Nici eu n-aș ști să-ți spun de ce

pojghița aceea de gheață mi-aduce aminte de pasul tău

printre liniile de siguranță

ai găsit culoarul strâmt

aprinzi incertitudini odată cu fiecare țigară

detașat

tu nu zbori ți-am zis

doar patinezi printre iluzii 

schițezi curbe acolo unde ai pune punctul cuminte

așteptând un respiro

nu te așeza încă

privește-mă cum alunec spre poezie

cu umerii pregătiți de o nouă…

prin părul tău

 lilieci obosiţi

 adorm noapte de noapte

 împăcaţi cu orbirea lor

cu orbirea lumii

rândunele galbene

roşii

mov

 zboară libere în mintea ta

 (cu porţile rupte)

căutându-şi cuib de iarnă

 nici nu te priveşti în oglinzi

(le-ai spart pe toate cu furie)

de când în ochii mei

 înţepeniţi de neant

te îngrămădeşti toată

de parcă am…

În umbrele descompuse ale nopţii

tăcerea aleargă

sub păsări

în hohot senzual,

leagă ţipete paralele

la capăt de drum,

boteaza cuvinte

şi le-aruncă peste garduri.

Loc pentru întârziat vara nu mai e.

Doar strigătul incert 

al unei zile,

trupul îndeajuns de întunecat

pentru a afla

rolul sării in bucate

singurătatea-

sală de aşteptare

fără permis de…

am lăsat la marginea pădurii

sentimentele tale

la marginea întinderilor uluitoare

să te mai doară câte un pic

mirajul liber al naturii

cu fiarele sărind din verde

în seara solitară

când în amurgul sfâșiat de roșu

te blestem cu albastru și te chem

sunt călătoarea fără sentimente

doar pure doruri mă colindă

să  îmi izbesc neliniștea de zboruri

sau   izvorul în…

noaptea aruncă stelele în bagaje 

fuge cât o țin picioarele

destul de lent pentru ochiul omului

destul de rapid pentru ochiul cerului

soarele se întoarce pe partea cealaltă 

doarme-n raze să s-aprindă mai mult

n-ajunge la porțile întunericului

să-l deschidă

dar pragul se înalță difuz și mov pe alocuri

în oglinda mișcătoare își piaptănă…

Zimbru să fiu, cu abisul în coarne.

Ren înoptat la păscut de licheni

vuind galben

prin iarna fierbinte a șoaptelor tale.

Doar liniștea-ndulcită cu miez de castane

coapte pe jarul visării

să vadă cum dorințele noastre devin vâlvătăi

odată cu minunea învelirii lunii

în giulgiu țesut din

lacrimi zâmbindu-mi a neprihană.

Mâinile-mi tâlhare să-ți răpească somnul

alb de evlavie…

fără răspuns îmi stau agăţate

pe culmea vieţii. Nu s-au potrivit

în cheia cerului.

Acum s-au bontit. Nici în pământ

nu vor. Rămân suspendate.

Le voi bate

la foc încins - ţăruşi

să intre.    

tot ce n-am

și tot mi-ar mai trebui

să înțeleg cum țipă lumina

în ochiul nevăzător

furișându-i culorile vieții în sunete

ce urcă scărița urechii

de la unghie până la crepuscul

cum mâinile oarbe strâng licărul în pumni

pipăind cu înțelepciunea fiecărui gest

cât dintr-o dragoste-i rămâne adevărată

cât înveliș sfâșiat după o inimă

este așternut suficient

pentru lumină să intre

sau de câtă culoare verde…

Eu stau de vorbă cu un chip al tău

 în care mă văd dincolo de mine

instalată ca într-un dureros refugiu

răsucesc un vers din Murilo Mendes

 să-mi chem somnul

“dacă nu eşti aici nu exişti”

dar tu eşti aici

dar eu sunt acolo

cu depărtările prăbuşite la picioarele noastre

invoc  o oră să-ţi cristalizez formele

să-ţi simt conturul braţelor

înflorind chemările într-o îmbrăţişare

ţi-aud  gândurile răsuflând…

buzele tale

s-au oprit deasupra inimii mele 

crezi că pot uita?

