Aud nisipul clipei cum se zbate

                        Sub pasul târşâit al miezului de noapte.

                        La tine, Doamne, te rog să mă-nalţi

                        În pat uşor de nori albi,

                        Să mă îmbarci făcându-mă uitat

                        Din marea învolburată a vieţii

                        Pe-un ţărm de insulă…

 Răsar

 în tăcerea secundelor

 care îmi ascultă

 sufletul zâmbind;

 nu mă întreba

 despre mâinile

 care spun totul

 când îşi pictează

 liniştea cuvintelor

 pe chipul timpului

 pierdut printre

 anotimpurile inimii.

 Surprind şi păstrez

 amintiri amestecând

 culorile gândurilor

 ascunzându-se

 în raze de lună

  cu urma paşilor

 revenind în

 tăcerea păsărilor

 care şi-au purtat

 zborul…

 …

să nu-mi ceri secretul adevărului de murano

ochii tăi limpezi reflectă karma după care

vei fi judecat

fericirea

o imagine în oglindă

o venus fermecată care te scoate din minţi

dar nu te poate atinge cu mâinile

arhitectură în carne cu arabescuri personale

pentru o viaţă sinuoasă

un far călăuză pentru zilele încărcate

ne-ar trebui un sistem de suflete ca argintul viu

să o focalizăm lăuntric

să incendieze flota vaselor de…

Vor fi ninsori, iubito, între noi

şi viscole uitate-n drum înzăpezit,

copaci cu ramuri frânte, trişti şi goi

ne vor striga în nopţi cu chip albit.

Zăpezi ţesute-n câmpuri lângă zare

vor reclădi troiene prin trecut

şi tot ce-a fost frumos din întâmplare

va fi ascuns de-al vremii aşternut.

Vom sta ascunşi în sufletele noastre

privind prin ochii vechilor statui

şi când va ninge cu zăpezi albastre,

cât te iubesc, să nu…

Toarnă-mi și mie, toamnă, un pahar,

Pe frunza ta să scriu din nou poeme;

Mi-a dat în fugă cineva în dar,

Un mic sărut, ciorchine de dileme…

De-atunci eu tac, iar ochii mei nătângi

Stau tot lipiți de cerul în albire;

Pe trupul meu, ca frunza mi-l alungi,

Ştiu că îl dai ofrandă la iubire...

Nu sta ascunsă-n miezul crud de nucă,

În aripile largi ai zorilor de brumă...

La focul ce prin tălpi uşor se urcă,

Pofteşte-mă,…

Nu-ți voi spune că ești prima ființă 

care m-a văzut încercând 

să mă descompun într-un cântec,



nu-ți voi sugera că numai tu știi 

cum încerc să fac din spusă cuvânt 

iar cuvintelor 

să le înalț statui din semne,



nu ești singura căreia i-am ascuns 

că tăcerile mele vorbesc 

iar axul anotimpurilor 

nu trece prin calendare; 



despre mine au aflat copacii că îi cunosc 

dincolo de identitatea pădurii 

și codrii…

într-un apartament decomandat 

bunica răsufla zile întregi cu mâinile suflecate 

desenase în colțul de la răsărit o fântână slab luminată 

își ruja buzele în tăcere 

în basma legase amurgul și apele neîncepute 

iar în cupola nodului livezile de meri 

apoi se gândea cum se aude cântecul în apă 

pe steaua ei în rai 

numai un ghepard tânăr flămânzea într-o floare 

pe…

agită-te urmă ca valul ce vine

sărută călcâiul întors către tine

îngheață-mi ființa în formele tale…

Azi nu iubesc de plictiseală,

Un somn uşor mi-am cumpărat,

M-am costumat în fandoseală

Şi-un evantai de apărat.

Ce cald îmi e de oboseală,

În gândul meu eşti colorat,

Azi nu iubesc de plictiseală,

Un somn uşor mi-am cumpărat.

În glas de vânt, cu iroseală,

Capriciu greu remunerat

Se-mprăştie şi c-o rafală

Copacii trişti s-au scuturat.

Azi nu iubesc! Ce plictiseală!

săruta pădurea

mai întâi

pe o creangă uscată

apoi 

pe firul veșted

 al ierbii

îndrăzneț

ca și cum

ar fi fost dreptul ei

de amantă așteptată

copacii se uitau

în oglinda lacului

și se dezbrăcau

de frunze

senzual

una câte una

numai luna sfioasă

privea

din spatele norilor

printre blițuri

Ați observat

nu cred să nu

că hipoacuzicii

–…

 Privirea alungată
 să trăiască
 la capătul orelor
 lipsite de lumină,
 priveşte zidul
 unde soarele
 se prăbuşeşte
 zvârcolindu-se
 în geana lacrimilor;
 călători printre
 zidurile lumilor noastre
 împărţim clipe născute
 din mângâieri de umbre,
 siluete străbătând confuz
 ploi înţepenite
 între cuvinte însetate de cer,
 scriind despre un azi
 care ieri adormea cu
 numele dimineţii pe buze.

nu ţi-ai schimbat

nici culoarea lacrimilor

porţi aceeaşi inimă de mătase

albastră

mereu m-ai uimit

cu eternitatea sfintei tale nebunii

și ochii

ca două mânăstiri

în aşteptarea celui uns

palmele cu care mângâi copacii

sunt la fel de fierbinţi

buzele la fel de-nsetate

și visele cât veşnicia

doar eu sunt altfel acum

cerșetor prin amintirile tale

tu legeni încă frunzele

numeri picăturile ploii…

Nerostite trăiri

 îşi plimbă urmele

 prin sufletul fără voce

 în care speranţe uitate

 îşi privesc zâmbetul

 îmbrăţişând respiraţia

 buzelor tăiate

 în jumătăţi de cuvinte

 respirând iluzia numelui tău.

 Frunze căzând în urma

 paşilor rămaşi fără

 culoarea privirilor,

 acoperă singurătatea

 aleilor goale

 cu anotimpul norilor,

 urme fragile scuturând

 lanţul lacrimilor

 în ţipătul zărilor şi…

necunoscutule

te primesc în arhipelagul meu

gustă-i aroma liniștii

din esența strugurilor mei albi

plantați special pentru tine

ia și un somnifer de uitare

a gândurilor înnorate

de prea multe cuvinte

păstrate-n tăcerea singurătății

vino necunoscutule…

tic tac
bufnița 
numără secundele
lunii
sfâșiind cu ghearele
timpul
rămas atemporal
în ochii 
lumii cenușii

oamenii
sunt colorați
în ”tic” și ”tac”
până rămâne
cenușa din ei
cântată mai apoi
în mormânt de pământ
de bătaia
aripilor bufniței
transformată
în cenușă
la sfarșitul lui ”tic”
și începutul lui ”tac”