parcurg lumea pe jos mai mult decât ceea ce vreau mă feresc să nu repet vreun cuvânt din cele de pe ziduri am înțeles nu există prostie mai mare decât un te iubesc scris cu înfrigurare îmi doresc tot ce e mai bun pentru tine și durerea ta de cap să încetinească timpului îi propun un țărm salvat de furia valurilor din cap până în picioare peștii mă fac să miros a baltă și stuf nu mă pot lăuda cu pușcăriile comuniste altfel aș face din nou liceul ți-aș scrie pe un perete iluminat tovarășul secretar să nu înțeleagă nimic din tot ce îmi repet noaptea că ar fi trebuit să fac de când m-am îndrăgostit îmi tremură mâinile Liviu presupune că țigările ne-au apropiat mă uit la ele niciuna nu seamănă cu poezia pe care am lăsat-o pe aleea scriitorilor colegii mă dădeau de gol doamna s-a dus în cimitir să compună știam că nu mă pot îmbogăți din invidie am zis bine că pot să-mi risipesc orice îndoială cu privire la spaima de cruci aveam bodega aproape tot ce mă făcea să uit că venim din culturi diferite pentru mine fierul încă nu fusese separat din sângele vreunui dinozaur ucis cu inteligență te mirai că nu m-ai auzit niciodată tușind mama avea obiceiul să mă trimită la muncă eram sigur că n-o să-mi ceară limba engleză oricâte subiecte mi-au dat să aleg comunismul nu mă industrializase atât de mult încât să nu văd strălucirea unui destin despre care doar mie mi-ai spus ce frumos Dumnezeu se repetă"

 

Vizualizări: 172

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 11, 2024 la 7:29pm

Alex, ma man, mare plăcere!))

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 11, 2024 la 7:20pm

Mulțumesc Nicoleta, scuze de întârziere, te mai aștept, cu drag!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Octombrie 7, 2024 la 12:35pm

A fost o perioadă urâtă în istoria Românilor care are repercusiuni și azi. Comunismul a schimbat mult fața românilor. Cu bune și rele... Poezia o văd ca un manifest al unui scriitor care a prins în tinerețe aceea epocă.

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona pe Octombrie 6, 2024 la 8:52pm

Cât de ”frumos se repetă Dumnezeu”!

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 4, 2024 la 8:42pm

Mulțumesc, Monica, apreciez comentariul aplicat, se vede că ești un om cu conversație, drag!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Octombrie 4, 2024 la 1:51am

Scrisoare trimisă iubitei sau trimisă în neant, pentru aducere-aminte. De fapt un jurnal intim, spicuiri din amintiri, unde nu sunt importante faptele ci doar amprenta emoțională din momentul lor. Și iată cum, traiectoria timpului descinde înlăuntrul nostru și croșeteaza în fel și chip arabescuri de amintiri găzduite într-o ordine dezordonată. Arta apare când însă mai avem curajul și puterea de a le șterge de praf și orândui în firescul propriu și după puterea lor emoțională. De aceea Dumnezeu ne-a făcut unici.

Poete,

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 3, 2024 la 10:55pm

Gina, mi-ai amintit de un coleg cu care mi s-a întâmplat să fiu cazat în aceeași cameră pe când băteam țara prin turneele lungi, dar pline de întâmplări minunate, ideea e că omul vorbea în somn, nu mă deranja întâi că nu mă interesau experiențele lui bahice, de pe scene sau sexuale, apoi eram prea obosit și, cum puneam capul, cred că adormeam înainte să aflu deznodământul, dar într-o dimineață omul s-a apucat să vorbească foarte precipitat și pătruns, până când, într-un final, s-a oprit și a spus ''am zis'' și brusc a căzut în cel mai profund somn!

Așa și tu sau și eu am zis!))) Mulțumesc pentru companie, te mai aștept, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 3, 2024 la 10:45pm

Domnule Stănescu Valentin, aveți mare dreptate, spre deosebire de cele de acum, acele timpuri grele au dat oamenii puternici care au făcut din nefericire timpurile ușoare de azi ce implacabil au condus la apariția generațiilor de oameni de slabi pe care-i întâlnești la tot pasul! Stimă!

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 3, 2024 la 10:41pm

Domnule Costel Zăgan, vă mulțumesc, cu stimă!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Octombrie 3, 2024 la 10:25pm

Cine n-a trăit nu ştie!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru scadența din septembrie 2026 au donat:

Monica Pester

Elena Agiu-Neacșu

Mihaela Popa

Augusta Cristina (Chris)

George Eftimie

Valerian Dincă

important!

Activitatea Recentă

ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pentru toate - ai ars tăcut a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc frumos pentru comentariul pertinent, stimată doamnă Vasilisia Lazăr! Voi ţine cont de…"
cu 49 minute în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pentru toate - ai ars tăcut a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Toate-s-scrise în destinuri Și plăceri... și multe chinuri!   Pentru-a mele zile…"
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: vreau un ceai verde a utilizatorului Stanescu Valentin
"Chris, te-am surprins cu ceaiul verde în ceaşca trandafirie... În curând vom…"
cu 2 ore în urmă
nicolae vaduva a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"Se spune că, dacă un autor încearcă să-și explice singur textele, înseamnă că acestea…"
cu 3 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clopot a utilizatorului Costel Zăgan
"Interesant Incitant Clopot Ca un ropot! De ce titlu este CLOPOT? ! ?   TLUT = The Lastest U…"
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare către nicăieri a utilizatorului Monica Pester
"Acum sunt doar a vântului păpușă - aici se simte starea de gol mi-au placut in mod…"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Scrisoare către nicăieri a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: vreau un ceai verde a utilizatorului Stanescu Valentin
"imaginea ceaiului baut in zori, intre flori, mi-a placut cel mai mult.."
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Valenta: vreau un ceai verde a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia . Fiorii începutului a utilizatorului Dulmin Aurel
"fiorii inceputului transpusi intr-o frumoasa declaratie de dragoste."
cu 4 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia . Fiorii începutului a lui Dulmin Aurel
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"Păi eu așteptam să închideți o ușă și dumneavoastră ați mai deschis încă trei.…"
cu 8 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Jettatora IV a lui nicolae vaduva
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din ochiul trist al toamnei, o lacrimă a curs a utilizatorului Chris
"Augusta, ai făcut din toamnă spațiul unui dor care cuprinde deopotrivă omul, casa și natura.…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Din ochiul trist al toamnei, o lacrimă a curs a lui Chris
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Clopot a utilizatorului Costel Zăgan
"Costel, construcția grafică a textului, care se îngustează treptat asemenea unui clopot, mi-a…"
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pentru toate - ai ars tăcut a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Elena, poemul tău este o meditație gravă asupra timpului care ne consumă pe nesimțite și asupra…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Pentru toate - ai ars tăcut a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Limba noastră strămoșească (pamflet) a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Elena, ai pus în aceste versuri, cu umor și ironie, una dintre metehnele limbajului nostru de…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Limba noastră strămoșească (pamflet) a lui Elena Victoria Glodean
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor