Drumul

[Grig Salvan]

ne ivim din neantul înghețat și etern
bâjbâind în rece nămol
stropi mari de-ntuneric pe ochi ni se cern
și tot împrejurul e gol...

buimaci nu mai știm încotro s-o luăm
în față cărări se-ntretaie
nu știm pe care drum s-apucăm
căci urmele-s șterse de ploaie

croim cu puterile noastre un drum
și-ncercăm să facem lumină
dar orice scânteie se preface în scrum
și-așteptăm o zi mai senină

când iată pe cerul nostru se-aprinde
un soare de mult așteptat
un dor din adâncuri pe toți ne cuprinde
și vise croim ne-ncetat

visele noastre prind mai mult contur
și-am vrea atâtea să facem!...
se-aprind tot mai multe lumini împrejur

dar musai din drum să ne-ntoarcem...

[Grig Salvan]

Bolache Alexandru, Mihaela Popa, mulțumesc de vizită și semn!

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Lisia! Suntem aruncați în lume, bâjbâim până găsim un drum, încercăm să-i găsim drumului și un sens, încercăm să-l facem cât de cât frumos și luminos, dar tocmai cînd ar fi să ne bucurăm pe deplin de ceea ce am construit, suntem aruncați înapoi de unde am venit. Asta e până la urmă existența tragică a noastră pe pământ, din păcate...

[Mihaela Popa]

redată frumos sinuozitatea vieţii

[bolache alexandru]

Pe drum, tot pe drum... Numai drumul e interesant... Poezia dumneavoastră mi-a adus în minte melodia cu versurile lui Adrian Păunescu...

[Vasilisia Lazăr]

Poate că uneori contează mai mult drumul decât destinația. Însă drumul, în viață, nu e mereu asfaltat. Parcurgerea lui depinde numai de pașii pe care noi îi facem. O poezie interesantă pe care am citit-o cu plăcere.