Eliberare I

[Grig Salvan]

după dezlegarea trupului greu
se va liniști deodată și sufletul meu
când s-o risipi fierbințeala din vine
mă voi răcori și eu în apele line

voi pluti ușor peste glia pustie
ca un flutur murind în toamna târzie
visând că-ntr-o altă primăvară
va renaște din nou, ca odinioară

zburând nevăzut ca un duh
mă voi pierde-n străveziul văzduh
voi lăsa în urmă orice durere
orice dorință, orice plăcere

toată teama mea de moarte
vă rămâne vouă, de astă parte
toată teama mea de viață
se va risipi ușor ca o ceață...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Cum a spus și A. Vlahuță 

"Nu de moarte ma cutremur, ci de vesnicia ei."

[Chris]

se potriveste titlul, eliberarea este redata mai ales in ultima strofa...

[Grig Salvan]

Nuța, mulțumesc pentru comentariul amplu, cuvintele se leagă frumos de textul meu și, într-adevăr, cea mai înțeleaptă atitudine în fața „marii treceri” este una a îmăcării cu lumea, cu destinul și mai ales cu tine însuți, să treci ca-n vis, chiar cu zâmbetul pe față, deși ar părea oarecum nefiresc și deplasat. Am eu un text de proză fantastică, „Vagonul morților vii”, ce se încheie exact cu această „declarație” plină de bravadă: „Vreau să mor cu zâmbetul pe față!”

[Grig Salvan]

Lisia, mulțumesc de lectură, de aprecieri și în mod deosebit de versurile memorabile ale marelui poet care a fost și este Romulus Vulpescu.

[Grig Salvan]

Gabriel, mulțumesc de vizită și reflecție pe marginea elegiei mele. Așa e, tonul e unul lent, ca o meditație la sfârșit de trecere prin lume, ca o adormire împăcată într-o toamnă târzie...

[Grig Salvan]

Mihai Katin, mulțumesc! Pentru lectură, pentru cele două strofe remarcate.

[Nuta Craciun]

Citeam undeva ceva frumos despre viață si moarte: ”Ar fi foarte bine dacă am putea întâmpina moartea ţinând lumânarea de Înviere aprinsă şi cântând ...  La urma urmei, suntem în această viaţă doar nişte „străini”, nişte „pelerini”; noi aparţinem de fapt altui tărâm, timpul petrecut pe pământ este sinonim cu cel petrecut de făt în pântecele mamei iar momentul morții nu este altceva decât părăsirea pântecelui.

... Există două tipuri de frică: există o frică divină, adică frica de Dumnezeu și începutul înțelepciunii, iar al doilea tip de frică este cea inspirată de demoni, adică o teamă patologică. 

Las aceste cuvinte aici, simt că au legătură cu poezia. De fapt e tot un comentariu dar nu sunt cuvintele mele, eu m-aș mulțumi să spun despre poezie că  ...doar cel ce persevereaza în  căutările lui spre tihna zilelor viitoare, poate simți eliberarea.   

[Vasilisia Lazăr]

Frunzele în ramuri? Prizoniere.
Libere să freamăte? Părere.
Liberă e frunza doar spre toamnă;
Libertatea clipei o condamnă
La căderea liberă, pe drumul
Consumat înspre pământ şi tumul.
De iluzii, veşted se desparte
Liberă o clipă,-n zbor: în moarte.

(Romulus Vulpescu)

Citind poezia ta, Grig, m-a învăluit un fel de liniște... E greu de explicat. Felicitări!

[gabriel cristea]

O poezie aidoma răsufletului ce se risipește ,,ușor ca o ceață"... Totul curge firesc, nimic forțat, metaforele dau senzația unei lentori atotcuprinzătoare... 

[Mihai Katin]

zburând nevăzut ca un duh
mă voi pierde-n străveziul văzduh
voi lăsa în urmă orice durere
orice dorință, orice plăcere   un catren  al  dorintei  de acea  libertate si  de acea eliberare totala dincolo  de care :

toată teama mea de moarte
vă rămâne vouă, de astă parte
toată teama mea de viață
se va risipi ușor ca o ceață...  m-a incantat  aici  sinceritatea si  nobletea versului!