De mii de ani există în teama de neant

O neîmplinire-adâncă,atavică și tristă

Un gol la o răscruce, periculos serpant

Într-un decor neutru, mimând că mai există

Că suntem holograme-ale Sursei, fiecare

E-un fapt incontestabil și fără…

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,

simt clipele prin amintiri cum zboară

din câte-au fost, din câte-au mai rămas

duc mai departe-a timpului povară.

Și nu mă plâng, nici nu regret nimic,

las timpului destinul să mi-l treacă…

stai rezemat de un copac bătrân și răsucești pipa

l-ai întrebat ce timpuri a prins

și ai aflat că de sute de ori a răspuns până acum asta

cunoscuților și necredincioșilor

apoi ai început să-i vorbești despre culoarea ochilor mei…

Mâna iernii nu dărâmă

vara de pe chipul tău

nici târându-se o râmă

n-o să zboare peste hău

Vara de pe chipul tău

n-o îngrămădești în șip…

în carul de bătaie te-ai născut

alergător fără de doici și fașe

cu pieptul dezgolit și fără scut

te poartă roțile ce-și rup făgașe

și nu știi de repaos și nici drumul

nu ți-l despădurește nici o rază

nu poți opri și nici nu te așteaptă

cu jocuri de fecioare nici o oază

și nu mai știi ce buzele-ți…

În casa inimii din  care am  plecat

Au  mai rămas doar resturi de iubire

E-un loc ce-ar vrea să fie vindecat

De n-ar avea atâta-mpotrivire

E mult de când pe-colo n-au trecut

Nici simulacrele iubirilor deșarte…

,,Să zburăm pe biciclete!"

Printre sărutări ți-aș spune.

Ca un vânt m-ai duce-n lume,

Prin amurguri violete.

Buzele-ți - două căpșune,

Dulce-or vrea să mă îmbete.

,,Să zburăm pe biciclete!"

Printre sărutări ți-aș spune.

Mâini ce știu să mă desfete

Mi-or cânta pe trup, la strune

Înmuiate-n pasiune,

Mângâioase…

criza generală dă, de-un timp, la gioale,

seceta mă prinde, stors, pe bulevarde;

azi, printre terase, goale, goale, goale,

am dat foc ispitei și mă uit cum arde.

 …

viața se stinge ușor

într-un trup de țărână

cum seacă al apei izvor

într-o fostă fântână...

luminile toate s-au stins

sub palide pleoape...

frigul în trup s-a prelins

din aproape-n aproape...

gândurile s-au risipit

în noaptea de ceață...

dorințele au…

Ce dulce-amar e sângele iubirii, 

Când anii trec ca pescărușii-n zbor;

Catarge blânde-și  amăgesc zefirii;

Și-mi este dor de râsul tău, mi-e…

Degeaba eu statornicesc hotare,

Cu împletiri din miere și blestem,

Când inima îmi ticăie suflare

Să cațăr munți și-apoi să sorb o mare, 

Să te chem.

Nu știu prin ce suveică-mi trece viața,

Știu doar că, printre clipe, zile vreau,

Șirag de râuri care taie ceața,

Să-înot în ele, să te fur, ca hoața, 

Să te beau.

Iar de ne-o fi…

Refrene din cântări de altădată       

revin din nou în parcul regăsit,      

decorul toamnei pare adormit

lângă o margine de timp uitată.

Fanfara se aude mai aproape,

mă-așez pe bancă și…

Aș vrea să plec în Groenlanda mâine

În zona  umedă și înghețată

S-aud în urma mea cum se desprinde

Dintr-un ungher, o lespede uitată

Să pot să-mi desenez  profil de innuiți

Cu suflet  și  cu vise-nchipuite…

Cu albul trupului cuminte, pe-un umăr de spătar,

Își risipește-aroma, aghiasmă de altar,

O ie învârstată* cu râuri ce-o-nfășoară

În unde visătoare, ca plânsul de vioară.

Boboci au adormit pe suflet de altiță,

O frunză de aramă suspină pe catrință,

Iar pomul vieții - ruja* - a-mpădurit pieptarul,

Cu rânduiri în vârci*, canafi își lasă jarul.

Țesut în fir…

O întâmplare dură, de fapt, halucinantă

Trecuta-n repertoriul secret al meu de vise

Sunt în interior, în vidul temut ca niciodată

Dar cu pereții goi Icoane interzise

Și în altarul sobru din  care-abia zăresc

Odoarele sfințite și…

toamna e o țară

unde amiezile despărțite de soare

alunecă de-a valma

în răbdarea frunzelor scuturate

de cumpenele ceții

pe sticlele felinarelor pierdute în fum

fiecare întuneric de pe cer

îngroașă lumina într-un amurg

picurat din cornul norului de miazănoapte

răstigniți în crengile despuiate

copacii nu mor

desenează

ultimul triunghi de cocori

pe malul celălalt al depărtării de tine…