ce frumos cântă
știu că o auzi
ne sincronizăm perfect pașii
nu știu cere mai mult
…iertare
fiecare atingere a gândului
deschide alte porți
chiar și porțile tăcerii
poartă chipul tău
eu nu sunt Dionis
spuneai
nici eu Sheherezada
dar suntem scânteie în ceața ultimului fruct
șuvoi de fluturi
ploi
voi știți că cea mai puternică
dovadă a înfloririi este tăcerea
nu pot
nu vreau să mă lepăd de zborul
unicului zbor
unicul
înțelegi tu
care mi-a atins buzele
cutreieră iubite tăcerea
nu uita
să o iubești picătură cu picătură
pe ritmul aceastei melodii
ești din ce în ce mai albă
nu te voi lăsa să cazi din ram
Adaugă un comentariu
Superb, Maria!
Ferice de acel "iubitule". Măcar de-ar rezona la sufletul tău de poetă.
da Coza
Any, multumesc mult...te pup...
Gina, multumesc, si eu imbratisez sufletul tau...
d-le Grigoras...eu tot cant...cant...
multumesc mult Sofy...amandoua sunt valabile...pot sa pun si cealalta denumire...chiar nu stiu de ce am ales acesta...poate ca era mai putin de scris...:D...hi hi
foarte frumos, Maria!
Vioara de lumină e pe umărul tău, Maria, mereu ai știut să-i înalți sunetele - dezvlănțuirii aurii prin tonuri de stări.
Face ecou nesfârșit prin galaxia iubitorilor de frumos!
Îmbrățișez sufletul tău minunat!
Revelaţie ce încearcă să descătuşeze visul, farmecul înaltului pentru suflet.
Foarte frumos alcătuită, poezia flutură idile şi fascinaţie.
Dionis - nu Dionysos?
Cu plăcerea deosebită a textului, Sofy!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE