avem un umăr fierbinte pentru lacrimile

corbilor

şi un umăr rece pe care nu mai are

cine să plângă

frăţia durerii

trage cerul în jos până pe fundul unei sticle de whisky

pe străzile duhnind a descompunere

François Villon pune, lunatic, aceeaşi întrebare

“ unde sunt zăpezile de altădată”

în anii aceştia care nu mai ştiu să ardă

sunt frumoase doar zilele în care furia

ne lasă să auzim curgerea sângelui

să ne…

Fierbântă locul plângerii de jale,

pune-mă-n ape, de asta-ţi este vrerea.

Ţine-mă aproape de rugul urmei tale,

şi-ngroapă-mă sub muntele din vale.

Nu pot să fug, salvează-mi tu căderea!

Oblon stelar mă-nchide-n a ta vină…

nu pot să fug din lagărul…

Nu sunt ceea ce pot fi...

Nu mă aud,

dar mă scurg cuminte

prin urletele destinului.

În goana asfinţitului grăbită...

fluturii secundelor mele

stau de strajă,

ţinând părţi din eu

la vama…

Respira

aburii fără niciun cuvânt

ca să pară mai puţin tâmpit

când îl încerca iarăşi

tristeţea.

Vorbea

cu sine

ca din două guri.

Se căznea

să-şi fie mai convingător

în lacrimile ce începeau

să sclipească în întuneric

infertil.

Îl presa timpul…

Mirare ești

cu ochi flămânzi

de mângâieri,

buze grăbite

spre cuvânt,

aduci în suflet

numai miere

copilul meu

cu cer senin

în gând,

mă uit la tine

și sunt eu,

miniatură-n raft

de Dumnezeu.

01 06 2012

ȘTEFAN OANĂ

DE CE SĂ TE PRIVESC?

 Lui Darie - celui ce încă nu se ştie

nu am nevoie să te privesc

doar mă scufund în lacrima arborilor

şi rădăcinile tuturor timpurilor…

Avem pentru toate un ceas,

Un ceas când se naste iubirea,

Un ceas când durerii dăm glas,

Un ceas când ne pierdem cu firea.

Un ceas când cătăm un popas,

Un ceas când sperăm mântuirea,

Avem pentru toate un ceas,

Un ceas cand se naste iubirea.

Un ceas doar atât le-a…

scriu poezia de seară

de zi cu zi

aşa cum aş cumpăra…

Ce mult te doresc, te iubesc !

Nostalgic, trist acum mă gândesc

La nopţile noastre albastre  de amor

 Număr pe cer stelele poleite…

eu te iubesc dar n-ai tu nici o vină, 

au clipele-n trăiri blesteme resemnate! 

am să-ţi plătesc cu ele, azi, tot ce se mai poate, 

prieten drag și bun...

și eu iubesc cu disperare toamnele

mă cheamă mereu pădurea și eu tot o amân

eu știu că poți fi totul între mine și lume

dacă-ți cer

chiar dacă tot ce trăiesc mă enervează...

caut zi de zi ceva anume

pentru că n-am încetat să sper,

chiar dacă fericirea e o formulă chimică

la care se mai lucrează...

n-am încetat să ne scriem poeme pe frunze

toamne vor mai fi

tot atât de frumoase ,știi bine,

am…

paşi în setea ierbii                  

prin păienjenişul vremii

modelând lutul oricărui vis

mai am de trecut o fugă

mă cheamă apa în fapta curgerii…

Cortina s-a desprins şi a căzut

Dezvăluind privirii indiscrete

Pe-abilul dirijor de marionete

Şi de uimire publicul stă mut

*

El cu acelaşi zâmbet prefăcut

I-ndeamnă pe naivi să se desfete

Cortina s-a desprins şi a căzut

Dezvăluind perfidele …

Într-un

soi de admiraţie

imposibil de descris,

a rămas

cu întrebarea între dinţi…

se transformase radical.

PÂINE SACRĂ

 

Durerea lumii

se coace-n aluat de stele.

Pe farfuria spaţiului minune

sunt doar o pâine şi o cupă însetată.

Platou de curcubeie tronează-n centrul mesei.

Ospăţul zeilor ce umblă travestiţi prin…

să traversez niagara cuvintelor

chiar dacă ştiu

că pot experimenta înecul

într-o străfulgerare de gând

graniţa dinspre sudul descrierii

şi nordul parabolelor

stă doar

într-o cratimă de încredere

pentru alţii - firească

originea cataractei metaforelor mele

porneşte cu şi de la eroziuni

şi-adesea mă tem

dar pentru că te am pe tine de mână

tranzitez zâmbind

această zonă…

                                                          “Contrastele se-atrag” – îmi spui viclean

                                    şi vorbele-ţi surâd învăpăiate

                                    când îmi şopteşti cu pasiune: ia-te…

De-mi vei cere…

să mă dezbrac de trupul meu

de lut

să părăsesc al lumii

vechi tumult

şi, ca flacără sublimă,

să transced în absolut...

voi face-o!

…şi voi îmbrăţişa o taină,

unde cuvintele

n-au loc…

ci doar tăcerea,

nemărginirile albastre,

şi inimile noastre…

atât!

De-mi vei cere…

mă voi descătuşa

de patimi,

de umbra grea a nopţii,

păgânul cânt al sorţii

şi-n urmă voi…

distanța dintre noi
se măsoară în fugile de care n-am trecut

mi-ar fi plăcut să fi copilărit împreună
să știi în ce mod pot iubi

ascultă
ploaia mea
lipită de pieptul pământului tău

ca înainte de facerea lumii

Inelele lui Saturn 
cu nestemate din adâncurile infernului, 
împodobesc degete de îngeri, 

în timp ce pleoapa timpului 
cade uşor peste visele mele, 
asigurându-mi eternitatea!