Un pom, o casă, o urmă, o umbră, o iubire

[carmen popescu]

Îmi place să mă împiedic
de urmele pașilor tăi, scufundate în pământul reavăn.
Aș ști că nu ai uitat să mergi.
Aș măsura chiar distanța dintre ele.
Așa aș afla cât de tare te grăbești prin viață.
Știu, știu că sunt zile și zile,
Îmi place să te simt.
Azi ai fugit.
Probabil atâta căldură te-a grăbit spre un adăpost.
Sunt bune și extremele,
cauți întotdeauna loc de refugiu.
Acolo, e bine e o altă stare,
alta decât cea pe care ai avut-o până acum.
Poate o regăsire totală
te va ajuta să fii și umbră,
nu numai pași neodihniți.
Să nu uiți! Eu voi fi tot timpul aproape!
Important este să lași ceva după tine:
Un pom, o casă, o urmă, o umbră,
o iubire
și, atunci, sigur ai împământeni
trecerea ta pe aici.

 

[carmen popescu]

Dragii mei prieteni, popasul dvs. mă onorează. Mă bucur că avem viziuni comune, că punem la adăpost trăiri care se metamorfozează în umbre, urme, în iubire, elemente care împodobesc casa sufletului fiecăruia dintre noi.

Mio, Vasi, Cris și Nicoleta, vă îmbrățișez! Domnilor: Gabriel Cristea, Tudor Cicu, Viorel Grădinaru, Petruț Dan, Grig Salvan, respect! Un an prosper!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

O imagine care mi-a plăcut mult și care ne caracterizează viața noastră tumultoasă.

”Poate o regăsire totală
te va ajuta să fii și umbră,
nu numai pași neodihniți.”

[Chris]

foarte trist, dar foarte frumos. foarte!

[Grig Salvan]

Important e să lași urme, o bună învățătură de viață, urme grăbite sau locuri de popas bătătorite, urme pe care să le descopere cei ce vin după noi pe cărările vieții...

[Vasilisia Lazăr]

Frumos mai scrii, Carmen! Și ce dor mi-a fost de poezia ta! 

Să nu uiți! Eu voi fi tot timpul aproape!

Sunt convinsă de asta. 

Un an nou cu mai puțin zbucium și cu mai multe bucurii! Și cu sănătate! La mulți ani!

[Viorel Grădinariu]

La mulți ani, doamna Carmen!

[petrut dan]

Și acest final mi-a plăcut foarte mult ,mai ales că este un îndemn pozitiv și-ți trezește parcă dorința de viață, de a iubi, de a face lucruri, indiferent orice cu scopul de a rămâne după tine ''Un pom, o casă, o urmă, o umbră, o iubire''...

Frumos poemul, cu drag!

[Mioara Manoilă]

E toată frumusețea ta interioară în acest poem, Carmen dragă! 

[carmen popescu]

Domnii mei, dragi, în fiecare scriitură, îmi iau sufletul și îl fac țăndări pe altarul cuvântului, al viziunilor și al trăirilor comune: emițător și receptor. Vă mulțumesc pentru popas și pentru implicare emoțională. Un An Nou cu multe împliniri spirituale!

[Tudor Cicu]

 M-am teleportat, odată cu cititorul, în spațiul tău ideatic -„în imperiul pașilor pierduți”- și te-am găsit și eu glosând despre o durere la limita dintre rost/și spațiu, în esență o rotire prezent-trecut ce îi oferă cititorului, dincolo de tonul confesiv și reflexiv al scrierii încarcerate în vastitatea timpului, o perdea a amintirilor, un suflu hieratic derulat în stil cinematografic. Când tabloul lui „Poate o regăsire totală/te va ajuta să fii și umbră,/nu numai pași neodihniți” alunecă pe dinaintea ochilor noștri, pe cât sunt melancoliile de dulci, pe atât sunt tristețile de amare și (chiar nu știu, de unde?) îmi vin în minte cuvintele lui Dorian Grey din Portretul lui…: „E sfâșietor de trist!... Pentru asta... pentru asta... aș da orice! Da, nu există un lucru în lume pe care să nu fiu gata să-l dau! Până și sufletul mi l-aș da!”