Final de carte

[Tudor Cicu]

Final de carte

 

Să plec, îmi dau visele ghes

Și totuși rămân lângă tine

Prin gări unde vin tot mai des

Cu ploaia ce rupe din mine.

 

Și-ncerc să te-nchipui din nou

Cu fluturii strânși între rime

Și de sub același tablou

Stârnind viscoliri anonime.

 

De sper să rămân și mai sunt

Ca macii aprinși în plin soare

Ce-o pală le smulge sub vânt

Și ultima brumă din floare.

 

Să plec... cum nu cred în comori

Zărite la miezuri de noapte

Și îngerii-n ceruri trag sfori

Să-mi scrie finalul din carte.

[Camelia Ardelean]

Domnule Cicu, v-aş da o inimioară (roşie) pentru acest comentariu (adresat mie), dar nu ştiu de unde s-o iau! :-) Cu drag şi preţuire,

[Tudor Cicu]

Camelia: revăzută prin ochii tăi, nu am cum să nu-ți dau dreptate. Până la publicare orice poezie de-a mea poate cunoaște și alte transformări. Până atunci, ai tot respectul meu. Mulțumiri din inimă pentru lectură și comentariu. Am așezat pe tronul de aur, amurgul.

[Camelia Ardelean]

Superbe imagini, domnule Cicu ("ploaia ce rupe din mine", "fluturii strânşi între rime", "viscoliri anonime", "îngerii-n ceruri trag sfori" etc... etc...), dar vă rog mult faceţi ceva cu versul 3 de la strofa 2, că se poticneşte rău! :-) Sper că nu v-am supărat! :-) 

Aveţi "aprinşi" şi "aprinse", în strofele 3 şi 4, poate unul dintre ei ar fi bine să fie înlocuit!  O poezie sensibilă, cu lirism cald, care m-a uns la suflet! Cu drag, 

[Tudor Cicu]

Domnule Suchoverschi: păcatul (dacă a ne întoarce la genul acesta liric ar fi un păcat) de a încălca poruncile actuale ale opacului labirint al poeziei moderne, poate fi unul benefic și pentru poet. Cum bine sugerați, ceea ce încă îl prinde pe cititor e și această descătușare lirică a sufletului.  Salutări!

[Tudor Cicu]

Ion Lazăr da Coza: oare cum spunea Novalis? Că „orice carte cuprinde contracartea sa” Preluând ideea, putem spune: totuși, orice poezie își are clipa sa, nu-i așa? 

[Ion Lazăr da Coza]

Eu simt, în lirica de azi, un reviriment al poeziei... așezate.

da Coza

[Tudor Cicu]

Doamna Sofi: Oare astfel simțeau și adolescenții lupta și înfrângerea, iubirea și durerea? Adolescența mea a fost amară, dar prin scris încerc să uit cum a fost. Multă prețuire!

[Tudor Cicu]

Gina: știi cum spunea Arghezi? „Crezi basmul c-a sfârșit și s-a pierdut/Și el de-abia-i la început”. Și noi, după el, mai ducem urciorul la izvorul popular. Tu care ai crescut la țară doar cu apa de acolo ai fost botezată. Un nou AVE!

[Tudor Cicu]

Ana Cîmpeanu: comentariul tău mă duce în trecut, când de la un balcon am auzit, într-o zi, cântând pe cineva. Refrenul cântecului începea cu „fronde verde”... și mi-am amintit de cântecele noastre care începeau cu „frunză verde”. Poate uneori merg prea mult pe irul amintirilor. Cine știe? Mă bucur când un cititor vede și altfel poezia mea. AVE!

[Sofia Sincă]

Îmi vin în minte versuri ce se atașau la scrisorile de amor... Fiecare era însoțită de cel puțin un catren, alcătuit de autorul scrisorii sau din altceva... Cel mai mult din Eminescu. Nostalgie multă

Am citit cu plăcere,

Sofi