ai locuit mult timp în poezia mea

ai schimbat mereu etajul 

acum locuiești la nouă 

te dai cu liftul de sus în jos 

ca pensionarii cu tramvaiul prin oraș 

(oricum au bilete gratis) 

m-ai locuit și pe mine cândva 

ca un suflet al sufletului 

posesie suavă de nouă ori în câte nouă veri 

în care mi-ai recitat din gândurile…

mi-e greu

din ce în ce mai greu

să cred că vii

din visurile  mele

în ele  te-mbrăcai 

în flori de  liliac

și îmi șopteai 

cu glasul de zeița

că îți…

Doresc să mă-ntâlnesc cu tine

Iubito, adorata mea!

Să te sărut fără ruşine

Atunci când ne vom revedea…

Gȃndurile mele cu greu ȋşi ţin

echilibrul şi se strecoară de-a buşilea

spre capcana cuvintelor,

ce  rostite nu se mai pot ascunde,

iar motivarea ar fi doar un moft

de domnişoară persecutată.

Recunosc sentimentele inutile,

risipă de iubire şi ȋnţelegere.

Nu duce nicăieri zborul

dar nici căderea nu este dorită

ȋn faţa soarelui ce-mi arde povestea.

Hai, să exersăm pasul

chiar dacă s-a schimbat ritmul

şi…

Îşi rezemase coatele de masă.

Simţea ochii

târându-se pe obraji

şi mintea se învârtea

printre impresii

prinsă

în cuşcă ca un şoarece.

Părea că timpul se scurgea nespus de încet.

În toată

lumea de dincolo

de gândul lui,

s-a simţit suspendat

în spaţiu

cu palmele umede

de emoţie

învelit ca un ou

de pasăre

în penele ambiţiilor.

ciocanul se poate impregna şi el 

de inteligenţă celui care 

îndreaptă tablă îndoită 



şi totuşi dreptatea nu se face…

nu-i de glumă, corpul e mult mai 

uşor decât aerul încărcat de…

Să nu promiţi iubirii clipe fără rost,

un sclav al ei să nu ajungi vreodată,

bolnav de ani pierduţi  în care-ai fost

doar un veşmânt pe-o lacrimă curată.

Să nu laşi umbre prin oglinzi murdare

pe braţul tău să sprijini vis şi dor,

când oboseşti trăieşte într-o floare

şi nu privi în noapte, stele care mor.

Când uneori dezamăgirea-ţi spune

ce dureros va fi prin sute de-aşteptări,

tu lasă zările sub pleoape să…

ar fi destul un pas cântător 

pentru prima găzduire a Lui 

numai trecerea verii 

se lasă pătrunsă de ape albastre 



tu ajută-mă să ajung la timp 

și rămâi cu mine 

lasă-ți sângele în clopot 

ca un balast în mâna pământului 

și rostește-mi numele 



dacă voi adormi 

impădureste-mă până la glezne 

păsările vor coace un fruct pentru îngeri 



fără tine nu…

e ceaţă şi eu mă gândesc la iubire

s-a scumpit ziua şi eu mă gândesc la iubire

trec pe lângă orfelinat spitalul de nebuni cimitirul cu ieşire la cer

fabrica arsă de focul oamenilor groapa de gunoi şi un mare gol pe câmp mă gândesc la iubire

de-o iarnă subterană mă tot gândesc la iubire

de sus tineri se aruncă în dor şi eu mă gândesc la iubire

păsări caută copaci de închiriat batrânii câte-un sprijin urmaş eu mă gândesc la iubire

poartă închisă încă şi încă…

Ai revenit cu trenul tău de noapte

Iar eu te-am aşteptat ca un nebun

În prag ai apărut la ora şapte

Şi nu stiam ce vorbe să îţi spun…

Când te-ai născut copile, în augustul torid,

Printre dureri flămânde ce clocoteau în mine,

Săpat-ai o fereastră zdrobind al morţii zid

Strângând în pumni lumina ca drept ce-ţi…

Gândul

se întâmpla

să-i şoptească

sfărâmând

simţul

autoconservării.

Începuse să depene impresii.

Impulsurile durerii se strecurau în degete

şi tâmplele zvâcneau auzind vântul suflând.

Privea şi asculta,

îşi tatona propriile gânduri

ca o omidă

când mintea se îndepărta,

se întorcea

şi pleca din nou

cu vocea transformată în geamăt.

Mergea prin umbrele înserării.

un incendiu de iubire

într-o mahala  din Amintire

demolează tâmpla mea

pe care rotund

soarele lumina și-o sprijinea.

tu extins în alte câteva suflete

te lași pe tine

aici cu mine să ardem

pe rug de răsărit.

eu și singurătatea ta

martorii  

unor vremuri sinucigașe

închise în calendare

agățate în numărători inverse

doar de un ochi

vinovat de lumină.

hulubăria veche

câmp de…

îţi ducem tăcerea neîncăpătoare
în burta unei căruţe
rămân copacii fără mâini drumurile fără picioare
în urmă câteva fiinţe sub dărâmăturile unei pierderi
încearcă să reziste
tot restul se burduşeşte ca să ne strângă într-un singur loc
sub un clopot de cer se zbat norii
o luăm pe strada liniştii
nu ştim ce să ne mai spunem
lipim pământul cu sentimente
de-o veşnicie

nu m-am priceput

niciodată

la iubit

am făcut-o și eu

cum am simțit:

dupa ureche...

pe brațe

după sâni

mă rog

pe unde

m-a dus inima

capul mă ducea

în altă parte

dar inima era șefa

ce zicea ea

era lege

și pentru cap

și pentru buze...

ochii

cred că erau agenți secreți

ei vedeau

trimiteau impuls

până când inima

începea sa bată

rău de tot.

ce securitate…

noaptea e văduva zilei

ce râde cu stele

câmpul ca o plapumă peste pământ

e o chintesență a grâului

rătăcită de propriul negru

cel mai mult amestecată cu ADN

foamea plămădită 

moare în noi

cad pradă țărânii din ce în ce mai des

ea se încurcă în glezne

este când drum, când eu

împletită-n aura Lui Dumnezeu.

12.06.2013