cutia pandorei

[petrut dan]

mișcările noastre erup pe scena improvizată

de graba sinapselor

roșul rochiei mi se agață de haină de câte ori simt respirația

prin podul palmei lipite de inimă

neverosimil de intim

în liniștea ce nu se potrivește niciunuia dintre noi

 

așa se întâmplă când trupurile își pierd libertatea

și frumusețea viciului întrece orice pricepere

orice cuvânt bun al părinților

dar care în fața succesului se înclină

 

îmbrățișarea momentelor când sângele o ia razna

anulează orice formă de luciditate

a ființei

înainte ca primul sunet să treacă

deasupra

am început să cred orice cuvânt de la tine

 

precum la începutul

lumii

nevoia să fim tot mai aproape nu știa

de rușine

sângele se obișnuise și el cu temperaturile

 

dragostea se citea pe chipurile noastre maturizate

de etapa numită dorință

toți au început să se iubească luându-ne model

pentru generațiile care vor înțelege că știința nu este  

de ajuns

 

am mai văzut femei dezbrăcate

dar niciodată atât de aproape

 

 

[petrut dan]

Mihaela, mulțumesc frumos, cu drag!

[petrut dan]

Alex, ma man, mulțumesc, mă bucură trecerea și semnul lăsat, prietenie!

[Mihaela Popa]

senzual, un poem plin de simțuri, natural, frumos!

[bolache alexandru]

Încă un tribut adus dragostei, adus femeii... De data aceasta dragostea că o cutie a Pandorei...dragostea aceea care te cuprinde și te devorează ca o rană bcate intră în metastază... Momentul acela când sângele o ia razna... Superb poem care surprinde această boală din ce în ce mai rară într-o lume din ce în ce mai rece...

[petrut dan]

Lisia, îți mulțumesc pentru prezența delicată și comentariul special, la fel ca întotdeauna o analiză clară ce te face să mai vrei și care te cucerește nu numai prin finele observații dar și prin poeticul deosebit ce se dezvăluie în fiecare cuvânt cu care înaintezi în cuprinsul său minunat! Ai dreptate în legătură cu caracterizarea iubirii și, probabil, ai citat-0 pe cea mai bună dintre ele! Fiecare iubire are ceva original în felul ei măcar pentru faptul că nu ne îndrăgostim de aceeași persoană și atunci arderile, stările, emoțiile și senzațiile conțin noutatea aceea ce face din iubire un reper, un fel de țărm la care omul revine mereu atunci când , din diferite motive, nevoia ancestrală și felul în care este conceput nu-i mai permite să trăiască fără rațiunea motivului existenței sale, iubire și bucuria mergând împreună pe același drum al cunoașterii, descoperirii și devenirii umane! Iată că tu știi foarte bine aceste lucruri și mă bucur că o parte dintre ele le găsesc în comentariile pe care le lași cu generozitate și artă, îți mulțumesc și te mai aștept, my lady, cu drag!) 

[Vasilisia Lazăr]

Devorezi sau te devorează un poem bun atunci când îl citești? Îmi place să cred că mă las devorată în momentele parcurgerii unei scrieri valoroase. Iar asta mi se întâmplă întotdeauna cu poemele tale, Dan. Mai ales cu cele de dragoste, în care iubirea pare o părticică din eternitate și unde ne surprinzi profund prin îndrăzneala metaforei și printr-un anume erotism, departe de a fi unul exhibiționist, mai degrabă unul ce ține de gândurile și trăirile tale ceva mai intime.

așa se întâmplă când trupurile își pierd libertatea

și frumusețea viciului întrece orice pricepere

orice cuvânt bun al părinților

dar care în fața succesului se înclină

Atunci când iubești, într-adevăr, trupul își pierde libertatea, devenind, pe undeva, sclav celuilalt, inima nu mai ascultă decât de dorință, dar cum să reziști frumuseții acestui viciu? Cutia Pandorei se cere deschisă, „curiozitatea poate fi şi bună, şi rea, dar fără a risca, rămânem pe loc”, așa cum spunea Janeta Ciocan, ne rămâne speranța că va fi totul bine până la capăt.

îmbrățișarea momentelor când sângele o ia razna

anulează orice formă de luciditate

a ființei

înainte ca primul sunet să treacă

deasupra

am început să cred orice cuvânt de la tine

Tocmai ce spuneam, în iubire și, mai ales, în prima etapă, în cea a îndrăgostirii, luciditatea își pierde puterea, persoana iubită devine totul (înainte ca primul sunet să treacă/ deasupra/ am început să cred orice cuvânt de la tine), fiindcă dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. (Corinteni, 13)

Minunat! Absolut minunat! Un poem tonic, puternic, pasional, natural, plin de trăire și de imagini originale, atât cât mai poate rămâne ceva original în lumea noastră poetică. Desigur, paleta lirică e mult mai vastă decât am lăsat eu să se înțeleagă aici. Mulțumiri și felicitări, Dan!

[petrut dan]

Nikol, mulțumesc, apreciez felul în care scrii la textele postate și mă bucur pentru fiecare comentariu pe care îl lași în pagina mea, cu drag!

[petrut dan]

Monica, mă bucură trecerea ta și sinceritatea, ai dreptate '' numai cine a trăit măcar și ptr o secundă și ar putea înțelege, cu drag!

[petrut dan]

Domnule Stănescu, '' nu știu alții cum sunt, dar eu de când mă știu...'' am făcut asta, dar parcă ultima oară mai cu folos, mulțumesc pentru gânduri, cu stimă!

[petrut dan]

Ada, mulțumesc pentru lectură și comentariu, cu drag!