Eliberare II

[Grig Salvan]

te rupi ușor de lucruri și plăceri
aluneci pe șuvițe lungi de lacrimi
și uiți treptat tot ce-ai mai vrea să ceri
te lepezi de dorințe și de patimi...

te lași purtat de-un tulbure flux
zadarnic să te mai opui
dus către moarte pe-o plută de lux
nu mai ceri nimic nimănui

te ia în primire luntrașul Charon
să faceți un ultim ocol
cu luntrea lui neagră de pe Acheron
plătindu-i un ultim obol

nimic din ce-a fost nu-ți mai amintești
și lumea ta se destramă
tu nici măcar nu mai știi cine ești
când treci de ultima vamă

mădularele toate se frâng și te dor
numai o vreme ești Tu...
apele toate se-ntorc la izvor
Apa Sâmbetei nu...

[Nuta Craciun]

Apropos de Apa Sâmbetei... dincolo de explicația din mitologia românească, unde ea reprezintă un râu care izvorăște de sub Pomul vieții aflat în Paradis, Apa Sâmbetei creează hotarul dintre cele două lumi, „lumea asta” și „lumea cealaltă” sau „lumea văzută” și „lumea nevăzută” (Raiul și Iadul) și este matca tuturor apelor, ea colectând toate apele de pe pământ, eu am luat în considerare acest al doilea sens și înțeleg că asta e ideea de final care tare mi-a plăcut: 

”În practica populară, specialiştii au constatat că, în aşteptarea zilei sfinte de duminică, ţăranii se îmbăiau şi îşi spălau hainele, iar apa de sâmbătă, colectoare de impurităţi, o aruncau cât mai departe de casă, pentru ca acele însuşiri negative şi ceasuri rele ale sâmbetei să nu se mai întoarcă niciodată în gospodăria respectivă, se menţionează în “Micul dincţionar academic, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2003.” 

Cer scuze că mi-am permis să abuzez de spațiu!!! 

[Nuta Craciun]

Ideile da, curg destul de bine,  dar ritmul nu e susținut egal în toate strofele și parcă mie îmi crează un pic de disconfort la citire, să nu zic altfel. Îmi place ritmul  primei strofe și îmi place ideea ultimei strofe, cele 3 strofe din mijloc nu prea aduc ceva inedit, adică povestea e cunoscută deși o rescrii cu cuvintele tale, parcă așteptam ceva inedit acolo. 

Încerc să o înțeleg ca pe o ”eliberare” rostită de pe țărmul nesfârșit al marilor întrebări, dar am câteva nedumeriri: 

pluta aceea oare chiar credeți că o fi ”de lux”? o spun cu zâmbet 

Tu-ul din ultima strofă, oare de ce e scris cu literă mare? 

Cu puțină întoarcere pe text, poate deveni o poezie bună. Mi-a plăcut tare ideea cu Apa Sâmbetei care încheie poezia. 

[Manuela Munteanu]

Când praf vom fi, sau, poate, umbre, 

În lotca dintre lumi ne-om odihni.

Și-așa, prin cețurile sumbre,

Corăbieri însingurați... ne-om întâlni, 

De vom cânta cât timp vom pribegi.

,,Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă".  Este trist și plin de sensibilitate mesajul acestor,,Eliberări", dar chiar poate fi eliberator, privit ca o trecere spre o transformare necesară. O transcendență firească și, cine știe dacă nu evolutivă. 

[Mihai Katin]

Este  un poem eminamente trist pentru  ca   trebuie  luat  ca  un exercitiu   spre nefiinta ,ca  o  initiere  in  ceea  ce  nu  este acceptabil:moartea...din acest  considerent  ma opresc  la  ideea finalului

apele toate se-ntorc la izvor
Apa Sâmbetei nu...