cărările mă strâng
o ultimă întindere
o duioșie
palisadă a somnului iernii
mă ajută să merg pe mijloc
nu mă las păcălită de cărări
voi înceta să mai cred
că albastrul clopotului mă strigă
cobor la fântână izvoarele promise
aștept
(cumpăna adulmecă miezul alb al mărului)
până când cineva
mergând impleticit
va plânge de sete
în adâncuri
pe scheletul celei mai lungi secete
buchetul de flori adie o rugăciune
de parcă m-ar proteja
de atingerea liliecilor
tu
- un oarecare-
pune pâinea
lângă cina care va semăna în noi liniște
și taină
Adaugă un comentariu
da Coza, eu tot astept carcoteala...:D:D:D
Lisia, multumesc suflet drag
Multumesc d-le Grigoras...:D...eu nu plang
Multumesc Miha...:):):)
Luminita, multumesc si eu cu drag
Multumesc mult Sofy...ma bucur ca esti mereu alaturi de mine
Foarte fain, tu, fătucă!
da Coza
pune pâinea
lângă cina care va semăna în noi liniște
și taină
Minunat, Maria!
minunate versuri! cu drag
Sună a adâncă resemnare, Maria... altruism maxim, lirism şi sinceritate, caracteristice, de fapt, ale poeziei tale. Şi atâta calm conferă cititorului... atâta calm.
Am citit şi m-am îmbogăţit sufleteşte, Sofy!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE