cântec de iubit singurătatea

[Nuta Craciun]

 

iată-te, mulțumită de singurătatea ta

îți plimbi liniștită zilele,

ca o plecare în largul cerului

cu legile gravitației tale cu tot.

 

noaptea nu-ți căuta umbra, așa mi-ai spus,

totul se întâmplă doar înlăuntrul tău, în rest mai nimic,

adună-ți lacrimile să-i poți plânge pe cei vii,

cei plecați au găsit singuri lumina,

desenează-ți în gând o hartă cu toate iubirile și trădările

care au fost, dar ferește-te să mai crezi în duminici,

în fond duminica e doar un sentiment bipolar, așa îmi spuneai,

din spatele ei te privesc aceeași ochi hulpavi

care vor să te sfâșie, să te înghită pe nemestecate,

nimeni nu plânge cu tine și nu se bucură cu tine,

cuvintele au mereu două capete...

 

porți mereu pe umăr un înger

îl cari cu tine peste tot, îl hrănești îi cânți,

dimineața vă beți cafeaua împreună, ți se confesează,

tristețea lui seamănă cu o piatră doar că e vie,

îl consolezi cum te pricepi mai bine, îngerul te privește tăcut

îți umpli buzunarele cu blândețea lui,

nu te simți singură, ai învățat să-ți iei în fiecare zi

viața înapoi, fără să-i mai pui nicio întrebare

 

pe umărul tău îngerul cântă...

[Vasilisia Lazăr]

Tu și îngerul tău... Cunosc starea. Starea de singurătate. Dacă te-ai împăcat cu ea și ai reușit să transformi tăcerile în liniști, înseamnă că ai învins. Și ea nu-ți mai pare îngrozitoare, ba îți devine prietenă și confidentă. Iar dacă mai ai pe umăr și un înger care cântă, chiar ești bogat.

Superb poemul tău, Nuța! Admirație!

[Grig Salvan]

Frumos cântec, chiar dacă nu e cântec în sensul comun al termenulu, dar în background cuvintele cântă, „porți mereu pe umăr un înger... îl hrănești și îi cânți... pe umărul tău îngerul cântă...”

Versuri memorabile: 

„îți plimbi liniștită zilele,

ca o plecare în largul cerului

cu legile gravitației tale cu tot.”

„adună-ți lacrimile să-i poți plânge pe cei vii,

cei plecați au găsit singuri lumina”

„cuvintele au mereu două capete...”

[Mihai Katin]

nimeni nu plânge cu tine și nu se bucură cu tine,

cuvintele au mereu două capete... aceasta filosofie stoica rezumand curgerea poemului in ambivalenta cuvantului, adevarat lucru, un capat este in gura ce-i da intrupare, celalat in ratiunea ce-l primeste, este doar  una din variante desigur... poemul are in a doua parte sau in al doilea cap, ca si cuvantul, o mistica crestina  pozitiva care dezleaga poemul de incorsetarile stoice si ingerul ne apare ca o prezenta mai mult de sorginte umana si de un pozitivism necesar si util:

nu te simți singură, ai învățat să-ți iei în fiecare zi

viața înapoi, fără să-i mai pui nicio întrebare

pe umărul tău îngerul cântă... finalul de-a dreptul incantator pentru ca putini aud cantecul propriului inger!

cu multa pretuire!

[gabriel cristea]

Un poem minunat, un stil elegiac-contemplativ! 

[Denisa Curea-Popa]

Recitesc cu sufletul, știu poezia aceasta, o am la mine. Îngerii ne cântă pe umeri in fiecare ceas, doar să -i auzim. 

Deosebită apreciere! 

[Corneliu Neagu]

Ah, singurătatea! - uneori este singurul loc unde îți poți aduna gândurile pentru a le transpune în versuri frumos curgătoare ca în poezia de aici!

[bolache alexandru]

Singurătatea... Singurătatea pe care o porți în suflet. Singurătatea alaturi de îngerul pe care îl porți cu tine peste tot. El te ajută să îți iei viața înapoi atâta timp cât pe umerii tăi cântă un înger...