Ne obosesc pruncii aşteptând

sᾰ creştem şi sᾰ trecem malul

se subţieazᾰ pasul

cᾰrarea demult nu a mai fost curᾰţatᾰ

şi nu mai recunosc locul

tocit şi odatᾰ fierbinte

am pᾰstrat martorii parte la poveste

şi am uitat rostul venirii

la rᾰscrucea de drumuri

care mereu mi-a ĩncurcat pasul

şi mi-­a tocit dorul

locul acesta nu este din povestea mea

nu aşa am scris…

Pacientul moare dacᾰ ĩi operezi

visul şi-i opreşti zborul

nu-i ajung cuvintele ce pot fi uneori

pietre alteori fluturi

decide cine le primeşte

nu-i ajung nici zilele

dacᾰ i-ai ĩnchis nopţile

 ĩn colivia ᾰsteptᾰrii

nici pruncii miraţi şi rᾰtᾰciţi

pierduţi ĩn procesul de creaţie

ce nu l-ai putut controla

când operezi pe suflet trebuie

sᾰ ai cu tine fulg şi adiere linᾰ

de aripᾰ ĩn zbor, curgere de…

mă doare mamă iubirea asta

ce cade peste mine.

mă doare lumina dimineţii

fericirea asta mă apasă precum

pământul tulburat de blesteme

şi mă scufund mă cutremur

nu ştiu cât mă apasă

această bucurie nemeritată

această primăvară

ce în zadar are să vină

eu nu pot să o primesc

în mine gerul crunt rămâne

până dincolo de iubire

nu mai am timp să repar ceva.

şi cum mă îndepărtez de lumină

povara grea ma apasã, mă alungă

aş fi vrut să…

Ar trebui sã mor din iubire

sau sã nu mai mor deloc…

ca sã consum atâta zbatere,

atâta verde cuvânt nerostit,

atâta mângâiere împrãştiatã aiurea,

cu duioşie candidã şi umilã,

Ce ar trebui sã mai fac

sã se vadã adierea ce uneori este

taifun neştiut de senzualã iubire

presãratã în brazdã candidã de

iarbã cositã sub rouã?

Cum ar trebui sã te întreb

de ce plânge dimineaţa la geam

când perdeaua este trasã şi nu simt

nici o tresãrire a…

Cine mi-a spânzurat cuvintele

cu capul în jos

de lobul urechii

crezând ca nu le mai vãd,

acolo unde numai respiraţia ta

mã mai poate impresiona

şi le-a aruncat în golul dintre

gesturi

sinucidere sau renuntare

nu poţi sã recuperezi conturul meu

decolorat şi pierdut printre gâduri

dar poţi adauga melodia ce saltã veselã

în colţul gurii

aşteptând semnul tãu

cuvintele toate aliniate

bat pasul pe loc ca sã poti

întoarce…

Mi-e teamă să dezgrop un cântec

în urma ta e toamnă,

ce unic anotimp rămâne peste noi

iar în albume frunze palide

încearcă chemarea peste ieri

cu mâinile astea prea albastre

de aşteptări am modelat un strigăt

ce trişti adorm castanii lângă noi

e prea multă căldură şi simt

cum se topesc icoanele sfinţite

lângă prag

de ce iubite nu strângi în pumni

cuvinte moarte

şi acolo jos să aprinzi un rug

din ce am dorit să adăpostim sub…

Amănunt cercetăm în memorie

în coama plătită a morţii

zidite dorinţi, neuitate dureri şi putinţe

refulate orgolii, iubiri tăinuite.

Preţuite poveri ale vieţii trecute,

ne încarcă clepsidra vieţii ce curge

şuvoi neoprit, pedeapsă stelară.

Mă doare viaţa ce moare în mine,

iubirea uscată, precum iarba arsă de soare

mă doare uitarea durerii, a morţii trecute,

blestemul secular al firii de a fi.

Încurcăm mult prea des destinul

ales al…

Îmbrãţişazã-mã verde, ţi-am spus

ca un costum la douã rânduri 

prea bine fãcut şi corect incheiat

 sã-ţi pot cunoaşte culoarea

parfumului din interiorul dorinţelor

dintre ce e bine şi ce nu

dintre ce pot şi ce nu vreau

dintre mai avem timp sau nu.

