Cântec pentru Inia Dinia *

 

Cântă precum râul, plânge ca o mamă,

tună ca un fulger, dombra mea de soc -

inima şi viaţa, numai ea-mi sfăramă,

Inia Dinia, fir de busuioc!

 

Nu-ţi ridic vreun templu, nici vreo mânăstire

dar ca nimeni alta, ştii să mă supui

m-ai lipit ca timbrul, doar cu o privire

Inia Dinia, floare de gutui!

 

Şi regret că vremea, ca năluca zboară,

cum s-arunc, în mare, dombra ca pe-un leş?

când ești Frumuseţea, dulce şi amară...

Inia Dinia – floare de cireş!

 

  • Din volumul meu drag „Cântece la Dairea” (dedicat mamei care ne spunea povestea)

Vizualizări: 105

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Mai 28, 2025 la 9:40pm

Chris: O strângere de mână (am) pentru un cititor ca tine care a înțels că și o plăsmuire a minții, cuprinsă de spaima izolării într-o mânăstire (asta-i povestea), poate zidi cântecul pe care poetul încearcă să se cațere până la sufletul cititorului. Din aceste imaginări pe care ar trebui să și le pună în tolba cu care pleacă poetul la drum, umăr la umăr cu propriul eu, întrezărim și acest dialog cu conștiința proprie.

Comentariu publicat de Chris pe Mai 28, 2025 la 2:42pm

da, foarte frumos!

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Mai 27, 2025 la 9:36pm

Grig Salvan: Privitor la frumosul comentariu: mi-amintesc că traversam Bulgaria, de la Ruse, spre Sofia, cu muzica interceptată pe undele radio. Îmi atrage atenţia, la un moment dat, un anumit cântec. Un cântec, despre o anumită „Hira”, îmi trezesc amintiri vechi despre o anumită Kira. Le spun celor de lângă mine, despre asemănarea acelui cântec cu eroina din povestirea lui Panait Istrati. Și n-am cum să zâmbesc: scrisesem cândva o poezie ”Cântec pentru Kira-Kiralina” și un amic mi-a cerut-o să o pună pe note și să o transforme în cîntec fredonat pe strune de chitară. Nu cred că a dus gândul până la capăt, aș fi aflat. Dar în blocul unde am locuit 20 și ceva de ani, deasupra mea stătea o familie care avea doi băieți ce fredonau ziulica întreagă la chitară. Pe unul dintre ei (după mulți ani de când m-am mutat) l-am întâlnit la o manifestare, în orașul Buzău: ne-a cântat niște melodii folk pe versurile unui alt poet din localitatea unde am locuit cândva. Îl cheamă Nicu Zotta (îi găsiți melodiile pe google – îmi place „mai sună-mă!”).

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Mai 27, 2025 la 9:22pm

Alexandru: Nu știu când, cum, va descifra cineva, în noi cândva, drama de a fi nevoit să-ţi traduci lacrimile în cele câteva rânduri scrise. Dar va trebui şi să trăieşti, pesemne, aşa ceva, a desprinde „limba cosmică a poeziei”, din poveștile de acasă, acolo unde îngerul păzitor (Îngerul Poeziei) ne-a fost întotdeauna pe aproape. Salutări!

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Mai 27, 2025 la 9:15pm

Vasilissia: Povestea din copilărie, spusă de mama, mă uimea prin cererea fetei de împărat că voia să i se ridice o mânăstire, iar noi nu știam ce e aia... că în satul meu nu se afla decât o geamie turcească, abia mai târziu am realizat cum că, în casa fără poveşti, fusul sare singur de pe laviţă gata să-ţi depene o poveste uimitoare, soba începe a umbla singură prin casă și nimeni nu ştie de ce, apoi un cal iute ca focul, încă mestecând jeratic, îţi zboară de sub nas precum o pasăre... că de acelea erau destule în toți corcodușii și zarzării de la garduri. Eram mereu în coasta fratelui mai mic, care nu trebuia să se roage de două ori să i se spună o poveste, deşi trăirile noastre în acel sat nu au fost ca-n povestea celor doi Feţi-frumoşi cu stea în frunte.

 

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Mai 26, 2025 la 11:32pm

O cântare ca o legănare pe brațe. De o tandrețe colosală. De muzicalitate nu mai zic, poate voi încerca vreodată să-i găsesc o linie melodică.

