că romantismul a murit

mă contrazic bomboanele cu lichior

de lângă poza cu plaja

de astă-vară

nu mai există sare

în mare

câteva urme spre felinar  schimbă percepții

ți-ar trebui niște ruj

o brățară cu perle akoya

și ceva petale pe trup sau poate un pic

de floarea-soarelui

în priviri

numai un idiot își poate ucide fabulosul

din operă 

pentru ca nu cumva talentul să se transforme…

în fiecare dimineață fac cizmele tatei, mamei

apoi bocancii mei cu talpa dezlipită

și dacă ar fi sunat aeriana ori scutul de la Deveselu

ar fi cedat

la fel

mi-aș fi început ziua

după rugăciunea cuprinzătoare

Doamne, știi!

cafeaua  amară&rația de tutun

din partea bunicului

bucata de ziar cu Hitler ordonând invazia Rusiei

Cancelarul părea un om blând

chiar plăcut de soartă

aproape un geniu a…

ceea ce fac implică o anumită stare și abilități

mai mult decât amestecul de medicamente și alcool

inițial mi-a plăcut să dorm singur

în poziția consacrată vieții în starea ei pură

nu puneam întrebări

doar ceream

câte-o carte până întrebările pe care le aveam

nu-mi mai erau de niciun folos

timpul căruia aparțineau se îndepărtase atât de mult

încât nicio gândire

niciun sistem filozofic

nu mai era capabil să…

de obicei îmi aleg

cuvintele

știu câtă presiune sunt în stare să creez și

mai ales cum să-mi folosesc știința de a pune mâna

sau limba

cel mai mult

umerii mă solicită din cealaltă parte

sânii îmi micșorează orizontul

simt lumina între ei cu aceeași viteză

cu care gândul unui bărbat

ocolește pe la ecuator spre cea mai apropiată intrare

în trup

asemănător unei insecte supuse procesului

de…

în fața casei proprietarii cu bani

au făcut ziduri au asfaltat cuiburile de cârtițe

cu sufletul împietrit umblam după melci

convins de frumusețea pământului

până la calea ferată am strâns semnături

pentru lanul de grâu ce tremura sub picioare

într-o intersecție pe un lemn de căruță

așteptam transportul cu materiale

de construcții

i-am spus

șoferului

drumul urcă la viile oamenilor să nu te oprești

ai…

mă priveam în oglinda pe care moartea o ura

cel mai mult

îmi plăceau nopțile

înainte de ieșirea lunii din apele ce adăposteau vietăți mitice

în stare să facă bărbații să se arunce

de pe cel mai înalt catarg

îmi acopeream ochii și mă prefăceam surd

să nu mă strige vreun sunet

de parcă m-ar fi încercat o criză de stomac

mă îndoiam în fața ferestrelor de nu m-ar cuprinde rotundul

ponirii nestăpânite

de a…

pentru iubirea ta aș crede că limbile pământului s-au pierdut

înainte de prima zăpadă

de timidele strângeri de mâini

atunci când rațiunea trăiește cu senzația tronului

pentru iubirea mea nu aș cumpăra flori de la nimeni

m-aș lăsa pedepsit

dar nu mi-aș lua gândul de la libertatea acelor

douăzeci de ani când repetam după un cântec

nostalgic

e si tu n-existais pas

oamenii îmi stârnesc…

mi s-a interzis dreptul de a fi fericit cu atâtea dorințe

care

nu au unde să se materializeze

vocea mi-a spus:

coboară din pom

mai aveam până să fiu cel mai potrivit 

să nu-și poată feri piciorul

de scoarța terestră

diavolul mi se arăta atât de legat încât părea

singurul lucru din umbră ce-a putut să considere

egalul

legal

în mintea mea își făceau veacul povești după care puteai…

rochia pe care trupul tău o face

să pară mai mult decât îndrăzneață

în felul dragostei

sunetul aripilor dislocând aerul

mă poartă de-a lungul șirului de cuvinte pe care iubirea le sacrifică

într-un război fără sfârșit

și

fără onoare

mișcarea buzelor mă face să mă rotesc din ce în ce mai puțin conștient

până când îmi aud numele alături de teama intelectuală

de începutul de basm al sfârșitului

și…

ți-am spus te iubesc

pentru ultima oară

trec podul în spectacolul apei

umbre aruncă monede

ar trebui mai puțin de un om

să le-ajungă

în fiecare seară îmi lași

ceaiul fierbinte geamul deschis

găsesc eu ceva

un semn infinit îmi trece prin inimă

teama de moarte –

iederă întinsă pe zidul

ieșit din pământ

felinarul împrăștie aceleași nuanțe

precum o boală de…

suntem declarați oameni talentați

în dragoste

închidem un cerc de aer rarefiat

în spatele pereților înalți

de întrebările altora

viața percepe altfel imensa dorință

seducătoare incomprehensibilă

mai întâi mă urăști apoi mă iubești

ajuns pe val sufletul meu nu-și asumă

timpul verbelor

suportă o durere pe care nu și-o poate imagina

nimeni dacă n-a fost nevoit să ascundă ceva

n-o să…

sunetul prelung al unui munte în agonie

mă îndeamnă să-mi ridic ochii spre cer

negrul cuprins în manifestare îmi face privirea de sticlă 

locul copilăriei-

motiv să-mi placă trecutul



așa începe dorința de răzbunare



furia umple golurile lăsate de neputințele cărnii

amintirea celui drag devine otravă iar dorința

să nu fi existat niciodată

va smulge orice gând despre el ca pe o buruiană de leac

menite să-ți cruțe durerea…

poetul intră cu teamă și grabă-n altar

de la jumătatea distanței niciun om să pretindă că știe

diavolul se potrivește cu mantia lui de portar stacojie

respectuos îmi aduc jumătatea de viață cu tine în dar

de parcă aș  pierde și iubirea și lumea și pământul măcar

trupul tău îmi apare dintr-un vuiet de frunze

supus oricărei greșeli

mă închin la ambele imnuri în schimburi

fără ca inima mea păcătoasă să știe că moartea îi suflă în…

am sperat să nu îmi intri în minte

nu am loc pentru tine și păsările care străbat oceanul

de parcă sinapsele nu ar însemna

mare lucru

mi-am spus

iubirea să fie în toate

în ciuda faptului că îți dădeai întâlnire cu fiecare copac

pe care

cineva scrijelise cu briceagul cumpărat în excursia

de anul trecut

te ador și nu vreau

să mori ucisă de dragostea de viață

niciodată

nu am…

știu cum este să fii tânăr

să-ți neglijezi trupul

vocea interioară și toate lucrurile ce ar vrea să te țină

pe linia de plutire

nu știi cât îmi doresc o plăcintă cu mere

și câte întrebări îmi fac zilele de neînduplecat

mă visez cu tine între flori

cu țigara într-o mână

un tramvai de epocă mă lasă în fața cârciumii unde pot bea

pe gratis

povestea unui om fără dumnezeu face bani

în limite…

înțeleptul mi-a spus

întreabă cartea destinului

femeia

mă obsedează până la lacrimi

locul în care ar fi trebuit să îmi crească la loc

carnea

sub ramurile pomului după care știam că nu am voie

să-mi las dorința să se țină

în mod inconștient

hrăneam îndoieli

păstram în minte un loc oricărui lucru ce nu-mi aparținea

o melodie cu psihicul tare îmi făcea

sinapsele asemeni șinei de tren năpădite

de…

urăsc frigul

nu frigul dinaintea morții

frigul după o noapte albă cu pungi sub ochi

și plescăituri

dese

din cauza tutunului

îngălbenesc frunzele în pomi hârtia și piatra dinților

îmi bag capul între umeri

mai mult dintr-un obicei dobândit decât

din moștenirea genetică

las ce-i al meu în seama destinului

de unde venim sau unde ne ducem sunt impulsuri

ce-mi sperie inima

azi

mi-am…

dacă a doua zi am pune sare

am întrebat-o pe mama în timp ce coaja pomului despre care

îmi spusese să nu-i mănânc frunzele

intrase într-o stare  profundă

alegeam la fasole

luam un pumn de boabe în timp ce le dădeam drumul

de sus

suflam cu putere praful

paiele amare pentru cei din casă

munca nu era o bucurie

mai mult un motiv

tata să poată bea cu prietenii până când mama

disperată a pus maioneză în…

şoaptele nopții preţuiesc cât

un castel de nisip inima mea crede în pilda

celor zece fecioare

voi pune un diavol deşirat să umple lămpile cu ulei

din cel nou

soarelui copiii săracilor strigă

urcă-te pleşuvule

îmi țeși păienjeni din sâmburi uscaţi

cuvintele se fac o ploaie

în frunze

cine ar putea să trăiască aşa ca noi

cu două cuvinte pe zi 

mi-e dor să-mi fierb

paie

să-mi las părul pe…