Parcă din noi a izvorât toamna

înspre câmpuri, înspre culoarea frunzelor

și se adăpostește, precum un regret

pe urmele pașilor, în împărăția muzelor.

Prea înțeleaptă e lumina care

turcoazei pentru seară îi stă la spovedit

de unda ei, alint și legănare,

fir cu fir

tristeților albastre care dor

ca ghimpele neadormit

de trandafir,

când ți-a plecat și…

Azi am găsit un suflet pe-un peron,

Era-nvelit în pânză sidefie,

Precum o fantomatică mumie,

Zvârlită într-un colț de tomberon.

M-am aplecat, sub cerul zdrențuit,

Spre glezna-i obosită, să-i iau pulsul,

Mânată iluzoriu de impulsul

Aceluiași pedestru chinuit.

Treceau vagoane într-un murmur sec,

Pe șinele încinse-n întuneric,

În filmul cu sumarul său coleric,

Rulând între speranță și…

în căderea dimineţii,

fă ca din mâinile mele să nu curgă nisip

şi nu mă da afară din vise

Discipol al durerii frânte doar în cuvinte dezrobite,

sunt taina ce ţâşneşte-afară prin singularul vis crescut

din muguri albi iubiți de beznă, pe-nguste muchii, ascuțite,

parfum discret ce definește conturul florii-n absolut.

e mai simplu decât crezi

o pot diseca pe a mea

o pot împărţi în două jumătăţi

cu sânge viu susurând în aorte

a ta a fost extirpată fără anestezie de un chirurg nebun

nici nu-ți trece prin cap cine ţine un scalpel în mâna zilele astea

hai

lasă-mă să îţi cresc o inimă nouă din carnea aceasta a inimii mele

apoi

într-o altă viață

când tu nu vei mai fi doar bărbatul decupat din fotografia de nuntă a altei…

sentimentele se scaldă în pulberea cărnii

acolo unde au zăcut câteva umbre

apoi au apus

totul se roteşte în jurul unui trup

ce şi-a schimbat de mai multe ori chipul

modul de viaţă culoarea lacrimei

apoi a dezertat din sine pe calul furat

şi vai furiei care a întrupat miezul acţiunii

câte victime a făcut

nimeni nu le-a împrumutat patul cald

nici arma personală

pentru a-şi apăra visul

de lupii…

îmi plac toamnele cu chiştoace băltind

frunze putrede cai aburiţi

trag storurile şi dorm cele cinci minute

pentru frumuseţe apoi alerg

cu viaţa la piept

fiecare drum are cheia lui sol

mă scutur de ploi precum câinii

din adăposturi

n-am stare toamna mea are pantofi portocalii

o claxonează la semafor alcoolici anonimi

ăla care scrie ca să evite viaţa umblă cu

moartea în buzunar de-i sar toate femeile

de gât să plătească…

azi a plouat
ne-am făcut din inimi
un melc
eu carapacea
tu
carnea cleioasă
m-ai dus unde ai
vrut
Eu te-am apărat
tăcut
de ploaie

Am gustat din pustiul

care se varsă-n pustiu

cu valul înaltelor dune...

Ochiul mi-a zis:

''Lasă-mă puțin, să-i fiu

vânt

și flacără ucisului drum.…

el trăia într-un glob de sticlă

îşi punea întrebări încrucişate

şi privea în sine mult mai mult

decât spre univers

oricum gândea

neutru

că tot ce e în afară

poate găsi înăuntru

arareori şi-ar fi dorit

să mângâie pe creştet

câte o perseidă tristă

să fisureze puţin autoexilarea sa

dar odată cu stelele

i-ar fi ajuns în minte

câte ceva din răutatea lumii

şi…

Un dor de păsărele strâns

Pe ramuri cu faleze fade  

Grăbit-a dezinvolt un plâns

Sub ruginiile-mi arcade.

Un vânt cu haină de-mprumut

Adie calm, cu nepăsare

Prin locuri care nu de mult

Erau lagune de visare.

În lunci mi s-au recomandat

Rapsozi cu sure trenci de brumă,

Remişi, de vreme, cu mandat

Peste cromatica cutumă.

Puţini păşesc la braţ în doi

Dând tonus câtorva…

Cărțile de acolo

s-au îmbolnăvit

și or să moară,

ca toamna

în ultimul nufăr.

Nimeni nu știe

ce e-n odaia de Dincolo,

și de ce…

A sosit

A sosit vremea marilor despărțiri,
O lungă iarnă de-nvrăjbiri se duce,
noi știm că-n lume totul doar transcende,
astfel nimic nu se va pierde, nu se pierde.
Nu aștept daruri, nici cuvinte lăbărțate,
Am inimă de călător-cocor,
Nu mă supun poruncilor, se poate
Trăi și fără ură, doar din dor.

BORIS MARIAN

calul alb al liniştii se adapă din stele

curg toamnele mele/grauri gureşi în vie/

secunde silfide aburesc peste dealuri

se aşază la masă ca să tacă rotund

cine se îndrăgosteşte în prag de toamnă

are o gutuie în piept

sub frunzele roşcate îmi despletesc singurătatea

şi-o muşc de buză

cum te-aş muşca pe tine

cel ce dansezi cu fragilitatea mea

/licurici pe şaua nopţilor/

greieri amorţiţi îmi cântă în piept

într-un vibrato…

Iubito,

Fă-ţi şirag din nori, azi iarăși plouă despre noi

Statui pe frontul toamnei, copaci goi

Frunze gri şi ochii tăi…

Ce frumoasă eşti, toamna! – îmi spui,

Cerul din ochii tăi miroase a gutui

Zâmbeşti în bătaia vântului roșiatic!

Fericit, numeri păsări...  ţi-ai amintit

Anii de şcoală vedeai stoluri pe cer

Întrebai de ce zboară? Frunzele de ce pier,

Aşa vrea Dumnezeu?

Muşcăm miezul mărului cu păcat

Îndrăgostiţi pe…