Introspecție

[Corneliu Neagu]

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,

simt clipele prin amintiri cum zboară

din câte-au fost, din câte-au mai rămas

duc mai departe-a timpului povară.

Și nu mă plâng, nici nu regret nimic,

las timpului destinul să mi-l treacă –

din ieri, din azi, din mâine mă ridic

chiar dacă-ar fi să sap și-n piatră seacă.

 

Ani grei s-au adunat în urma mea

tăcerile, mai lungi ca niciodată,

din gânduri îmi alungă piaza rea

și calea dreaptă-n suflet mi-o arată.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,

cărările îmi par tot mai schimbate,

din tot ce am, din câte am avut,

în inimă-mi rămân doar nestemate.

 

Ridic cu ele-n cuget un altar,

pentru tăceri loc sfânt de întrupare

din vorbele arzânde ca un jar,

de strajă stând pe dune mișcătoare.

Chiar dacă toamna vieții a sosit,

nu mă opresc din drum, merg înainte,

pornind tăcut din locul hărăzit,

mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

[Corneliu Neagu]

Manuela Munteanu, sunt onorat de comentariul domniei voastre și vă mulțumesc cu adâncă plecăciune!

[Manuela Munteanu]

Nu voi vorbi despre perfecta versificație, pentru că ați auzit aceasta de multe ori (bănuiesc), dar vă voi spune că sunt fascinată de poemele lui Fernando Valerio Holguin. Observ la dumneavoastră aceeași abordare a temei timpului, cu o pregnantă bucurie de a trăi intens până la capăt, atitudine specifică oamenilor care au înțeles despre ce este viața. Vă felicit cu adâncă admirație!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese din partea mea, dragă prietenă Floare, pentru trecere, lectură și mesaj!