Primãvara aceasta nu e pentru noi

iubeşte-mã cum poti ţi-am spus

precum o umbrelã multicolorã pentru ploile vesele

dar şi pentru pârjolul vacanţelor netrãite

iubirilor nerecunoscute,…

Se deschid aripile iubirilor

pentru că e cea mai frumoasă primavară,

cea mai suavă, dar atât de provocatoare,

ca o femeie pătimaşă şi arogantă

când ştie că o iubeşti…

e cea mai frumoasă iubire

pentru că e primăvară şi-mi dai voie

să te iubesc aşa cum vreau eu

iar tu cum poţi...

si atunci poţi confunda

realitatea cu iubirea si nu trebuie să aştepţi

castanii să aprindă candela sufletului….

cât aş vrea să mai simt zborul,

să mai citesc…

Lasã-mã sã vãd ce ai pãstrat

pe partea aia a inimii

în care nu sunt eu

Lasã-mã sã pun piatrã de piatrã

sã durez cetate şi redutã

pe partea aia în care protecţia mea

a ajuns la tine,

ca sã fiu adiere, îmbrãţişare tãinuitã,

pe partea aia în care ţi-a îmugurit

gîndul şi ascunzi norul şi dorul

crescut în genune.

Iubire nu încerca sã alungi

tristeţea de pe ochii mincinoşi

rupând furtuni din frâiele de vise

împletite unei noi…

Iubite, trebuie să te întreb în dimineaţa asta,

când îmi spui povestea care închide rănile,

vindecă neputinţa şi opreşte izvorul?

Eu ştiu că nu poţi şi nu vrei

să opreşti curgerea când ai aşteptat 

de atâta vreme

 emoţionat să regăseşti

cărarea de reîntoarcere, încă nesigură,

dar atât de firbinte si pătimaşă

încât dimineţile reci netrăite te macină…

Stiu bine ca te doare departarea

dar mai ales povestea în care nu ai nici un rol…

Hai, mai spune-mi o datã

ce ascunzi sub pleoapa ta dreaptã

sub verdele perdelei de vis

dincolo de întrebarea nepusã.

Hai, mai aratã-mi unde-ai aşezat

gândul colţuros ce nu se potriveşte

deloc cu renunţarea dar nici

cu remuşcarea

Hai mai spune-mi o datã

ce am crezut cã ai vrut

în anotimpul ceţos fãrã nume

rãmas sub pleoapa ta dreaptã.

Dacã închizi şi ochiul stâng

eu cum mã mai privesc în

oglinda sufletului tãu?…

Iubire iatã-mã,

nu sunt frumoasã, sunt femeie

Pentru tine sunt îmbrãţişare

pãtimaşã dezmierdãtoare

a ploii de varã…

sunt suavã sarutare

a zborului de flutur

în cãdere ameţitã de dor,

Pentru tine sunt gând şi zbor

neliniştit şi nerecunoscut

de întoarcere

Iubire iartã-mã,  sunt femeie

şi nu sunt frumoasã

decât atunci când mã iubeşti

şi când ai oprit zborul

şi ai închis cercul cu tandreţe

obosit de…

Să închid singură cercul

În dimineţile fără cuvinte

nu-i aşa că aştepţi nerăbdător şi pătimaş

îmbrăţişatea tumultoasă a umbrelor noastre,

ce vrea să ascundă mereu dorinţa dar

mai ales dorul ce topeşte

asteptarea, depărtărea, neputința?

Nici o vorbă nerostită nu arde

mai mult decat nesiguranţa şi tăcerea…

Aş putea să fiu încă poveste,

atâta vreme cât îţi trebuiesc

şi cât îmbrăţişărea nu doare

şi gândul revine deseori…

Aş fi putut fi poveste

Cum să-ţi spun că mi-e atât de iarnă?

că mi-e atât de ieri în jurul meu,

încât mă apucă dorul de curgere..

Aş fi putut fi mereu izvorul

râului ce ajunge cascadă…

Şi sunt încă picătura de picătură ce sfredeleşte

aşteptarea, neputinţa dar nu dorinţa…

Cuvintele aliniate frumos nu mai răspund

întrebărilor tale , despletite şi fantastice

poveşti de iubire…

Cuvintele şoapte nu mai ajung la mine

să-mi curgă în…