Rezultatele Concursului de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr da Coza”, ediția a II-a, 2022

REZULTATE

Iată că a sosit și mult așteptata clipă a afișării rezultatelor acestui concurs! Mai întâi vom da cuvântul cifrelor existente la ora acestui bilanț. Așadar avem:

– 65 (-5) poezii;

– 35 (-1) proze;

– 61 (-7) voturi poezie membri;

– 45 (-7) voturi proză membri;

– voturile administratorilor la poezie și proză;

– 1880 vizite a paginii Regulament concurs;

– 1666 vizite a paginii unde s-au postat poeziile;

– 1723 vizite a paginilor unde s-au postat prozele.

Și acest concurs a fost o provocare irezistibilă pentru mulți creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, ne-am străduit şi, în mare parte, am reuşit – zicem noi – să iasă totul așa cum trebuie.

Notele primite sunt, orice s-ar spune, la ora votării și în cadrul concursului, plecând și de la premiza că votanții au fost sinceri, o radiografie a creatorului și a creaţiei făcută de cei care au votat. La rândul lor, notele date de membrii administrației site-ului nostru, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, arată raportarea la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.

Au existat și câteva texte anulate, deoarece unii participanți nu și-au dat seama sau nu au citit cu atenție Regulamentul concursului și au trimis creații care au mai fost postate în alte spații. M-a supărat faptul că cineva (nu voi da nume) a trimis conștient, schimbând titlul și, pe alocuri, textul... Încă ceva ce m-a supărat a fost intenția vădită a unui participant de fraudă. E vorba de cele șapte voturi anulate, voturi date la indigo, cu intenția clară de a avantaja pe acel concurent. Iarăși nu voi da nume, dar e regretabil că pe unii îi pot bucura astfel de „victorii” mărunte. Încă ceva deranjant e faptul că doi sau poate trei autori participanți au acordat celorlalți note extrem de mici (note de 1, 2...). Dar, după cum bine știm, cu o floare nu se face niciodată primăvară. :)

Ca un element de noutate, această nouă ediție a concursului a fost organizată în parteneriat cu Revista „Eminesciana”, respectiv cu artistul Mihai Cătrună, care a realizat deosebitele diplome și care va suporta o parte consistentă din valoarea premiilor.

Și dacă tot am ajuns la acest capitol, e bine să cunoaștem și sponsorii acestui demers cultural. Așadar:

–  artistul Mihai Cătrună – coordonatorul artistic al concursului – oferă diplomele câștigătorilor, susține financiar unul dintre cele două premii de 500 lei, oferă fiecărui premiant câte un set de cărți poștale de colecție „Eminescu”, cu grafică personală, realizează pentru fiecare premiant câte un portret și publică textele câștigătoare în viitoarele numere ale revistei „Eminesciana”;

– poeta Gabriela Raucă (Viena) sponsorizează cel de-al doilea premiu de 500 lei;

– scriitoarea Florica Munteanu-Cuc sponsorizează un premiu de 300 lei și unul de 200 lei și oferă mai multe cărți câștigătorilor;

– scriitoarea Carmen Popescu oferă câte două cărți fiecărui premiant, precum și o sumă care să ajute la expedierea premiilor;

– cărți oferă și scriitorii Gabriel Cristea, Gabriela Ana Bălan, Rodica Calotă, Maria-Ileana Tănase, Liliana Mărginean. Sper să nu fi omis pe cineva;

– domnul Ionuț Calotă oferă un premiu special din partea Revistei „Monitorul de poezie” pentru un anumit text, care constă într-o diplomă (realizată tot de Mihai Cătrună), precum și publicarea textului respectiv în Revista „Monitorul de poezie”;

– eu voi susține financiar toate celelalte premii în bani rămase neacoperite și voi trimite câte un volum de poezie haiku & tanka a lui Ion Lazăr da Coza, volum pe care l-am publicat după moartea autorului.

Le mulțumesc din suflet administratorilor Însemnelor, respectiv doamnelor: Sofia Sincă, Valeria Merca, Gina Zaharia, Ana Cîmpeanu, Carmen Popescu, Mihaela Popa, Augusta Cristina Călin și Ada Nemescu, pentru toată munca, dăruirea și implicarea, vă mulțumesc vouă, dragi scriitori, participanți sau nu în această competiție, precum și vouă, dragii noștri cititori!

Să ne dea Dumnezeu multă sănătate, prosperitate, iar pe plan literar, nesfârşită inspiraţie!

(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)

***

*****

Linkuri / Diplome câștigători

POEZIE

„Aievea trece Lorca” de Gabriel Cristea - Trofeul „Ion Lazăr da Coza”

„S-a dat ora înapoi” de Nicolae Rolea - Premiul I

„Mereu voi fi cu voi” de Toader Răduță - Premiul al II-lea

„Plăsmuire” de Angelina Nădejde - Premiul al III-lea

„Primăvara din noi” de Mirela Grigore - Premiul al III-lea

„în ziua când Vissarionovici a murit și nu prea” de Gela Enea - Pre...

PROZĂ

„Fiica pustiului” de Alexandra Ghenghea - Trofeul „Ion Lazăr da Coza”

„Cozanopolis” de Ionuț Calotă - Premiul I

„Fiul culegătorului de chihlimbar” de Corneliu Ion - Premiul al II-lea

„Cu lupii” de Lenuța Rusu - Premiul al III-lea

Regulament concurs AICI
Poeziile participante AICI
Prozele participante AICI (partea I)
Prozele participante AICI (partea a II-a)
Prozele participante AICI (partea a III-a)
Prozele participante AICI (partea a IV-a)
Prozele participante AICI (partea a V-a)
Prozele participante AICI (partea a VI-a)

Poezie - voturi membri

Proză - voturi membri

CONCLUZII FINALE

Vizualizări: 1345

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări câştigătorilor şi tuturor participanţilor, dar nu în ultimul rând, felicitări şi celor ce s-au ocupat cu organizarea şi reuşita acestui concurs!

Felicitări premianţilor, dar şi celorlalţi participanţi!

Ca de obicei, un concurs deosebit!

Felicitări! O mare realizare.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Monica Pester

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 49 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tragic a utilizatorului Mihai Katin
cu 18 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Algoritm a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte de iunie a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 18 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog comoara din suflet a utilizatorului Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 19 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin galaxii de vis a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 20 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Portret interior a utilizatorului Costel Zăgan
cu 21 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Imn de grevă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 21 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Portret interior a utilizatorului Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Portret interior a lui Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dă-mi umbra . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 22 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Splendoare în Mai a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Splendoare în Mai a lui Răduță If. Toader
cu 22 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața nu-i decât o floare a utilizatorului vasile lucian tatar
cu 22 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coșmarul a utilizatorului Monica Pester
cu 22 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Imn de grevă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Imn de grevă a lui Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin galaxii de vis a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Prin galaxii de vis a lui Corneliu Neagu
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor