eu, tu

[gina zaharia]

stai rezemat de un copac bătrân și răsucești pipa

l-ai întrebat ce timpuri a prins

și ai aflat că de sute de ori a răspuns până acum asta

cunoscuților și necredincioșilor

apoi ai început să-i vorbești despre culoarea ochilor mei

 

îndată un stol de păsări s-a ridicat în zare

între timp un fluture curajos aleargă după o frunză

eu deretic prin suflet

am măturat și am dat gândurile după sobă

când mi-o veni bine le duc pe un pod

să vadă cum trece râul pe sub ele

măcar o dată în viață

tu ai grijă de copacul tău n-aș vrea să putrezească

așteptând flori

 

când a venit toamna m-am prefăcut că am treabă

îmi ștergeam ochelarii de albastru, apoi am văzut-o în brațele tale

te adora și avea crizanteme pe umăr

ți-am recunoscut surâsul din ziua în care prin părul meu

se despleteau holdele dragi

surâsul pentru care am tâlhărit luna și am dat-o pe doi arginți

unui vrăjitor

erai tot acolo pregăteai jarul pentru cină

 

dimineața stă cocoțată în vârful pomului cu scântei

mă mângâie cu privirea

parcă ar vrea să-mi spună un secret

poate n-a mai avut de mult musafiri

ori au fost prea cicălitori și la plecare au trântit ceștile de cafea

cine să mai ghicească acum dacă vei filigrana

chipul meu

sau voi întâlni o trăsură cu cai sălbatici

dornici de a-mi căra

prin deșert

nuanțele inimii

 

[gina zaharia]

Mulțumesc, Augusta!

[Chris]

frumos, mai ales imaginea de final....