scris în pietre pe nisip

 marea este un loc din care privești cerul

 iar scoicile

 sunetul la capătul căruia pot să ajung mereu

 nimeni nu-mi simte lipsa

 dorm de ani în crengile mărului

 anotimpuri desenându-mi pe piele 

 incantații

 coji

 nimeni nu-mi vede lipsa

 în fiecare scoică las răvașe

 și cu un gest alene

 le așez în nisip doar în partea stângă

 unde cordul lasă bătăile mai dese

 mai…

ce frumos cântă

 știu că o auzi 

 ne sincronizăm perfect pașii

 nu știu cere mai mult

 …iertare

 fiecare atingere a gândului

 deschide alte porți

 chiar și porțile tăcerii

 poartă chipul tău

 eu nu sunt Dionis

 spuneai

 nici eu Sheherezada

 dar suntem scânteie în ceața ultimului fruct

 șuvoi de fluturi

 ploi

 voi știți că cea mai puternică 

 dovadă a înfloririi este…

a rămas un sunet slab

nu-i mai simt greutatea

ai reușit să mă îmbraci în alb

să pot strânge lumina la piept până nu-i mai rămâne cer

 

voiam peste strigătul arborilor

să mut zile

să cer iertare anotimpurilor

 

acum ești aici

cu zâmbetul celei mai duioase povești-ofrandă

pâinea zilei este a mea

atât de pură

încât pot crede în foamea codrilor

și-n nesfârșirea poveștilor

o împart cu tine până la ultima înghițitură…

sau ce multe doruri de dor încolțesc

nu știu iubirii să aduc ofrande

dar îți știu albastrul ochilor

vinovați

flămânzi

iubite

ești de vină pentru așezarea bătăilor inimii

deasupra sfinților pictați în altar

pentru orbirea noastră

pentru jertfa tăcerii

mi-ai spus că acest drum duce spre veri

de aceea l-am ales

urc încrezătoare

împrăștii scântei

încă un pas

nu este doar o…

nu-mi puteam imagina că voi trage de capătul pădurii

 căutând seminţe

 am vrut doar una cât o linte

 cer…

să mă descurc cu atât de  multe sensuri potrivnice

cuvintele umblă împiedicate

 

am lăsat doar tăcerea-mi

să se așeze lângă Muntele Sfântului Semn

să mă învețe cum se tace înalt

până în adâncimile ochilor

binefacerile liniștii senine

care doarme pe prispă

îmi spune cât de aproape este depărtarea

uit pași între mersul de exaltare

și târâtul deprimărilor adânci

în același punct imposibil de trecut

limbajul lăuntric și cel…

pândind la nașteri indecise
nu vede
că nu ştie să privească

paşeşte precaut
să nu strivească cântecul
care sosește din cer

prin lucarna mică
mâna întinsă
cerşeşte un pas
 
atingerea
dezrădăcinează îndoiala
și o face vis
pe urmatoarea treaptă

a fost

să descopăr gingășia privirii albastre

mai înalt de ființă

devenind supusă

gândesc doar cu sufletul

buzele sunt ecoul spontan al rugii

 

iarăși singură

contemplu muntele sfântului semn Arunașalla

încă păstrează culoarea purpurie

acesta este fundalul limpede și luminos

al existenței sau ne-existenței

punctul de reper

imposibil să rezist farmecului său

orice aș face

oriunde m-aș afla…

printre amintiri

se amăgesc cu false atingeri

ochii prea obosiți confundă albastrul cu cenușiul

și începutul cu neștiutul

pe fiecare cuvânt clipele înmuguresc un număr

ca și cum trecerea ar conta

 

pe sticla aburită desenez jucării din amintirea bunicii

 

zborul îmi fulgeră tâmpla

iubite

ia tu mărul și așază-l în formă de dragoste

la margine de drum

semn că-i cer iertare primăverii

 

