lună plină

[bolache alexandru]

uneori 

simt nevoia

să te țin brațe 

să privim cum luna

se învelește cu un nor

invidioasă 

pe timpul care ne uită

în fiecare zi

avem nevoie de reguli 

pentru a fi obraznici

negativul prezentului

poate fi voalat

de minciunile 

săpate adânc 

cu dalta de geppetto

dar simt nevoia 

să te țin în brațe 

până când ploaia

îmbracă curcubeul

în pijamalele viitorului

lasă-mă să te cuprind

să îmi țin respirația 

până devin vârcolac 

luna murdară de sânge

îmi va face cu ochiul 

dar lasă-mă 

să te țin în brațe 

mi-e frică 

să fiu eu însumi

lasă-te

să mă ții 

în brațe 

[Chris]

confesiune si vulnerabilitate prin schimbarea de cadru "lasa-ma sa te tin in brate/ lasa-te sa ma tii in brate" 

imagini deosebite si intunecate

[Vasilisia Lazăr]

Un poem confesiv, în care nevoia de apropiere și teama de sine se împletesc într-un discurs sincer și sensibil. Imaginile surprinzătoare dau textului o notă aparte, iar finalul accentuează fragilitatea umană. O poezie despre dor și nevoia de a nu fi singur. Aici e multă vulnerabilitate spusă frumos. 

[Grig Salvan]

Nevoia acută deîmbrățișare într-o lume stranie și oarecum rece și ostilă. „mi-e frică/ să fiu eu însumi”, o sintagmă memorabilă.

[chindea maria elena]

Cea mai grea cruce: să fim noi înșine”... pentru că devii ținta gloatelor înregimentate unei idei pe care poate n-o împărtășești. Curaj, asumare, pe toate palierele ființei!

[Ada Nemescu]

Dans în ploaie.

Așa curg versurile, stropi de cuvinte, iar luna plină ...periculoasă

aDa