sufletul tău…

o altă zi în care ne puricăm de cuvinte 

ne înghesuim catrafusele în umbra pașnică a detaliilor fără sens 



ologim sentimentele și le trimitem la cerșit în intersecții 

iubirea e doar un laitmotiv de lamentare sâcâitoare 



iubim atât de mult singurătatea 

încât nu acceptăm nici musca să bâzâie în preajmă 

în sezonul ăsta victimizarea se poartă pe dos 

asortată cu ștrasuri colorate pentru recunoaștere 



bălegarul social se vinde în…

Toate relele s-au îndrăgostit de mine

încă de când eram în clasa întâi sexuală.

Aveau fese tremurânde.…

(îmi) va trece apa peste pietre

să le spele

şi

cerul

să-şi oglindească albastrul de noaptea

ce-mi colcăie ochii? Doar

pe dinăuntru (s)curg

lacrimi.  

Nu scriu nimic sunt total neinspirat în seara asta

stau cu tâmpla rezemată de-o umbră şi privesc aşa

ca să privesc spre ceva arunc cu fiori înlăuntrul meu

tulbur apa unui pescar ce stă pe malul gândului

nu are undiţă doar priveşte ca mine

cineva dintr-o amintire

mă împinge cu câteva anotimpuri spre înapoi

sau poate câţiva ani oricum nu mai are importanţă

am rătăcit drumul şi mi-am frecat pleoapele

am simţit cum strivisem o părere de rău…

„Bună seara” vă spun, pleoape albastre!

Cine m-atrage de parcă-i magnet?

În braţe mă ai, trăiesc ca în astre,

Cu buzele tu mă mângâi încet.



Şi nu m-aş întoarce iar într-o lume,

Pe care-o detest - nu e ca tine;

Bine îmi este, mă simt fără nume,

Liberă sunt să fug de ruine.

Şi uite că am rădăcini în cuvânt,

În sufletul larg, iubiri împăcate;…

către un misterios decor alungite

mâinile pline de dor

şi uscate de prea scurta…

 mi-e lună, cu dor șoptind peste ape

 armura albastră mi-e capăt de cer

 mi-e sufletul plin și mult mai încape

 tu  adu-mi, iubire, al vieții mister

 mi-e pace cu tine și zbucium mai sunt

 furtuna mai naște și azi curcubeu

 silabe albastre renasc în cuvânt

 ne suntem poeme sortite, mereu

 prin patimi am curs ne-ntrebați de destin

 în palide nopți, cerând alinarea

 în brațe străine, într-o cupă cu…

 s-a umplut de praf

 gura cerului

 văd melci târându-se anemic

 atât de liberi 

 în nevederea lor mută

 fluturii au aripi surde 

 și mii de culori care strigă

 ca la un zbor 

 de condor prăbușit

 sunetul ierbii ce crește

 din pământul verde deplin 

 sparge timpanul ciclopic 

 al nopții ca un șarpe unduind

 în apele clare solitar

 stele își ciocnesc 

 veacul de…

credeam că ziduri înalte

baricadează drumul spre paradis,

că ape limpezi cu sclipiri de granit,

susură refrene difuze prin iarba moale,…

Nu prididesc să gust amarul din palmele

unui zvon

cum că însuși privilegiul de a ne mai socoti

primăveri ale chipului și asemănării cu Dumnezeu

este luat peste picior

în maculatura mondenă.

Intru forțat de împrjurări sifilitice

în rezonanță cu găurile dintre buci insensibile

la orice formă de ”Hai sictir!”.

Ce văd și aud acolo întrece

scârba de la care abia se abțin

îngerii condamnați să suporte

viața…