Ipoteticul destin

[constanta popescu]

Între mine și tine,

aerul aprins șterge icoana

îndelung sfințită cu rugi

și destine copiate din cărți.

Cuprinde-mi fricile, arde-le!

În biserici fumul face cerere

lui Dumnezeu

să-mi lumineze zâmbetul.

Eu, jumătate lumină,

cuprind începutul indecis,

amprenta pasului pe treapta

unde șlefuiesc în taină șoapta

dintre un sărut și ultima îmbrățișare,

când știu că orice este posibil

între anotimpuri,

doar să-mi colorezi puțin diminețile

și să faci un casting pentru îngeri.

 

[constanta popescu]

Da, Dumnezeu e un punct de reper sigur și fix(chiar dacă nu-l poți repera în mod concret)! Mulțumesc pentru lectură Vasilisia!

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Mie mi se pare nepotrivită interpunerea aceasta în cadrul rugăciunii.

În biserici fumul face cerere

lui Dumnezeu

să-mi lumineze zâmbetul.

Adică în afară de această frază, întreaga poezie se adresează direct lui Dumnezeu.

Frumos!

[constanta popescu]

Mulțumesc Lazăr da Coza!

[constanta popescu]

Ai dreptate Valeria, voi vedea cum o soluție bună.

[Ion Lazăr da Coza]

Către profan sau Cer, mie mi-a plăcut ruga.

da Coza

[Valeria Merca]

face cerere nu sună prea bine la citit.

Îmi vine în minte citatul lui Paulo Coelho: „Omul trebuie să-și aleagă și  nu să-și accepte destinul”. Observ că asta încerci să faci și tu în acest text. :)

Am citit cu plăcere

[Nădejde Angelina]

Frumos! Aşa să fie!

[constanta popescu]

da, lui Dumnezeu singurul care nu dezamăgește!

[Sofia Sincă]

Aș începe cu, hm!... Nu prea am înțeles cui vrei să te rogi: lui, adică vreun el sau lui Dumnezeu?! Le-ai amestecat, încât a devenit o rugă între credință religioasă și profan. De fapt spui că e ipotetic.

Deci, bazat pe presupuneri. Dacă zici tu...

Eu am trecut pe aici.

Sofi