 

dulcele fără de…

trece spre timpul

în care puteam împleti margarete

cununa o așezam pe gardul de nuiele

bunica spunea că atrage dragostea

așteptam

o credeam depate de bănuieli

după ore

zile

se usca invariabil

și nerăbdarea pălea odată cu ea

gândul poartă cu el multe sacoșe

într-o mână și în alta

roșii

cenușii

mereu clătinate de adâncimi

frica în neant

irupe

în jur…

dar iubite

vino să mă vezi în floarea de cais

cum tac

ușoară

ca duioșia dimineții

învăț dorința să respire

lasă-ți umbra să foșnească

până la fructul oprit de pe ram

să te ning cu doruri rozalii

nu în vis

pentru că aici

acum

te fac stăpânul

unui segment de cer

când  n-am să mai fiu

nici măcar umbra unei frunze

nu mă vei certa

pentru că timpul…

cărările mă strâng

o ultimă întindere

o duioșie

palisadă a somnului iernii

mă ajută să merg pe mijloc

nu mă las păcălită de cărări

voi înceta să mai cred

că albastrul clopotului mă strigă

cobor la fântână izvoarele promise

aștept

(cumpăna adulmecă miezul alb al mărului)

până când cineva

mergând impleticit

va plânge de sete

în adâncuri

pe scheletul celei mai lungi…

 de pe stele uscate de focuri

     inelul cade

 din ochiul florii de salcâm

  curg mirări

   de ce

     pentru ce

 Judecata cea Mare

  împacă unul cu doi

   ieri cu mâine

  începe

    exilul verdelui

de marți

 e tot mai învăluitoare

 infinitatea înfloririi  

 îi îmbrac haina largă

 largă

 ca inima să aibă loc să crească

 nebună

 bună

 rezemată de dulcele petalelor

 desculță 

 despletită

 urmez cărarea bătătorită de atâtea încercări

 renunț la trup

 precum își pierde muntele duritatea

 până la flori să fii numai tu

 peste urmele ultimelor respirații 

 de parcă m-aș hrăni din…

adevăruri îți atârnă nestingherit de trup

un trup

atins de treceri efemere

sau nu

ale unei respirații

este un altfel de timp pe care îl atingem cu degetul

un aer fierbinte pe buze aburind

clipe se alungesc

mă rostesc 

cât sunt

cât îmi ești urmă

un timp cu miros de duminică

un cadou alb

între absențe gri

aripile-ți atârnă de frica greutății

îmi pasă

caut…

în partea ta de noapte

culorile se spală-n vin

și împing agale întreg târziul 

înspre răsăritul luminii

 

aștept

aștept înainte de miezul nopții

când fereastra este întredeschisă

spre albul din inimă

o sosire

mucegaiuri și-au întins tranșee

când vei trece pervazul

te vei albi vrăjitor

subțiat de voaluri

fără iluzii căzând în palme

 

nu mai vreau ca mările

pe muchii de cuvânt să-și caute umbra

nu mai…

într-una din nopțile acelea tuciurii

care-și lungeau clipele rele

până-n bocanci

lipește una din fotografiile mele în centrul desenului

cu ramurile desfrunzite în jur

cu amurgul sângeriu tot mai puternic

iar tu

un oarecare

închide intrarea în tine

să nu dau năvală

ai afla adevărul despre cum dintr-o firavă tulpină

cresc două frunze

atunci

ai respira așa mult încât ai uita să te oprești

timpul ar…

că pe partea mea de cer

ai desenat o floare albastră

și că i-ai împrumutat culoarea dorului din gânduri

prea nu se vede nimic

desculță pășesc nesigură prin iarbă

nu ating tăcerea

caut cu privirea cerul

cerul nostru

sub aripă văd cum se revarsă bătaia inimii

și dezgolirea sufletului

aș vrea

să trec alături de gând

amintirile de pe tâmplă 

iubite

cerul meu are chip de…