să nu uiți, Darie!

[petrut dan]

în fiecare dimineață fac cizmele tatei, mamei

apoi bocancii mei cu talpa dezlipită

și dacă ar fi sunat aeriana ori scutul de la Deveselu

ar fi cedat

la fel

mi-aș fi început ziua

după rugăciunea cuprinzătoare

Doamne, știi!

cafeaua  amară&rația de tutun

din partea bunicului

bucata de ziar cu Hitler ordonând invazia Rusiei

 

Cancelarul părea un om blând

chiar plăcut de soartă

aproape un geniu a cărui mizerie trăda boala psihică

nu reaua voință

 

traversam printre mașini cu steagul fluturând

inscripția pentru care definiția golan însemna

o șansă

în plus

tata vorbea din balconul casei

porumbei sosiți de la stuf își ciuguleau penele

prăfuite

mirosind a pucioasă

mă treceau de la unul la altul

să înțeleg strada

cu transpirația muncitorilor puși pe furat

 

până la ușa din față m-au însoțit gloanțele

o senzație de căldură maternă îmi cuprindea trupul

de la primul organ 

afectat

îmi striga în genunchi

să nu uiți, să nu ierți,

iar

eu muream și râdeam la gândul că tot comuniștii

îmi vor păstra amintirea unui om curajos, fără loc de muncă, neglijent,

șomer

nu de mult timp

întors la iubire și la credința în neam

 

 

[petrut dan]

Ai dreptate Carmen, mă bucură reacția ta, mulțumesc, cu drag!

[carmen popescu]

Degringoladă multă în anii aceia, Dan! Orbire, manipulare, dorința de schimbare și... dulceața familiei. Un melanj de trăiri și oboseală, o redută iluzorie, băgată pe gât cu forcepsul. Și încă o bucățică a unui fir roșu: familia cu brațele deschise ale generațiilor. Amintiri ascunse într-un buzunar al timpului. Drag!

[petrut dan]

Monica, îți mulțumesc pentru analiza și punctul de vedere exprimate aici,  cu drag!

[Monica Pester]

O acoladă către un episod dureros și îmbibat de tristețea celor trăite în familie. Simt dorul sfâșietor care te macină , aici, unde clocotește și dezamăgirea și ura pe alocuri, teama , dar și strania detașare de evenimente, în dorința de a curăța memoria afectivă de griul perioadei trecute.

Este ca o scenă vie dintr-un teatru absurd, violent dar etalat cu vorbe scurte și reci, ca și când ai pune o strictă delimitare între ce a fost și ce este. 

Și da, este de neuitat trecutul, prin marca puternică lăsată în noi. 

Admirație, Poete!

[petrut dan]

Lisia, bună dimineața, o analiză excelentă a textului ce-i pune în valoare esența și ție observația fină și profundă a detaliilor ce te conduc mereu la țintă fără ocolișuri ori subterfugii de prisos, mă bucură atenția/aprecierea ta și-ți mulțumesc pentru interesul cu care te apleci asupra scrierilor mele, de-a dreptul exemplar ca și activitatea pe care o desfășori pe Însemne, dar acesta este și unul dintre motivele pentru care spațiul a rezistat și evoluat așa de frumos mulțumesc, my lady, cu drag!)

[petrut dan]

Ai dreptate Gabi, și eu îmi doresc la fel, mulțumesc, cu prietenie!

[petrut dan]

Ada, mulțumesc pentru lectură și semn, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Excelentă această filă autobiografică, acest mic album al memoriei care, până la urmă, e al tuturor celor care au trăit perioada comunistă. Și nu doar a celor care au trăit acele vremuri, dar și a celor ce vor să arunce o privire pe fereastra comunismului și să afle cum s-au simțit acei ani pentru atâtea milioane de români.

Și nu cred că ai fi putut alege un titlu mai potrivit. Copilăria lui Darie nu părea mai nefericită decât cea unui adolescent dintr-un cartier muncitoresc comunist fără lumină, apă caldă, alimente de bază, haine, televizor şi ciocolată. Laitmotivul „Să nu uiți, Darie!” se pliază perfect pe anii aceia nenorociţi şi plini de lipsuri ai „epocii de aur”. Sună ca un memento anticomunist. Are o rezonanță aparte pentru fiecare dintre noi cei de astăzi și, mai ales, pentru noi cei care am suportat direct nedreptățile acelui sistem defect.

Să fim fiecare dintre noi un „Darie” și să ne educăm copiii și nepoții să fie, la rândul lor, un „Darie”, să le spunem că a fost o perioadă de aproape 40 de ani din istoria noastră, a românilor, când iadul s-a dezlănțuit pe pământ, când mulți dintre semeni au gustat din plin paharul amar al suferinței sau, și mai grav, au întâlnit moartea în celulele reci ale închisorilor ori în alte locuri. Nu mai contează că numele lor a fost Calciu, Wurmbrand, Steinhardt sau un martir necunoscut.

Din nefericire, ceea ce doare și mai mult, e că schimbarea pare, uneori, doar o stratagemă de a inventa mai răul pentru a lăsa răul neschimbat.

Felicitări pentru poem și compasiune pentru tatăl tău care știu că a suferit mult în închisorile comuniste. (Și) de aceea trebuie să rămânem „Darie”.

[gabriel cristea]

Să sperăm că nu vom auzi  niciodată alarma de la Deveselu! 

[Ada Nemescu]

O întoarcere în timp și o neuitare care nu mai doare. Implicită ca respirația. Titlul, celebru.

aDa