Noi doi, pe scena vieții cu  orchestrații grele,

Rămânem două doruri, atât, nimic mai mult,

Cântând aceleași arii pe note paralele,

Și fredonând dorințe din vremuri de demult.

Ne căutăm pe margini de strâmte emisfere,

Pe-o țandără de lume – e lumea ta?, a mea? –

Rătăcitori banali, înfiorați de stele...

Să vii să-mi pui pe deget suavă prima stea!

Ne frământăm tăcerea în murmure duale

Cuvintele s-ajungă la mine…

ce să mai spun

îmi crapă capul de magiun

de baloane din săpun

bum

mâzgălit cu bentonit

ce-i atât de absorbit

gabaritu-i depăşit

flit

mi-aş băga pantofii-n spirt

sau în mirt

la birt

şiţ

mama ta de-ambiţ’

cu şpriţ

guiţ

eu şi ghiţă…

Nu îndrăznesc să-mi aduc aminte

câte mulțumiri datorez iadului de-aici

pentru șansa cuvintelor mele

de a fi bisturie

în mâna nepătrunsului-chirurg.

Urma să mă opereze

asistat de virulente indicii

cu privire la destrăbălarea

razelor de întuneric

care, pătrunzându-mă, puteau

să-mi transforme ulcerul stelar

în bordel frecventat de îngeri acizi.

Bine că s-a trezit suflarea

unei binecuvântări în…

albastru

cu ferestre spre viitor

și terasă la mare

goală de tine

te voi zidi

prin cuvinte nefolosite

și sentimente încă neinventate

poate nu va fi cel mai înalt poem

din univers

dar o să fie doar al tău

până la muțenia timpului

iar uneori

din singurătățile mele

voi poposi obosit

în camera de oaspeți la parter

te voi zidi iubito

într-un poem…

Mă-mbăt cu lacrimile tale –

Neprețuitul elixir,

Pe ale inimii petale,

Păstra-le-voi ca suvenir.

Alung tristețea ce te-ncearcă

Cu-al meu sărut – un gest suprem.

Plutind pe-a răfuielii barcă,

Voisem timpul să-ți blestem.

Când buruiana îndoielii

Crescut-a falnică-ntre noi,

Săgeata iute-a plictiselii

S-a strecurat ca un moroi.

Neliniștile, în fiorduri,

Pătruns-au din al meu…

''De veți avea credința firii,

cam cât ar fi grăuntele

agonisit de muștar,

vă va asculta muntele

și corabie de mână nezidită

o să se facă vouă

spre taina fără țărm a…

Mă cutremur când îmi scutur pașii

pe treapta numită dorință,

la limita perdelei de lumină,

neîngăduită călătorilor

deprinși cu tăcutele popasuri de renunțare.

Ce este dincolo?

Stâncă sau mare?

Zbor sau târâișul  șarpelui?

Oglinda nu-mi mai reflectă zâmbetul

Amprentat pe ciobul…

Mantia visului

învăluie gândul

Când Rigel îşi cerne

albastru descântul.

În briza tăcerii,

plutesc atâtea şoapte,

Tumultul vieţii poartă

risipite-n noapte.

Adâncul desprinde

umbre transparente,

Vălurind visări

în…

surâde inima mea desculță

pantofii stilat îți calcă miocardul

plâng ca la targul de fete

ehe mi-e o sete de dulci-amare

defecte

este sublim să iubești pe o margine

de lume/pat pliant sau scaun rulant/

nu mă fluiera n-am ochi decât

pentru tăceri dezamorsate

e așa o noapte fără zâmbetul tău

bea vinul alb cu sufletul roșu

nu mă tem să dansez cu zăpada

șiroindu-mi pe piept

se scurg sentimente albastre din…

Dacă treci prin visul nopţilor ce vin

vreau să-mi laşi luna în fereastră,

să doarmă-n colţul meu de cer senin

găsit în zbor de-o pasăre măiastră.

Nu vreau să fie totul o-ntâmplare,

a te visa nu este-un simplu joc,

tu-mi eşti femeia clipei următoare

în drumul meu spre roata cu noroc.

De-ar fi să fie-n viaţă visul o minune

şi fruntea mea pământ necunoscut,

eu te-aş schimba din vis în rugăciune

şi-aş da un rost la tot ce…

vorbeai

în lume s-a dat atâta plecare

cât este nevoie

o frunză tremură

și aerul  are gust de  păianjen

fiecare trestie ruptă

ochii

lătratul…

Îmi ceri să tac și să ascult doar vântul

Cum răscolește-n mine fiecare pas

Purtat în amintiri în care plânsul

Închide oblonul lumii fără glas.

Cuvine-s-ar să-ngenunchez

cum cere taina-ascunsă în rărunchi,

dar trandafir de munte, măcieș,

nu am nici aripi, nici genunchi.

Sălbatică mi-e ruga - rostul pietrei

când unda apei șoapta i-o ghioașă,

şi totuși Maica Ta,…

Din cenușă-au înflorit speranțe.

Le-am udat cu stropii de argint,

Izvorâți din clipe ce nu mint,

În iubirea fără de restanțe.

M-am retras cu timpul la șuetă,

Încetând comerțul prohibit

Cu iluzii-aflate-n deficit,

În plăpânda sorții piruetă.

Azi mai țin în palme nori de vise,

Dar remarc, pe-al vieții portativ,

Câte-o notă sună incisiv,

E-un concert cu ușile închise!

pe unde s-ascund venirea ta

dacă te îngrop în mine

mi-e teamă c-ai să crești atât de mult încât

ochii n-or să mai fie ochii mei

poate nici buzele nu vor mai fi ale mele

nici ale tale

dar ale cui

aș putea rămâne fără nimic în lumea asta fără de nimic

am să-ți aud probabil inima cum bate-n inima mea

se vor desființa urechile…

Mai ai de zidit, Manole!

Cărămida peste cărămidă nu este de ajuns,

dacă nu-ţi storci sămânţa,  niciun lut

nu se leagă acestor catedrale blegi,

înfipte ca un deget în văzduh.

Nu dispera! Sunt capse şi capse,

ce  se închid într-un pocnet subtil

ca sfârcul unui sân alăptând,

patruzeci de suspine…

deveniţi culegători

prin sunetele ce ne sunt puţine

cineva

scrie în gânduri poveste

Pauze între cuvinte

tăceri care alintă,

mă mângâie pe creștet,

în diminețile îngrijorate

cînd cade zapada.

Plutește un parfum

din diminețile copilăriei

la care închisese mama ușa.

Iubiri în multe feluri

îmi defileză pe rînd pe retină,

nu mă decid să…

Acum voirea hazardului este fileu.

De o parte și alta,

pântecele ideilor voastre 

ca niște mingi cu traiectoriile sterpe.

Sila Lui Dumnezeu cricește

scaunul cu rotile

să fie supus unui aer cât de cât

imparțial

cu spaimele venite să arbitreze

jocul de volei

dintre două constelații obsedate

de faptul că victoria

va fi autopsiată

pe masa unei imense…

De unde vii, mărită Poezie?

Din ce fel de părinţi ai fost zidită?

Râvnit popas, sfinţită-mpărăţie

E casa ta, în aur poleită!

Să-ţi fie  codru'  verde  vrednic tată?

În pântecele mării-ai fost crescută?

Eşti dar de viaţă, pruncă  alintată,

Avere-mi eşti, durere înnăscută!

Ţi-e frate vântul, ploaia ţi-este soră?

Mestecenii, vecini de viţă-aleasă?

În chip de-mbietoare auroră,

Clădeşte sufletului nostru,…