Cafeaua de dimineaţă

Ne bem cafeaua, încă, împreună

prin ochii tăi trec zdrenţe ceţurile nopţii

zâmbeşti… şi cerul începe să coboare

încet, să nu ne sperie…

e-acelaşi cer, sau altul?

La acest ţărm al mesei, eu mă gândesc

la mâine, un “mâine” îndurerat, ca o poveste

de Christian Andersen

vorbim… cuvintele sunt pietre, îngreunate

de prea mult “ieri”, de spaime şi regrete;

eu mă…

Subite

schimbări de lumină

şi umbră

treceau abia simţite,

neaşteptate

de expresia ochilor

ce păstrau

o sclipire de tinereţe

în sufocările

şi tresăririle nervoase

când lovise

corzi oprite

din căderea lor ritmată...

Rămase

o clipă gânditor

cu un fel

de teroare uimită

când îşi aminti

de privirea intensă

a trecutului

ştearsă din memorie.

tăcerea asta niarne*

ca o câmpie fără margini

îmi ascute auzul

cu tăișul cuvintelor

împlântat adânc în răspunsuri

stai liniștit

n-o s-o doară inima

izbindu-se de tăria nopților

în singurătatea mea

cel mult va plânge…

Sunt singur, deasupra pământului ploua

sprijineam cu mâna umbra

unui copac smuls din rădăcină,

am vrut s-o ţin dreaptă până va răsări

curcubeul,

câteva păsări s-au ridicat spre cer

cu ploaie cu tot, au vrut să fie mai aproape

de soare, dar norii erau prea negri

şi n-au zărit decât o scânteie

de fulger,

îmi amorţise privirea şi mă fulgerau

înserările, umbra copacului plângea odată

cu ploaia, lacrimile ei brăzdau

gesturile, vroiam să fie…

Ies din lumina zilei, istovită.

E vânt, rumoare şi se-arată nori

În zarea de iluzii…Răvăşită

De răscoliri prin scrumul de-aşteptări

Adaug paşi pe drumul ne-nsemnării,

Strâng cioburi de cuvânt din colb de vis

Şi trag perdeaua aspră-a depărtării

De la fereastra primului abis

În care a căzut povestea noastră

Când n-a mai rupt petale de senin.

S-a înnegrit întinderea albastră

A gândului, puţin câte…

de mâine locuiai într-un ieri
gândul ți-era cu vedere la mare
despletită în vânt de păreri
ți-e sânul dulce de sare

și marea venea de balaur
s-atingă sânul plin de muze
doar vântul avea de ghiaur
gustul de sare pe buze

marea adânc de sătulă
se tot ducea se tot venea
de s-a întins de-atâta hulă
nisip de el sare de ea

 PODURI ÎNTRE SILABE

merg doar

pe aleea din faţă a sufletului

obstinat m-a dizlocat 

un rug

din peretele inimii

cap de pod

un mal de cer

 …

Am treecut prin vaţă,

îmbrăţişată mereu cu singurătatea...

ajunsesem să semănăm atât de mult,

încât chiar şi cei ce mă cunoşteau foarte bine,

nu ne mai putau deosebi.

Totul curgea liniştit în viaţa mea,

până într-o  zi,când pulsul vieţii crescu,

sub impulsul unuimiracol nemaiântâlnit

şi acel miracol ai fost tu...

tu pe care te numisem iubire,

neştiind ce alt nume sublim ţi-aş putea da.

Tu pe care te-ascunsesem în…

un tufiş de măceş stingher

întreabă iarba ce treabă are de nu înfloreşte

soarele e neotrăvit

sub fiecare pleoapă amar

teroare intră

mascată jefuind banca ta de amintiri



dragoste

tezaur al meu

nu râd

dinţii mei macină numai suspine

frivol e un tremur de zâmbet

lăcrimează o umbră împinsă…

se răzvrătesc în doruri dimineţile mele

aşteptând secunda să înflorească zborul

am somnul în gene

şi vise nevisate cu tine

alerg  căutîndu-te

                                                                                          în fiecare surâs de suflet          

în fiecare cer întâmplat în…

O auzea cum gâlgâie

într-o nesfârşită tăcere.

Cu o senzaţie de încleştare,

privea cu o neputincioasă fascinaţie

cum poarta era închisă

şi se lovea de piedici neaşteptate

în seria de gânduri...

Din dezordonata lui bucurie

ieşea fără răsuflare

într-o singură clipă

cu o mişcare încremenită de flux

încercând să suspende orice gând

cu ochi neexpresivi.

între răsărit și apus

pendulez

conjugând anotimpului întrebările

desprinse din corola florii de măr

și din mugurii proaspeți de pe un ram verde

crescut în sufletul meu

în cerc

se rotesc îngeri

conturând harta zborurilor

mânați…

Cad cioburi din oglinzi pe duşumele,

secunda îşi lasă umbra pe ziduri

doar şoaptele noastre se caută

pe umerii lăsaţi fără mângâieri,

gândurile au o crustă de gheaţă

rămânând captive între prezent

şi amintire,

trebuia să ne-mbrăţisăm până la epuizare

să ne muşcăm cuvintele,

să presărăm prin nimicuri plăceri,

sau anunţat furtuni

şi nu-mi las privirea mai departe de tine

uneori când o pierd căutându-te

se-ntoarce singură sub pleoape…

Au înflorit bujorii şi-au îmbrăcat grădina

Cu hainele de gală ca pentr-un  mare bal,

Pare-o mărită doamnă ce-şi pune crinolina

În verdele smarald, dantelării şi voal.

Pictată este-n  roşul  iubirilor aprinse,

Dorinţele din inimi în rozul diafan,

Par rugi arzând în flăcări de patimă încinse

Acompaniate-n noapte de vânt ca de pian.

Şi peste tot şi toate, parfum amestecat

De liliac, narcise, incandescenţi…

Uneori simţim în feluri diferite 

mirosul ploii-n zilele de mai, 

când toate ni se par grăbite

c-o șoaptă de lumină



în umbra lutului mă-nchid liră voalată

că-s prinsă-n stări prea pline de iubire

oarbă splendoare-ntre culori presată

cu-n ochi închis de grea închipuire



în strajă m-am supus la fiecare vină

de dor încătușat cu-ndepărtate astre

în mine-o altă lume se naște ca din tină…

Te iubesc dimineața 

pentru că-mi aduci aripi de îngeri 

la temelia izvoarelor 

să-mi fie aromă de zbor printre stânci, …

la marginea nopţii tăcerea păsărilor tresară albastru de prea mult dor de înalt…