preludiu în E minor

[Vasilisia Lazăr]

dimineața se-ntinde leneșă fără idei

ne consumăm ultimul rest de iubire

 

fericirea are viață scurtă îți spun

ea se întâmplă o dată

numai durerea de mai multe ori

 

o geometrie a infinitului din tine

prinde contur pe gleznele mele

ceasul de la palat bate de șase ori

 

de ce ți-e teamă

lasă viața să te rupă în bucăți

privește-le apoi cum dansează în aer

 

te voi iubi cum nu te-a iubit nimeni

 

se-aude un pian undeva departe

sângele nostru acoperă muzica încet precaut

moartea așteaptă la marginea unei șosele cu soare

[Monica Pester]

O iubire profundă. aproape ireală, când, într-un balans apoteotic, viața întâlnește moartea predându-se în totalitate, fericirea și durerea luâdu-și rolurile inversate.

Senzația de ireal dă iubirii locul în veșnicie, precum sângele acompaniază definitoriu un pian.

Minunat.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem simbolic, în care timpul este subiectiv.

Acceptare totală a vieții, cu tot cu durerea ei.

„bucățile” care dansează în aer pot simboliza renașterea, frumusețea haosului.

„se-aude un pian undeva departe

sângele nostru acoperă muzica” - sunetul pianului – simbol al sensibilității, al emoției, iar sângele – simbol al pasiunii, al durerii profunde.

Iubirea este văzută ca singura formă de mântuire, de alinare – dar și ca o excepție rară, unică, poate chiar imposibilă. ”moartea așteaptă”. Versuri  profunde.

[Mihai Katin]

de ce ți-e teamă

lasă viața să te rupă în bucăți

privește-le apoi cum dansează în aer  un modus vivendi metaforic  care se vrea de fapt o paradigma a realității ce se compune din fragmentarea  noastră  atât temporala cat și afectiva  pentru ca doar astfel  putem percepe acea stare aproape mistica  în care:

se-aude un pian undeva departe

sângele nostru acoperă muzica încet precaut

moartea așteaptă la marginea unei șosele cu soare....lirismul   este cu  adevărat  o  stranie oglinda a durerii sufletești