Păresimi-început de elegie

[IOAN stoian]

Duh Sfânt – esență, existență, sămânță, Pământ

Trec florile prin soarele de april
În nesfârșita lor singurătate se închid
Se pierde frumusețea-n chip umil
Prin Universul straniu și perfid...
În fructe stropi de soare cad
Luminile din ceruri lin coboară
Semințe se rostogolesc spre nou răsad
Trec alte flori,  în altă primăvară...

[Ada Nemescu]

Adevărat, plăcută lectură, pe când aprilie se dorește a fi... aDa

[Grig Salvan]

Un somptuos decor de primăvară surprins în derularea energiilor ei vitale. O mică odă a renașterii. Un poem restrâns, dar plăcut la lectură. 

[Stanescu Valentin]

O privire de deasupra realităţii ca un perpetuum mobile. Frumos spus în cuvinte integratoare!

[Vasilisia Lazăr]

Poemul „Păresimi – început de elegie” (așa trebuie scris corect titlul!) respiră o liniște gravă, specifică timpului de reflecție și curățire sufletească al Postului Mare. Autorul privește ciclul naturii – florile care trec, semințele care cad, răsadul care renaște – ca pe o metaforă a trecerii și a continuității vieții. Versurile au o tonalitate elegiacă, dar nu una disperată, ci mai degrabă contemplativă: frumusețea lumii se stinge pentru a se transforma, iar lumina coboară mereu din cer pentru a hrăni o nouă primăvară. În această succesiune a naturii se simte prezența discretă a sacrului, sugerată încă din incipit prin invocarea Duhului Sfânt. Poemul devine astfel o meditație asupra trecerii, renașterii și speranței, în care fragilitatea florii și puterea seminței se întâlnesc într-o imagine poetică a continuității vieții. Frumos!

[Mihai Katin]

Trec alte flori, în altă primăvară...este acea curgere extraordinara a vieții,cine are răbdarea sa o  simtă poate spune ca măcar o clipa a fost cu adevărat fericit