Nu vă miraţi că-n limba-mi tac deocamdată-n aşteptare,

Cât de curând glasul de dac va răsuna-n piaţa mare ;

Iar atunci să nu vă pară că sunt vreun lovit de streche,

Mi se lasă curând seară, durerea-i deci foarte veche ;

În veac poeţii o cântară, ne-a venit rândul acum

Să aflăm rostul peceţii deschizătoare de nou drum ;

De suntem mici sau suntem mari, cerne timpul cu-a lui sită,

Cu toţii ne visăm cezari, dar nu păcălim ursită…

În vremea când se întrupa

Vioara unei dulci chemări,

Pe portativul unei mări

O aripă de Do vibra.

Şi din surâsuri Si de-arcuș,

În gândul strunii,…

chiar și...

chiar și-n lumea asta grea

care-a lăsat drumuri de nu le mai dăm de capăt

cu grația cu care salcia îți spăla picioarele la iaz

pe cer sub luna în creștere…

lupta se amână până hăt spre seară

izvorând sub nituri

râuri de rugină însângerează

deopotrivă

călcâiele nebunilor și crinolina reginei

logica războiului

cu arătătorul sprijinit de tâmplă

despăduchea de î din a

coamele cailor albi și liberi

încă o rundă și

padocul va cădea din nou ostatic

tactic

victoria nu e a celui ce-o râvnește

ci-aceluia ce-o calcă în picioare

sub ruinele ultimului turn

doi pioni de teracotă…

copilăria
povară
unii o duc
toată viaţa
alţii doar o pierd

Costel Zăgan

de dragul tău

am să m-apuc de fumat

 fiecare zi o voi fuma

 ca și cum ar fi ultima

voi trage în plămâni

 parfumul irișilor

 din ochii tăi

și  amețită

 voi urca

 în rotocoale

 treptele înconștienței

până ai să mă urmezi

treaptă cu treaptă

și

acolo

ca un drogat

vei fi nelipsit

din pachetul zilnic

 de viață.

Să te întreb ce mai faci, omule cu mască?!

Lasă, nu-mi răspunde!

E suficient să te privesc și sigur te va trăda ceva:

poate privirea aceea intensă care fixează lumina,

ori masa la care te așezi când comanzi  esență de stări,

poate buchetul de trandafiri uitat între ziduri...

Într-o zi te-am vazut cum ai furat blândețea unei clipe

și ai ascuns-o în sân.

Nu te-ai gândit că te va recunoaște la parada culegătorilor de…

Azi s-au întâlnit în răscrucea cerului

opusurile

helios și-a oglindit câteva clipe

în ochii selenei dorințele fierbinți

a mistuit în sărutul privirii

fluxul emoțiilor din oceanul nopții

eul se frâmântă și plânge

încremenirea din suflet îl strânge

precum prometeu înlănțuit

nu mai contenește să se roage și strige

energia vitală sapă strungi

rănindu-și unghiile

sufletele temerare taie stringurile

ar vrea iar să străbată desculț…

(ronset)

Coboară-amurgul mândru, ca un rege,

Din jilţul său de aur şi agate;

Cu zarea şi poemele în spate,

Deasupra unui deal se reculege.

Râvnind în taină doruri a-nţelege,

Din nopţi târzii, al verilor confrate

Îşi plimbă trena cu seninătate;

Deasupra unui deal se reculege.

În lumea sa, magia este lege,

Pe şevalet, nuanţele combină –

E un artist cu graţie divină;

Deasupra unui deal…

în ziua aceea

două raze evadau din soare

iluminându-ne ceruri

întrebări exclamaţii furtuni

ascultam privirile

ne vorbeam uimirile

aşterneam trăirile

captivi dorinţelor

în fulger arzând

ne-am zâmbit

plângându-ne mâinele solitar

din altă dimensiune

norul de fluturi

învăluia virgulele noastre

zburându-le în noi

nespuse fluvii de cuvinte

curgeau pe suflete şiroi

bancă de căldură

în arealul…

Îți văd chipul

În oglinda verde-albastră prinsă-n rama dintre maluri:

Îți văd chipul peste care apa lin se joacă-n valuri.

Mor cuvintele sub streșini.

Ușa tu nu le deschizi,

S-asculți taine printre șoapte,

Orga din sufletul meu.

Mai rămân, răbdând minute.

Doar vreun murmur…

odată am văzut

omul este al depărtărilor

absorbit de pala unei mori în continuă rotație

și rar norocul i-a fost un prieten

cum i-ar fi fost domniței care se iubea pe viață și moarte…

ferestre scobite de lumina străvezie a dimineții

într-un pervaz sculptat în clipe desuete

se întind ca într-o reflexie

pe un tablou de logodnă

cu timpul

gânduri nude transpar răzleț pe o frunte

din care zvăcnesc static

dune de piele…

prima dată mi-au crescut mâinile

copilul dorit mângâia sânul mamei

minunea lichidă fixa viaţă solidă

fluxuri de căldură croiau aleile mâinelui

primisem deodată conştiinţa durerii facerii

pluteam în explozii de lieduri

esteticul diversităţii îmi invada simţurile

gânduri firave îşi croiau timid poteci

spre orizonturi

o lumină mă îmbrăţişa

cu limpezimi albastre

în ziua aceea

gânguritul meu a scos primul

te…

Să nu mă strigi, noi astăzi n-avem nume, 

Suntem doi fluturi orbi din altă lume,

Ce ne-am zărit, cândva, în vreme bună,

Dar dinspre mare ne pândea furtună.



Am dat arginți unei țigănci frumoase

Și ne-a promis degrabă că ne coase

La margine de apă, într-o seară,

Lumina lunii-n straie de fecioară.



Dar m-a mințit și nu e de mirare

Că am trimis-o-n târg, în miaza…

Final de carte

Să plec, îmi dau visele ghes

Și totuși rămân lângă tine

Prin gări unde vin tot mai des

Cu ploaia ce rupe din mine.

 …