De-mi vei cere…

[Valentina Becart]

De-mi vei cere…
să mă dezbrac de trupul meu
de lut
să părăsesc al lumii
vechi tumult
şi, ca flacără sublimă,
să transced în absolut...
voi face-o!

…şi voi îmbrăţişa o taină,
unde cuvintele
n-au loc…
ci doar tăcerea,
nemărginirile albastre,
şi inimile noastre…
atât!

De-mi vei cere…
mă voi descătuşa
de patimi,
de umbra grea a nopţii,
păgânul cânt al sorţii
şi-n urmă voi lăsa
dureri
ce temniţă mi-au fost
ca până – ieri –
dar…
trebuie să-mi ceri!

[Valentina Becart]

Multumesc tuturor pentru rândurile lăsate în pagină.

”dar…
trebuie să-mi ceri!”
"Uneori ne trebuie o viață până înțelegem acest lucru!"
....
este adevărat!
dacă am şti cum să "cerem" ceva... unele lucruri s-ar
rezolva mai lesne!

.....
Dragă vasia,
multumesc pentru comentariu!
am fost surprinsă de francheţea celor exprimate.
eu ştiu bine că este vorba de gândul frumos al poetului
( asta pentru cârcotaşi... care au o mică "suferinţă")
........
Doamna Sofia,

am căutat un "înlocuitor" al expresiei... dar n-am nicio
inspiraţie în acest moment...

vă doresc numai bucurii!

gânduri minunate,
valentina

[gina zaharia]

reverență, Valentina!

[Ion Lazăr da Coza]

Încântat de acest prim contact cu poezia dvs pe acest forum.

da Coza

[vasile popovici]

„De-mi vei cere…
să mă dezbrac de trupul meu
de lut
să părăsesc al lumii
vechi tumult
şi, ca flacără sublimă,
să transced în absolut...
voi face-o!"

............................
Poemului, purtând aura devenirii autentice, i s-ar cădea un comentariu pe măsură pe care-l voi
face, înserându-l într-o exegeză: „Cartea cu poeme de 24 de karate".
Ceea ce mi-a atras atenţia, - în mod special - , este construcţia, segmentul lingvistic:
„să mă dezbrac de trupul meu de lut “; la prima vedere, pare o banalitate, ori nu e, ci este ingeniozitate – trup de lut, nu trup de(din) aur, platină, diamante…din spuma mării, trup din fierberea şerpilor din care iese piatra scumpă…nu, nimic din toate astea, din toate cele… Trup de lut!!!
Din lut a făcut Dumnezeul meu frumuseţile lumii, iar cea mai ,,frumoasă frumuseţe” din lut a fost făcută. Este meritul poetei ca din „banalul lut” care poate deveni mocirlă la vreme de ploaie, poeta să scoată, poate, cea mai de preţ metaforă cu infinite simboluri şi conotaţii semasiologice, bineînţeles, poetice.
Poeta are scrupulul bunului simţ: pe lângă că este „frumoasă” poezia ei, şi poeta este frumoasă – şi din punct de vedere al caracterului, şi din punct de vedere al fizicului( cer iertare poetei şi îi las permisiunea de a şterge, dacă supăr cu un adevăr). Poeta nu putea, - nu o lăsa candoarea - , să spună: „să mă dezbrac de trupul meu de 24 de karate” – ar fi fost poetic, dar nu ar fi fost feminin.
Voi continua comentariul început şi-l voi însera în cartea amintită pe care nu o va citi – cred – nimeni; lumea are alte preocupări decât „cetitul” cărţilor!!!
Reverenţă, Valery Becart!

Cordial,
vasia

[Vasilisia Lazăr]

O încântare!

[Any Dragoianu]

Cere si ti se va da...frumosul!

[CABEL ȘTEFAN TEODOR (TEO CABEL)]

”dar…
trebuie să-mi ceri!”

Uneori ne trebuie o viață până înțelegem acest lucru!

Semn de lectură, teo cabel

[Sofia Sincă]

Dăruire totală! Asta cere iubirea!

Mirajul răvăşirilor pune stăpânire uneori de sufletul îndrăgostitului şi doreşte să demonstreze puterea iubirii. Uneori imensă.

Frumoase versuri, mirifice, închegate. Însă aici, ''să mă dezbrac de trupul meu/de lut'' eu aş scoate ori ''trupul meu'' ori ''de lut''. Se ştie şi e foarte uzitată sintagma ''lutul meu'' în loc de ''trupul meu''. În acest fel sună cam pleonastic.

Însă asta este doar părerea mea şi condeiul în mâna ta, Valentina.

Bine ai venit, cu poezie în site-ul nostru!

Cu prietenie, Sofy!

[Bonnie Mihali]

De-mi vei cere…
mă voi descătuşa
de patimi...dar ...trebuie sa-mi ceri!

 

versuri profunde, rascolitoare, inedite...cu un parfum aparte, marca Valentina Becart!