Apocalipsa

conștiința putrezește 

aidoma bolnavilor de ciumă 

sufletul domesticit în carne renunță să se zbată

dorința de evadare se stinge ca o lampă cu fitil 

în pântecul lumii embrionul infamiei crește 

ne construim edenul în urbe 

ne hrănim din grădini artificiale ce n-au nevoie de fotosinteză 

răul își înfige adânc rădăcinile în inimi 

ne războim pentru supremație 

sclavi ai inteligenței…

starea de etilism nu-mi potolește setea de euforie 

prin vene îmi curge vin de câteva nopți 

uit să-mi număr timpul din buzunare

îmi cumpăr încă două zile de beatitudine 

să nu-mi amintesc de haosul ce a cuprins întreaga lume 

singurătatea se vinde ieftin 

devenim mizantropi

ne cuibărim în spatele unui ecran și urmărim ipocrizia aproapelui

în…

te-a hipnotizat înainte să plece 

pretutindeni îi simți prezența

până târziu o aștepți să se așeze lângă tine

ai avea multe să-i povestești 

răsăritul te surprinde iar singur

toată noaptea ai urmărit-o în întuneric

îți șoptea s-o cauți

amintirile veneau ca o avalansă

imagini 3D atât de clare

mi-am propus

să te ascund în cele mai negre coșmaruri

evadai  după câteva clipiri

am luptat cu timpul

până mi-au înflorit crini albi în păr

a urmat un anotimp de frământare

îmi reproşai  că nu te-am iubit îndeajuns

mă forțai să urc treptele durerii

te-ai îmbrăcat cu umbra mea

toate visele s-au sinucis

mă retrag în brațele mamei

în noaptea aceasta mă voi naște din nou

ți-ai ucis ultimul anotimp

ciugulești cuvinte dintr-o rugăciune

viața se scurge din vene 

ca un fum pe sub ușă

te retragi în singura amintire tablou

mai aproape de sânul mamei

păsări negre fără aripi ți se desprind din piept

nu e nimeni să-ți aprindă o lumânare 

îngeri stau de pază la poarta cerului

nu te-au găsit pe lista de azi 

între două lumi cerșești să te naști…

farmaciile au afişul ,,nu servim fericire poeţilor,,

nu-ţi fie teamă

n-o să-mi pun în buzunar pietre de râu

port un pandantiv din cuarţ 

care purifică nopţile prea lungi

chinurile-mi cuceresc trupul

mă ghemuiesc sub lacrimi

accelerez maşina timpului

să ajung pe strada Bătrâneţii

mai am în puşculită un pumn de minute 

sper să-mi ajungă

să-ţi pot…

tot iarnă

tu îţi vei alunga singurătatea

prin cafenele

cu prieteni de unică folosinţă

îţi răsfoieşti versurile

nu te mai opreşti la iubire

cauţi poezia pe care ţi-o doreşti

îţi numeri  mărunţişul

peste câţiva lei vei râmâne singur

şi iar mă vei scrie

eu

mă voi retrage în colţul paginii

voi concura cu timpul

nopţile de iarnă sunt prea lungi

nu am atâtea litere

să-mi umplu…

acvilă
pândesc tanatofobia
din ochii celor triști
le comprim
pentru deșertul de zile 
când nimeni nu vrea 
să-mi întoarcă clepsidra

în palmele noastre

își târãște timpul casa

taifun de zâmbete 

dupã excesul de iubire 

din infuzia de zile în doi 

suntem orgoni

ne protejăm unul pe celălalt 

acvile ce pândesc 

fiecare firmiturã de euforie 

imuni la urletele criticilor 

traversãm ținându-ne de mânã 

poteca de la rãsãrit la apus 

epuizați de spectrele fertile 

ce nasc secunde moarte 

poposim la magazia cu…

toamna 
zgârie fereastra 
cu unghii de copac
la balul din octombrie 
și-a risipit zilele cu soare

își cerne lacrimile 
pânã-și completează 
puzzle-ul vieții 
cu ultima secundă înghețată 
își pleacã fruntea întunecată de gânduri
sãrutã cu buze reci
mormãntul de frunze însângerate
ar mai cerși câțiva pumni de lumină
dar nimeni n-o mai vrea

iubitule 
toamna acesta 
e o altă zi 
din anotimpul nostru

în palme
corăbii gri
plutesc pe apa sărată
izvorâtă din cerul
inundat de tristețe
mi-am stins țigara
pe linia iubirii
fumam speranțele
una după alta
toate aprinse de la vise
doream să văd
răsăritul în nopțile zile
dar nu mai am ce să fumez

e un paravan de corbi
între mine și lumină

sunt nisipul din clepsidră
aștept apusul speranței
să mă renasc în cealaltă cameră
dar nu mai sunt jucători
captivă între clipe
mă zbat
să trec de limitele transparente
sunt nisipul din clepsidră
tu amatorul ce ai trișat iubirea
la masa de șah

toate cioburile viselor
le-am înfipt
în venele cu amintiri
am sângerat
până s-a scurs și prima întâlnire
pământul sorbea zâmbetele tale

credeam
că îmi vor crește aripile libertății
m-am trezit
storcând lutul

nu pot să pierd
și ultima ta șoaptă

aș plăti timpul 
să nu mai stea azi pe la mine 
are mâinile murdare de melancolie
am inhalat tristețea
nu iese decât cu somn
dar nu mai am vise 
dorm cu ochii deschiși 
bântuită de realitate

mai am
câteva firmituri de viață
minutele sunt comori
secvențe din trecutul meu 
se derulează pe tavan
cu viteza luminii
e doar toamnă
m-am împrumutat
de un anotimp
pentru jocuri de noroc

cerșesc timp
dar Dumnezeu
nu mai are mărunțis

ninge cu flori albe de mai 

valsăm

notele de pian sunt tot mai surde 

luna pictează umbrele noastre

cioburi de stele

odihnesc în dantela 

ce-mi acoperă trupul

mă îmbât cu sărutul tău

mă privești ca și când ar fi ultima dată

mai rămâi încă o noapte 

scrie-mi versuri pe trupul ce tremură în unde

azi nu mi-am privit chipul
în resturile de oglindă

nu vreau să văd cuiburile corbilor
în ochii mei
nu vreau să știu 
câte frunze putrezite 
îmi acoperă șanțurile
de pe frunte
nu vreau să observ
urmele de otravă
ce mi-au ars buzele
azi nu am vrut 
să mă privesc 
în oglinda de mâine

amintirile 
pătrund pe sub scoarța prezentului
în venele oxigenate
cu iubire
îmi tulbură toată circulația 
inima abia își mai târăște visele acum încărunțite
trupul injectat cu substanță străină
se odihneaște pe cearșeafurile trecutului
crezând că dacă vor rămâne șifonate
amintirile vor sângera până la moarte