Cicoarea

[Stanescu Valentin]

 

Intr-o bună dimineaţă, roua le-a spălat pe faţă.

Ea, neghina-şi umflă frunza, roşul feţei îi sticleşte

şi ia-n râs subtil Cicoarea că nu-i floarea prea semeaţă,

că n-are puterea ei... dar Cicoarea îi şopteşte:

 

“Nu sunt floare, sunt Cicoare, cerul se reflectă-n mine,

cresc frumos în lan de grâu sau oriunde e lumină,

celui care mă iubeşte îi aduc starea de bine

dându-mi trupu-ntreg cu voie, farmacie-s în grădină,

 

frunze proaspete-n salată, ceaiuri simple sau infuzii,

curăţ sângele de rele, pun linişte-n rinichi, ficat,

darul meu este din ceruri, el nu vine din iluzii“.

 

Vorba ei ne înfioară, să fim toţi de-acum Cicoare,

gândurile cele bune să le facem dar curat,

s-alungăm din Suflet răul adus de neghina floare...

[Stanescu Valentin]

Tudor, văd că rodeşte reciprocitatea prin comentarii postărilor noastre. În vara asta am în proiect să apropii cele două nepoate ale mele de poezie. Fiecare va avea un caiet în care voi înscrie mici poezii de-ale lor cu ceea ce vor înţelege ce înseamnă poezia... Sper să le conving că a scrie şi a citi înseamnă viaţă plină, sănătate, voie bună.

[Stanescu Valentin]

Amanda, o altă Cicoare mă cheamă la întâlnire, acum când iarba a făcut spic şi primăvara se înmoaie. Vorbesc mereu cu plantele, gâzele, păsările, uneori mai tac cu peştii, stelele mă inspiră melancolic turnându-mi lumina lor printre gânduri spre descifrarea sensului vieţii...

[Tudor Cicu]

Dacă și „cicoarea” ar avea povestea fetiței care întreabă „De ce pleacă rândunica?”, pesemne am fi legat-o de interesul profund pentru imaginea poveștii... ceea ce îmi spune că pentru copii scrii chiar magnific. 

[Amanda Spulber]

Drăguță! Cu un frumos îndemn. S-ar mai putea lucra la ritm.