mă dau pe durerea dezbrăcată de cuie

[LUMINITA SCOTNOTIS]

 

 

paşi în setea ierbii                  

prin păienjenişul vremii

modelând lutul oricărui vis

mai am de trecut o fugă

mă cheamă apa în fapta curgerii

                                                                                                      

în nuntirea inimii

sunt ceea ce secunda arde

detronarea sinelui

 

timpul îşi pătează trecerea

călcând pe ultima zbatere de aripă

la zid

întuneric

licornul sângelui

îşi schimbă culoarea

mă dau pe durerea dezbrăcată de cuie

şi nu port haină întoarsă

decât cerul înfipt în podul palmelor

şi pământul urlă

din gura ochiului acoperit de lumină

 

mă dau pe drumul duminicilor orfane

să nu port rănile ruşinii

in seceta universului arde ecoul

ultimului încătuşat

 

mă scurg

în bruionul celei mai adânci chemări

şi mă plouă sunetul în picături de cuvânt

urmă

 

mă dau

arbore substanţei prozodice

cu funcţie revelată

evidenţa funcţiunii

dialogând relativ absenţa

[chindea maria elena]

...absenţa din prozodia efemerului, care respiră alte altitudini în fiinţa Unicului în care mergem să locuim o clipire de spaţiu ori de câte ori ne plinim menirea ca efemeride şi ne-mbrăcăm în infinit!  Doar detronarea sinelui de lut se cere celebrată după ce se câştigă nemurirea deschizând ochiul neperche-al frunţii! Călătoria-i faină de cunoşti traseul! Eu l-am străbătut cu rană şi prin rug - îl ştiu şi-l râd acum! Citit cu interes şi drag; Maria Elena

[CABEL ȘTEFAN TEODOR (TEO CABEL)]

”cerul înfipt în podul palmelor

şi pământul urlă

din gura ochiului acoperit de lumină”  

Big like!

Semn de lectură, teo cabel

[Vasilisia Lazăr]

Aşa cum unele articole vestimentare sunt create de marile case de modă doar pentru a fi admirate şi nu purtate, aşa există şi poezii care sunt făcute doar pentru a fi admirate şi nu pentru a fi înţelese.

Am admirat cu drag,

[Sofia Sincă]

Vrei să treci peste prezent, să te scurgi prin timp, dar nu înaintea îzbăvirii penitenţei sufletului, a suportabilităţii ceea ce vom avea toţi de suportat, în întuneric, fără a ne teme de superstiţii. Este trăirea iluzorie între pământ şi apă, mereu la răscruci de lumină.

Cuvântul îngheaţă în ecoul gândului dar farmecul lui străbate alte şi alte lumi.

Mântuirea se va realiza tot prin scris, tot prin poezie. Sacralitatea lui va izbândi.

Da, este adevărat, poezia dă mari bătăi de cap. Însă e o provocare şi asta se întâmplă de fiecare dată. Specialitatea Luminiţei Scotnotis.

Cu deosebită apreciere, Sofy!

[SPRINCENATU DAN]

Semn de lectură !

Dan

[Ion Lazăr da Coza]

Greu de receptat această poezie, însă rămâi cu o senzaţie de frumuseţe stranie citind-o.

da Coza