ceapa din mâinile tatei n-avea timp să plângă,

pe-un colț de masă, lovea cu pumnul în ea,

chisată, întingea-n sare,

                                            o mânca cu brânză di oi,

(ca și constructorii de piramide, tata, era plătit în cepe)

ceapa din mâinile mamei era dulce, făcea multe foi,

primăvară de primăvară o împărțea prin tot satul,

lumea se mira, cum de n-aduce zari di lacrimă,

numai eu când am o…

cu ochii bunghiți în soare,

razele se mângâiau pe fața mea de parcă

era o apă limpede, clară,

de parcă mă știau ca pe numele tatălui,

mă ciupeau de nas, de bărbie – când alergam

se jucau pe

tălpile ude de rouă amestecată cu polen și praf,

ca băiatul din vecini, vântul îmi șușotea la ureche:

- e ușoară sau grea, oare când o să cadă?

o să-ți cadă pe cap, o să te lovească,

o să te dărâme, sau…

lumină legănată-n frunză, 

suspin adus din prima lume,

purtat de aerul pădurii, 

de veacuri albe și de ploi, 

te-ntorci cu primăvara-n piept,

și părul răvășit de gânduri, 

iubitul…

Pădurile roșii înverzesc în Cernobîl,

iar ochii unui oarecare pompier Pravnik 

din căprui și-au schimbat culoarea-n albastru

(așa spun ăștea la știri)

  încă nu am murit să mă nasc la fața locului,…

 când ne era lumea mai dragă  

și grâul se-ngălbenea ca păpădia, și

 tata vorbea cu iarba pe limba coasei, iar

                                                                harbujii începeau să crape,

câteodată-n toiul…

când umbrele se întorc, mai întâi, ascultă corbii, 

fluturii să atragă lumina își schimbă culoarea,

                                                                       se-ntunecă 

ca o mireasă părăsită, pădurea ce-mbracă-n ceață, 

nemișcată,…

să nu atingi timpul 

nici măcar cu o singură pană,

aripile-ți vor cădea ca frunzele

tatuate de cer,

să nu atingi timpul

nici măcar cu o singură rană

când cuțitele zboară ca…

iubire incurabilă, hai să zburăm din nou pe mătură,

nimic nu poate fi mai răsplătitor decât statul în aer, să

jonglezi cu bile aurii,

                                      admirând fluorescența,

iubire inoperabilă, urcă-te pe scena…

păzește între nevăzut și ne-nțeles,

împletit de durere și plăcere,

ține instrumentul lemnului într-o mână,

succesul și eșecul în cealaltă,

atinge neprevăzutul cu inimă de sculptor,

sensu-i nu-i dat de cunoaștere sau faimă,

nu toarnă nici ca ploaia, nu bate nici ca vântul,

nu vine prea devreme, și nici târziu nu pleacă,

și dacă vine, nu vine să rezolve puzzle-ul,

trimite roua s-amestece lumina-n țărână,

se ia cu umbrele la trântă,…

doar că nu știu din dragostea cui,

când te naști în poeți și mori în poeți,

cum afli cine ți-a frânt inima,

 a înviat-o, a cusut-o cu fir de aur,

cum îl găsești pe cel ce te-a făcut cupidon,

                                                                        să arunci săgeți în aer,

să dai foc sângelui zdrobit de umbre,

să prinzi pasărea, să-i furi cântul și zborul și visele,

cum ții minte cu cine ai murit în flori, cu…

cu pasul ei sprinten alergând printre clopoței,

dacă mai mângâie cărările acelui vis, cu ochii,

cu zâmbetul,

   a întors capul, s-a uitat încă o dată în jur, nu, 

nu o văzuse, i s-a părut,

doar aerul ei plutea peste lac

                                                     fără să-i trădeze…

ascunse șoapte din frunze și din dor,

în mai adâncul sângelui te port,

spălat de umbre pruncul plânge-n mine,

ochii ca roua, îți caută bujorii,

te tot strecori în vie, și mai plivești grădina,

de pasăre ți-i brațul, de pasăre ți-i cântul,

zi-le să nu-mi trimită poze cu sicrie,

nu cred, nu cred o boabă, știu bine, n-ai fost tu,

cum să fii tu, cu palmele pe piept încrucișate

când ai atâta treabă, când ai atâta vlagă,

cum să-ți lași…

O lumânare din lut se naște, ca o statuie,

iar umbrele de-abia se zăresc

de parcă sculptorul ar fi vrut să se joace cu ea după ce a terminat-o,

în speranța că nu fie uitat,

și că poate stoarce de pe chipul ei mici detalii,

gămălii, chițibușuri pe care doar un copil le vede,

și aproape că a făcut-o,

aproape că s-a lăsat cât se poate s-a lăsat slobod ca un…

în depărtare se aud glasuri de copchii,

se bate țurca din greu, se-aleargă după minge,

gloata strigă: Gooooool!

-șini-o dat golu? – eu! - ba eu nu tu!

ionel se zburlește ca un cucoș,

se intră-n dispute,

pe dealuri, la vie, tractoarele huruie,

stropesc feteasca cu albastru de rusia,

pe drum trece vecina, duce sapa pe umăr:

- buna zîua țațî cati,

-…

după noaptea ploioasă, citeam un poem,

fără să vreau

mi-am sincronizat buzele cu buzele tale

la fel cum ploaia s-a sincronizat cu fulgerul,

tunetele,

mângâiate de-același vânt, părul meu se unduie după părul tău,

pașii mei se-mpletesc cu pașii tăi, palmele se-ncuie-n palmele tale,

umbrele se topesc-ntr-o singură legătură de sânge

fără alternative

                                  paralele

renaștem ca roua

e ziua când…

Voi veni iarna la tine

vin  

     la iarnă, am să vin,

                                        ca un fulg 

                                                           să-ți cad în palme

         …

Mă gândesc să te  invit

                                          la un ceai

îmi imaginez cum

                                 încet

                                          ceainicul fierbe

 aburul colonizează aerul camerei,

                                                                             cucerește pereții

tăcuți,

            politicoși ne așezăm…

am văzut un copac fără inimă

mai avea câteva frunze în vârf

se uitau la cer de parcă se rugau

vântul le ajuta să se izbească de lumină

fără țipăt

fără  lacrimi
așteptau

Cum să ajungi în America

Și să nu vorbești cu mama ta,

Când știi cât de mult își dorea să vadă lumea,

Cât de mult visa să-noate-n ocean,

Cât a grijit grădina, a plantat copaci,

Tăiat via,



A semănat vise,

Și-n iarbă

Și-n prunci,



În ochi de cuci,



Cum să ajungi în America

Și să nu vorbești cu mama ta când te uiți la cer

Iar vorbele ei sunt mană cerească,



Sfântă ca țara unde te-ai născut,

Sfântă ca ploaia din…