nocturnă

[Stanescu Valentin]

 

                                                                        „să sting în pumni tăcerea de-a te lăsa să crezi

                                                                         țineam să vină ploaia ca să mai strâng din gânduri

                                                                         c-aveam răspuns la toate, chiar unul printre rânduri

                                                                         ca un topor ce toacă și-n Cehov, prin livezi. ”

                                                                                          Tudor Cicu

 

 

se-aprinde felinarul în uliţa pustie

tresare noaptea-n spaime ascunsă-ntre uluci

iar ciuful strigă-n goarnă chemări de pribegie

cărarea zace lată sub ploaia cu bulbuci

 

mă picură în plete ciubotele mi-s ude

noroiul se lipeşte ca melcul de-o tulpină

cuvântul mi se-nmoaie timpanul nu aude

în ochi abia-mi pătrunde o geană de lumină

 

’nainte e lacustru ’napoi e renunţare

busola pierde polul şi vântul tună greu

m-am rătăcit de mine ciudată întâmplare

să cred c-ajung la tine eşti doar în visul meu...

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, aţi ajuns în nocturnă „Nocturna mea”. Se spune că muzul sau muza lucrează şi ne oferă inspiraţie. De data asta, pe fondul unei stări se seară apatică şi el şi ea au lucrat şi mi-au adus în minte iluziile adolescentine. Rezultatul conlucrării celor trei este această poezie care pare destul de apreciată: (şi cu ale mele) 79 vizualizări, 6 „Îmi place”, 5 comentarii de o frumuseţe înduioşătoare, plus a şasea  a Dumneavoastră.

[Vasilisia Lazăr]

Excelent poem! Sensibil, profund și într-o curgere lină. Minunat!

[Stanescu Valentin]

Grig, lumina este vecină cu întunericul. Cel mai greu este de trăit între ele...

[Stanescu Valentin]

Amanda, ne-am întâlnit prin cuvinte la răscruce de ape, la răscruce de drumuri, la răscruce de gânduri, la răscruce de iluzii...

 

[Grig Salvan]

Un poem de atmosferă tulbure și grea, ca-n Arghezi „Ce noapte groasă, ce noapte grea!”, ori ca-n Bacovia, cu trupul și sufletul zbuciumat, împiedicat în materia vâscoasă a lumii din jur, versuri pregnante, un text profund și emoționant, mi-a plăcut mult. Felicitări!

[Amanda Spulber]

Picturală și senzorială! Mă transpune acolo în clipele de zbatere și rătăcire.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, ceea ce aţi citit a fost clipa unei stări de gol trecut din amintiri în seara ivirii acestor rânduri. Adolescentul din mine a trăit seri lacustre, pustii, tumultoase în drumul spre iluzia de care nu se putea desprinde... După ce am terminat de revărsat toate cuvintele am rămas uimit cum de am scris aceste trei strofe intense, în paralel citind postarea Domnului Cicu care a fost, poate, catalizatorul scrierii mele...

[Stanescu Valentin]

 

aDa, m-ai emoţionat cu poezia ta şi ai dat tonul trecerii mele de la golul serii la plinul sufletului. Am comentat într-un catern simţirea poeziei tale şi apoi starea s-a dus mai departe după ce am citit poezia Domnului Cicu. Rezultatul a fost o destindere a bucuriei. Mulţumesc pentru postare şi replici poetice.

 

[Stanescu Valentin]

Tudor, eram într-o stare nedefinită, atunci când am citit poezia ta. Pe măsură ce parcurgeam textul tău auzeam o zarvă a cuvintelor care îşi căutau locul şi cu un ochi citeam iar cu celălalt îmi dirijam mâna să adune în ordine vocalele şi consoanele, să le aşeze în rânduri în aşteptarea rimelor dătătoare de sens, muzicalitate, peisaj, tumult, însingurare, acceptare a realului... Începutul a fost un comentariu postării Doamnei Ada care mi-a deschis izvorul cuvintelor...

 

[Monica Pester]

Frumusețea metaforelor este însă de necontestat.