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Mai 26, 2025 la 12:50pm

Da! Un omagiu deosebit! O poezie de pus în ramă!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 25, 2025 la 2:04am

Inia-Dinia, din Mînăstirea Calu-Gastru într-un pai se reazemă și într-un păr spânzură, zâna care poate zbura în chip magic, însoțită totdeauna de 12 fete... 

Minunat omagiu adus mamei, copleșitoare nostalgie a paradisului pierdut! 

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Mai 22, 2025 la 6:46pm

D-le Gabriel Cristea: Nu știu cum să vă răspund. Poate doar gândindu-mă la Friedrich Holderlin, care rostise o frază ce cutremurase lumea poeților: „La ce bun poeții în vreme de restriște spirituală?” Se mai întreba, recent într-un articol pe R.L., chiar Gabriel Chifu: „Se va renunța la metaforă, la zona metafizică, la lirism?”. Nu cumva „producția” de poezie se va îndrepta către o rostire brutală în care se vor amesteca limbile, cum s-a întâmplat în Babilon? Noua generație de „creatori” pesemne s-o fi uitat prin sticlă colorată: unele lucruri le-au văzut prin lentile albastre, pe altele prin lentile roșii, dar cele mai multe prin lentile de un galben-putred. Iar ceea ce vedem cu toții că iese de sub pana lor, sună precum niște nuci seci, fără să mai pomenim de cojile proaste, stricate, aflate aici. Citeam cândva că, Vincent Van Gogh, într-o scrisoare, îi scrisese surorii sale că poate vorbi în versuri prin simpla potrivire a culorilor. Dar Van Gogh vorbea acolo despre pictură nu despre poezie. Oare simpla potrivire a cuvintelor, să însemne noul drum pe care a apucat poezia actuală? Mi-e teamă să și sugerez una ca asta.

 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Mai 20, 2025 la 7:09pm

Absolut minunat! Cu ocazia asta am audiat câteva piese. 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Acela negru, mai de soi, - Unul negru, mai de soiEste tare revoltat,Fiindcă rața din zăvoi,Doar pe…"
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie

Cătușe de aripă

Din oglindă în oglindă,în oglindă m-am privitPrin ochii albi de murindă,Halucinat trup strivitDe…Vezi mai mult
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Mi-e dor...

*Mi-e dor de tine, maică,Ne-mbrăţişai cu drag,Mi-e dor de tine, taică,Şi de al casei prag.*Amirosea…Vezi mai mult
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Maria Mitea
"La mulți ani sănătoși, senini și înfloritori, Maria! 💖🌿🌷"
cu 9 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Multumesc, bunica Ada!( bine ai venit in clubul bunicutelor!)"
cu 20 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima tăcerii a utilizatorului nicolae vaduva
"Nicolae, te salut cu bucuria trăirii unei poezii esenţă. Valentele mele pălesc (prin intensitatea…"
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog simplicisima tăcerii a lui nicolae vaduva
cu 21 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta zi de martie a utilizatorului Stanescu Valentin
"Maria, mulţumesc pentru cuvintele de bun venit. Să fim bine. Să simţim emoţia la citirea poeziilor…"
cu 22 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima tăcerii a utilizatorului nicolae vaduva
"Nicolae,  partea asta ai scris-o cu stare , și măiestrie poetică:  aici,în piept,de…"
cu 22 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta zi de martie a utilizatorului Stanescu Valentin
"Bun venit, poete, cu scântei în plete …  citind Valențele mi-am dat seama…"
cu 22 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog l-am văzut și eu a utilizatorului Maria Mitea
"Ada, Mihai, vă mulțumesc pentru lectură și semn!  Cu drag, și o primăvară scăldadă-n…"
cu 22 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Vă mulțumesc frumos!"
cu 23 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Mulțumesc, Ada! O primăvară frumoasă  cu sănătate și inspirație!"
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima tăcerii a utilizatorului nicolae vaduva
"Cuvinte argumentate poetic cu trimiteri la clasici, cu disecarea chirurgicală a tristeții cu…"
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog simplicisima tăcerii a lui nicolae vaduva
ieri
Postare de log efectuată de nicolae vaduva

simplicisima tăcerii

 niciuna, nicialta. am învățat să tac mai bine, să pun cuvintele în pahare, să le agit ușor, apoi…Vezi mai mult
ieri
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea cu ciocul scurt a utilizatorului Alina Ilie
"Vă mulțumesc tuturor pentru apreciere și pentru sfaturi! "
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia ca armă a iubirii a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos!"
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cina poeziei a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos!"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
"Ţara cuvintelor frumos îmbrăcate! Mulţumesc pentru remember."
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor