tare mult mi-am dorit un semn

[Maia Maria]

 întindeam durerea până la lună și înapoi

 mă voia

 ardea

 așteptam să mă întrebi

 dacă mi-e frig

 să-mi învelești umărul

 cenușiul privirii

 

 zâmbesc

 durerea o adopt ca stindard al supraviețuirii

 al respirației

 al gândului întors veșnic înspre lobul urechii stângi

 acolo rătăcesc carnea vie a cordului

 iar și iar

 …nu simți

 

 zeii dictează

 cine se procopsește cu un pled rupt

 cât să-i ajungă colțurile

 mâini îmbrățișate

 tare mult mi-am dorit să ajung în amintirea ta

 să-mi iubești pașii

 cu durerea unui munte în cădere

 iubește dorul

 iubește amintirea

 în nodul ei stau răstignită

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Maria, și eu tare mult mi-am dorit un semn.

Foarte frumos!

[Ion Lazăr da Coza]

tare mult mi-am dorit să ajung fiu/intru în amintirea ta  fiindcă ai un ajungă mai sus.

Citit cu plăcere.

da Coza

[gina zaharia]

durerea unui munte în cădere...

Umerii tăi o cunosc, amintirile s-au lipit de acei pereți cândva verticali și fac acolo un cer al lor...

Superb poemul!

[Sofia Sincă]

Se spune că fără suferinţă, fără durere nu există iubire, deoarece nu ai termen de comparaţie.

În versurile tale însă este prea multă apăsare, dar şi atâta sensibilitate, încât doare. Maria cea romantică!

acolo rătăcesc carnea vie a cordului - acolo rătăceşte...

Admirativ, Sofy!

[Gabriela Grădinariu]

 Sensibilă , introvertită , rănită , glăsuiești minunat în versuri !

[lecu rodica]

Poemul este ca o traducere d in limbajul incifrat al dragostei rastignite a carei menire este sa transporte o semnificatie dintr-un semn  in alt semn...prin idei oamenii sunt la fel prin metafore se deosebesc...

 Superba confesiune!Poate ca amintirile care nu ramin singure in memorie nici nu trebuie fixate cu mijloace exterioare...