Cântec (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Daţi-mi o chitară,

vreau o chitară

acordată perfect

şi-un tramvai spre parc.

 

Lăsaţi-mă să rătăcesc,

vreau să umblu nevăzut

printre băncile solitare

cântând la chitară.

 

Oameni ai ordinii publice,

nu mă-ntrebaţi ce sunt

şi cine sunt!

Eu, oricum,

nu fac nici un rău

cu chitara în mână.

Salut îndrăgostiţii doar,

ce se-mbrăţişează, în parc,

cu gesturi eterne…

 

.

poezie publicată în anul 1987, în revista „Ramuri” nr. 11, sub semnătura Ion Lazăr Delacoza, constând în debutul literar al autorului.

[chindea maria elena]

În parcul stelar eu încă-i percep octavele sufletești care ne vibrează respirația, ne acordează pulsul la lumina iubirii, indestructibilă, nesfârșită ca timpul și spațiul expansiunii spiritului unic din care cu toții facem parte! Crezi că are vreo importanță Lisia recunoașterea în efemer a unei vibrații când ea deja face parte din infinit? El e deja asimilat „gesturilor eterne” ale Manifestatului!

[Vasilisia Lazăr]

Maestre Anghel, daaa, știu întreaga poveste de la Ion. Frumoase vremuri, păcat că s-au dus! Vă mulțumesc pentru tot! Considerație!

[Vasilisia Lazăr]

Alex, dincolo de bogăție, e o mare responsabilitate. E o moștenire de suflet și spirit, uneori parcă prea grea pentru umerii mei. Mulțumesc!

[Valeriu Anghel]

Da, poezia aceasta face parte din volumul lui de debut, „Labirintul de zăpadă”, volum editat la recomandarea mea. Știu exact când a trimis la revistă, tot la recomandarea mea, fiindcă, pentru cei care nu știu, între mine și Ionică a fost o frumoasă prietenie literară, care a început, după cum însuși Ionică mărturisea în cartea despre care spuneam. Citez:

„Ceea ce credeam eu că sunt poezii., le-am trecut „pe curat”, pe un caiet de matematică. Intenționam să i le trimit spre analiză poetului Ion Baciu, cunoscându-l, fiindu-i elev (nu tocmai eminent!) în școala generală. Soarta a vrut altfel: curierul prin care voiam să înmânez manuscrisul nu-l prea cunoștea pe profesorul Ion Baciu și mi-a dus caietul profesorului Valeriu Anghel. Astfel s-a înfiripat cea mai frumoasă prietenie literară. (Sper că domnul Profesor îmi iartă insolența de a mă considera prietenul Domniei Sale și nu doar un ortac.) Dintre cele o sută zece poezii, mi-a reținut șase, dar și în acelea intervenise „cu furca”, încât nici acum nu-mi explic ce resort m-a determinat să continui. După prima vizită, când mi-a adus antologii cu marii poeți interbelici dar și contemporani, trimițându-i un set de nouă poezii mi-a dactilografiat șapte. Proporția se inversase, oarecum... De dragul meu, se înființase un fel de Șezătoare literară, și o dată, de două ori pe lună, mentorul Valeriu Anghel, poetul Ion Baciu, scriitorii Gheorghe Sbârciog și Maricica Babeș, sculptorul Ionică Baciu, profesorii Vasile Olteanu, Gheorghe Chircu ș.a. ne întâlneam la mine acasă. Cartea de poezii a apărut după vreo zece ani. Nu pot să spun că am avut un debut marcant ca poet în revistele de cultură. Câte un poem mijea pe ici, pe acolo...”

Ionică a fost și este un mare scriitor. Mare pierdere plecarea lui...

[bolache alexandru]

Un debut deosebit care prefigura un mare poet și nu numai.... Sunteți moștenitoarea unui mare artist român!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, Maria! Pentru vibrație și cuvintele calde. Cu mare drag!

[Maria Mitea]

” Lăsaţi-mă să rătăcesc,

vreau să umblu nevăzut ”

Un poem scris cu toată ființa! Transmite starea, cererea poetului, rugămintea!  

[Vasilisia Lazăr]

Gina, măcar de ar fi apreciat așa cum merită chiar și acum... deși mi-ar fi plăcut să știe și el. Deși tare mi-e teamă că odată cu mine va fi îngropată și opera lui. Poate că nu, dar când văd cam cât preț pune țara asta pe valori... 
Îți mulțumesc din suflet și ție pentru cuvintele minunate. Din fericire, tu l-ai cunoscut și știu sigur că l-ai apreciat mereu cum și el te-a apreciat mult tare. Îmbrățișări!

[gina zaharia]

Superbă imaginea poetică! Debutul care promitea un mare talent! Totdeauna l-am prețuit, dar mă întreb, de ce unii cititori l-au divinizat abia după ce scriitorul nostru a cunoscut adevăratele înălțimi? (De fapt, cam așa se întâmplă cu geniile).

Ce contează acum e faptul că tu deții o moștenire fabuloasă, Lisia: stările marelui Ion Lazăr da Coza! Și cât de frumos, și cât de cu respect ni le etalezi! 

Mulțumim, poete drag, mulțumim, poetă dragă!

[Vasilisia Lazăr]

Dan, mie mi-a plăcut că, încă de la debut, Ion a abordat versul liber. Acest lucru e fantastic. Aproape toți poeții, la vremea aceea, foloseau versul clasic.

Îți mulțumesc din suflet pentru frumosul tău comentariu! Cu drag!