Dimineţi netrãite

[constanta popescu]

Îmbrãţişazã-mã verde, ţi-am spus
ca un costum la douã rânduri 
prea bine fãcut şi corect incheiat
 sã-ţi pot cunoaşte culoarea
parfumului din interiorul dorinţelor
dintre ce e bine şi ce nu
dintre ce pot şi ce nu vreau
dintre mai avem timp sau nu.
Primãvara aceasta nu e pentru noi
iubeşte-mã cum poti ţi-am spus
precum o umbrelã multicolorã pentru ploile vesele
dar şi pentru pârjolul vacanţelor netrãite
iubirilor nerecunoscute, nerostite
dar dã-mi cea mai doritã, pãtimaşã iubire
chiar dacã ar fi sã refaci pe jos cãrarea închisã
Îmbãtãtor de albastrã şi nesigurã
nimic nu este neştiut, nedorit şi de risipit
nici timp nici noapte şi nici primãvarã …
curge aceastã culoare rarã,tumultoasã
peste îmbrãţişarea mea  ce s-ar dori moartea uitãrii
ce sigur ,ar putea fi mâna întinsã
aşteptând înfioratã atingerea, curgerea izvorului
timid dar pãtimaş, al unui sentiment ascuns
ce îl credeam uitat dar atât de gãlãgios
cã-mi sparge dimineţile netrãite.

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Poezia aceasta e chiar frumoasă. Fă-o mai limpede, Constanța, ca să strălucească. :)

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Nu intervin stilistic în postarea ta, ori dacă o să intervin o să scriu aldin/îngroșat. Intenția e ca să-ți elimin din greșelile gramaticale, în special cele de punctuație:

Îmbrãţişeazã-mã verde, ţi-am spus,
Ca un costum la douã rânduri,
Prea bine fãcut şi corect închis încheiat
ca sã-ţi pot cunoaşte culoarea
parfumului din interiorul dorinţelor,
dintre ce e bine şi ce nu,
dintre ce pot şi ce nu vreau,
dintre mai avem timp sau
Primãvara aceasta nu e pentru noi…
Iubeşte-mã cum poti, ţi-am spus,
Ca o umbrelã multicolorã pentru ploile vesele,
dar şi pentru pârjolul vacanţelor netrãite,
iubirilor nerecunoscute, nerostite,
Dar dã-mi cea mai doritã, pãtimaşã iubire
Chiar dacã ar fi sã refaci pe jos cãrarea închisã
Îmbãtãtor de albastrã şi nesigurã...
Nimic nu este neştiut, nedorit şi de risipit,
Nici timp, nici noapte şi nici primãvarã…
Curge aceastã culoare rarã, tumultoasã,
Peste îmbrãţişarea mea, ce s-ar dori moartea uitãrii,
Ce sigur ar putea fi mâna întinsã
aşteptând înfioratã atingerea, curgerea izvorului
timid, dar pãtimaş, al unui sentiment ascuns
ce îl credeam uitat dat atât de gãlãgios ???
cã-mi sparge dimineţile netrãite.

Hotărăște-te - majusculă sau nu, la început de vers!

Insist foarte mult să se scrie corect pe acest site! Nu vreau ca un eventual vizitator să rămână cu impresia că a dat peste un cuib de agramați! Graba cu care scriem/postăm nu e o scuză!

Poezie bună. Dar dacă ar fi și stilizată un pic...

da Coza

[Sofia Sincă]

Poezia ta poate arăta aşa sau în alt fel, şlefuită de tine. Ai eroare în titlu.

Îmbrãţişazã-mã verde
ca pe un costum la douã rânduri!
Prea bine fãcut şi corect închis
ca sã-ţi pot cunoaşte culoarea
parfumului din interiorul dorinţelor...
dintre ce e bine şi ce nu,
ce pot dar nu vreau,
dintre mai avem timp sau...
Primãvara aceasta nu e pentru noi!
Iubeşte-mã cum poti!
Ca pe o umbrelã multicolorã pentru ploile vesele,
sau pentru pârjolul vacanţelor netrãite,
iubirilor nerecunoscute, nerostite.
Dã-mi cea mai doritã, pãtimaşã iubire,
chiar dacã ar fi sã refaci

pe jos cãrarea închisã,
îmbãtãtor de albastrã şi nesigurã.
Nimic nu este

neştiut, nedorit şi de risipit,
timp sau noapte şi nici măcar primãvara…

Curge aceastã culoare rarã, tumultoasã
peste îmbrãţişarea mea

ce s-ar dori moartea uitãrii.

Ce sigură ar putea fi mâna întinsã
aşteptând înfioratã atingerea,
timidă, apoi pãtimaşă,

un sentiment ascuns
crezut uitat dar atât de gãlãgios
cã-mi sparge dimineţile netrãite.