S-a coborât haotic un amalgam de vise, 

Îmbracă fără jenă a inocenței haină, 

O amintire tristă sunt florile ucise, 

Păcatul își ascute privirile în taină. 

Umanul inventează iluzii trecătoare, 

Filozofia lumii începe să miroasă, 

Ca pasărea rănită ce-n agonie moare 

Ne prăbusim și cerul pe umeri ne apasă. 

Planeta sângerează cu palmele zdrobite 

Și căutarea noastră înfrântă-i la final, 

Virtuțile în…

Joc în omonime

(Coplă cu variațiuni)

Dacă vrei să facem troc,

Îți voi dărui un troc!

Nu mă iubești

am spus

privind asaltul furnicilor de foc

care îmi consumau serotonina

ascunsă în sistemul central

avansând prin tranșeele săpate

în capilare

o cuperoză agresivă

se întindea ca un năvod

pe epiderma invadată de

cheratina nopților pierdute

eram prada acestor creaturi

care mă devorau molecular

avide de noi teritorii

limfatice sau nu

Nu mă iubești

am spus

absorbit…

așa de triști

ochii scormonesc locuri ascunse

mâinile desprinse 

pipăie din amintire

cenușa rămasă

astăzi

îți port pantofii și mersul tău

ascunde ceva nerostit



ca o toamnă târzie pe dealuri

străbat

cu pași de plumb

și parcă

e-o mlaștină drumul

iar umerii însângerați de povară

amintesc clipei

tălpile obosite



lustruiesc timpul cu batista iubirii

și ajung

unde nervoasă ploaia…

Când tâmpla îmi asudă sub răfuieli deşarte

Şi stol de păsări oarbe se zbate-n decolteu,

Cu pulsul în derivă, înaintez spre moarte,

Îmi ţin în frâie versul, călcând-o pe bombeu.

Conflictul peremptoriu îmi dă dureri în venă,

Mă trec sudori prin rime, cu junghieturi cu tot,

Ascund adânc în oase  o panică perenă –

Reversul demodatei idei „mă doare-n cot”.

Îmi pironesc suspinul în gât, ca pe-o mensolă,

Şi cu tupeu…

iubirea naște iluzii

bărbatul și femeia se zbat în incertitudine

nu pun cătușe speranțelor

furtunoase prăbușiri în spațiosul beatitudine

bărbatul și femeia au lacrimi în gene

iubirea naște speranțe…

Rondelul ploii înghețate

Astăzi ninge, mâine-i soare,

Nu auzi cântec vioi,

Iarna se uită-napoi,

În oglinda plutitoare.

rostogolește anii
la vale
buturuga
împinsă de Ilie
în tinerețe
brăzdează
în noi

un ultim efort
evităm
o rană fatală

alții
în fața destinului 
sărută
pământul tăcuți
vântul smulge
din file

rămân coperta
crucea
câteva cuvinte
scrise
cu sânge
de badea Ilie

Tac muguri pe ramuri pustii,

Gerul mai mușcă din clipe,

Iar vise tresar sub stihii

Și vor povestiri să-nfiripe.

Freamăt de aripi se-avântă,

Cerul se îmbracă-n tăceri;

Flori s-au gătit pentru…

te voi împărți în particule de drag

de tăcere…

motanul
după mers
nu-l plac pisicile
nu crede în brânză
indiferent de meniu

şoarecii
medaliați
la roș de porumb
dirijează oglinda
care-l privește
de jos
supărată

si dispare
când hornul
surprinde umbra
lui
fumând o țigară
pe stâlp

cerșind
bunătate

oare cum te-aș privi
dacă n-aș ști nimic
despre cum trebuie priviți oamenii

oare cum te-aș iubi
dacă n-aș ști nimic
despre cum trebuie iubită o femeie

ajuta-mă să uit
șterge-mă cu mâinile tale albe
cu gândurile tale albe
cu toată lumina ta
de tot întunericul

(elidă)

Se reîntorc din pribegie preagrațioasele egrete –

Vibrează-n mine anotimpul fără de patimi și regrete.

Azuru-n cer…

deschid cutia
doamne
îngerii anunță spovedania morții
rafale de foc
lovesc în pântec
prin spărturi
Toma
îmi umple
buzunarele cu balast

mirosind a carne
briceagul
deschide-un izvor
însetat
îmi umplu paharul

dar vinul
tremură vocea
în spatele meu
îl plătești cu sânge?

nu
pe datorie

Motto: "Femeia este un trandafir ceresc în viaţa pământeană"

(Schiller)

Un colț de cer îți e menirea,

tu, Schiller, cocoțat pe munți

ai împărțit în două omenirea:

în trandafiri și în bărbați cărunți.

Și, metafizic, ai schimbat femeia

în roza unui cer de neatins.

Când Machiavelli-i arăta lui Faust cheia

infernului pe post de rai pretins,

ai așezat făptura…

Fierbe țărâna în oase, 

piatra-i lipsită de sare, 

cuțitul lucește, 

lovește adânc 

și-i sânge 

în levit

și carnea-i tresare,

pe roba din roze 

ce proaspăt parfum... 

Altarul zidește 

altare 

din carne, și-i fum, 

jertfa se-neacă în scrum, 

iar vinul curge

încet în pahare, 

nisipul dorește 

Adam-ul adom.

Viața,

O pură-ntâmplare? 

Dar cine…

În urmă-l am pe tata

Grijind în țintirim

Potecile tăcute

Sub pași ce nu mai vin

În față-mi văd feciorul

Cum aripile-i cresc

Și dorul mi-l petrece

Iubindu-l îngeresc

În mine ard luceferi

Dospind sub coji de vis

Speranțe despletite

Din cântecul promis

Mă strig febril pe mine

Prin gări ne strig pe noi

Și ochiul meu de ploaie

Ne spală…

am uitat să aduc bunicilor acea fericire lăsată pe ulița satului

n-am realizat ce ușor mă purtau pașii

pe drum am pierdut o parte din mine

am vrut să mă-ntorc uitând de eșec

dar unii au săpat șanțuri înconjurate de garduri 

spini uriași

păduri tăiate

izvoare otrăvite

pe marginea drumului teiul ardea

încercam să mă salvez

am scăpat jurnalul mamei

în care aveam 

singura poză cu ea

singura poză cu el…

m-a mușcat o algă de picior

când alergam prin maree

să prind luna de mână

steaua ascunsă într-un ghioc

șoptea încetișor a cântec

capricioasă

o pisică de mare

se gudura pe lângă genunchii mei

când Titanicul a deschis somnoros

hublourile și a strănutat

din carcasa șubredă

provocând un flux de informații sterile

care m-au aruncat pe tastele prezentului

despuiată de gânduri

dorințe…