare mișcă

chiar de mă apasă-a timpului morișcă

simt înseninarea-n mine și afară

dorul de lumină-mi răscolește firea

șubrede speranțe cresc în suflet iară

arbori sterpi își cântă albă înflorirea

din pustiul iernii astăzi evadară

înverzind ecouri pentru-ntâia oară

din culori și slove zămislim iubirea

Pentru că, astăzi, l-am comemorat pe soțul meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, cofondator al acestui site de cultură, la apropierea celor patru ani de la plecarea în eternitate, voi posta aceste versuri scrise în memoria lui. Amintire eternă!

Scrisoare

Dorul meu de ziuă, visul meu de noapte,

mai aștern o slovă, chiar de nu răspunzi,

chiar dacă pierdute-s ale tale…

(elidă)

Se reîntorc din pribegie preagrațioasele egrete –

Vibrează-n mine anotimpul fără de patimi și regrete.

Azuru-n cer se reaprinde, iar razele încep să fiarbă –

Topesc ninsorile cernite și-adulmec firul nou de iarbă.

Pădurea-și scutură urâtul, un tren mai zăbovește-n gară –

Iertările plutesc în aer, iubirea crește-n suflet iară.

Aleargă apele voioase,…

nu mai am adrenalină sau predispoziţie

pentru a trăi

pe culmi –

aş sări de pe un stei

n-am energie

să ajung pe creastă

şi-apoi m-ar înlănţui acolo zeii

deşi omenirii nu i-am fost de vreun folos

m-aş urca în vârful unei speranţe

n-am scară atât de naltă

iar nişte fuscei metafizici utopici

lipsesc

mi-aş da

pur şi simplu drumul din picioare

dar cum vieţuiesc pe orizontul clipei…

eu sunt un ţărm, tu eşti o mare

eu un răspuns, tu o-ntrebare

tu eşti sămânţă, iar eu ogor

tu o speranţă şi eu un dor

eu sunt un da, tu eşti un nu

o vară eu, o toamnă tu

tu eşti un rug, eu o jertfire

tu un altar, eu răstignire

tu eşti o apă, eu sunt un foc

tu nepăsare, eu nenoroc

eu sunt un strigăt, tu amorţire

eu neputinţă, tu risipire

tu ești un vis, eu o chemare

tu…

Te simt pășind în visul meu,

dar asta ține doar o clipă

și mă trezesc că sunt doar eu.

Te simt pășind în visul meu,

în adieri de alizeu,

dar grabnic totul se disipă.

Te simt pășind în visul meu,

dar asta ține doar o clipă.

Am scris, cu lacrimi de argint,

poemul nostru interzis,

în rime albe, ce nu mint.

Am scris, cu lacrimi de argint,

poemul dragostei-alint

și,-n zori de zi, ți l-am trimis.

Am scris, cu lacrimi de argint,

poemul nostru interzis.

Am zis, să nu mor și să nu scriu și eu un triolet. Și am scris două, unul fiind cel de mai sus. Trioletul nu e ușor de…

Tanka (IX)

Veghează corbii

Pe gard vechi de cimitir

Spre vii li-s ochii

O urnă funerară

Port în braţe. Sunt eu viu

Tanka (XXVIII)

Ornic ruginit

Pe rafturi prăfuite

Neclintite cărţi

Un op citit i-o viaţă

Oh, vieţi... Şi-atât de sceptic...

Tanka…

Când umbrele-nserării prind să cadă

și gândurile înspre tine-mi zboară,

când dorul se prăvale în cascadă,

aş vrea ca depărtarea să nu doară.

Când sângele îmi clocotește lavă,

țâșnind în flăcări vii din călimară,

când lipsa ta îmi picură otravă,

aș vrea ca depărtarea să nu doară.

Când se deschide-a dimineții pleoapă

și-o altă zi peste cuprins coboară,

când soare nou nădejdile-mi adapă,

aș…

Și dacă tot e Ziua scrisului de mână, zic să mi-l exersez și eu pe câteva versuri care se suprapun momentului...

și-ascute noaptea tăișul

parcă n-ar vrea să plece

șovăie

o umbră înoată în întuneric

tu și făptura ta de vânt

plutești într-un timp fără de timp

mă privești pătrunzător cu mâinile

degetele tale de foc îmi ard sânii

caii sângelui îmi galopează prin tâmple

te strig nedeslușit

nu mă auzi

o iederă de silabe incerte te-acoperă

nu te mai văd

setea de tine are ochi

mă privește

foamea de…

să ai şansa să crezi
că ai scris versul pe care
căzuseşi de acord să-l aştepţi
toată viaţa
şi scriindu-l
să trăieşti ce ai scris

fac un pas
dincolo
de pagină

trăire
mă cert cu tine
prin neprezenţa ta

Şi Solomon a spus:

- Aduceţi

sabia şi tăiaţi acest

poem în două!

- Să nu fie nici al meu,

nici al lui, Tăiaţi-l!

a exclamat, încântat, cel

care pretindea că poemul

meu e al său.

- Iertare! Zic

Şi am plecat gândindu-mă abia acum

la nevinovăţia copacului

căzut...