pășesc peste abis lăsându-mă pradă

vulturilor care îmi tot vizitează rănile

așa scriu despre tine

ca despre un pas peste o prăpastie

ca despre un strigăt urcat la cer

pe o scară de sânge



mai știi îngerul care ne privea

pe furiș din sticla unui vitraliu?

minutele noastre de liniște când tăcerea

era un discurs, îmbrățisarea o iederă?

când voi muri ți-l voi lăsa ție!

să nu poți uita nicicând…