E greu să fii Dumnezeul tău

[Marica Elena]

e atât de gol

și cerul lipsește

nu am cu cine să-mi împart timpul

de când ai plecat nu simt frigul nici căldura

nu e nici zi nici noapte

doar un crepuscul continuu

secundele au înghețat

am îmbrăcat rochia neagră

mă simt îngropată în libertate

dar fără timp

fără lumină

fără tine

fără mine

simt numai lacrimile

ce se adună-n palmă

inundă linia vieții

întinsă pe spate

caut cerul

printre culorile rătăcite în cadru

să-mi pot aprinde speranțele

pentru a dezgheța clepsidra

[Marica Elena]

Mulțumesc!

[Marcel Vişa]

Poezia trebuie să fie discuţie de la om la om, în limbajul omenesc cotidian. Eu cred ca reusesti asta cu brio aici.

[Ion Lazăr da Coza]

Poezia trebuie să sugereze, nu să descrie! ...Cum s-a mai spus aici, parcă ar fi o pagină de jurnal. Finalul se îndreaptă cât de cât spre poezie. Titlul, ca vers, e interesant!

Drag,

da Coza

[Ana Cîmpeanu]

Îngropată  în libertate  e o contradictio in terminis. Libertatea despre care vorbeşti este singurătate, de fapt. Dacă o vezi ca pe o libertate înseamnă că nu te simţi stresată, apăsată, deprimată. Atmosfera pe care o imprimi acestei poezii este tocmai una de pierdere, de dezolare, de singurătate. Treaba cu îngroparea în libertate sună poate interesant ca metaforă, se vrea importantă în economia poeziei, e chiar plasată la mijloc, în miezul comunicării lirice, dar produce o falie logică. Atenţie la rupturile logice.

Îţi recomand să scrii să fii cu doi i şi Dumnezeu cu majusculă.  Doar dacă nu îl transformi în substantiv comun şi ştii tu că sunt mai mulţi, că fiecare are Dumnezeul lui. Singurătatea pe care o invoci poate să fie lipsa lui Dumnezeu, putem interpreta şi aşa. Ai nevoie de un Dumnezeu al tău sau vrei să îţi fii tu însăţi Dumnezeu. Titlul pe care l-ai ales e partea cea mai bună din poezie, pentru că lasă cititorul să gândească şi să speculeze.  Pari că îl cauţi pe Dumnezeu care să te pună în acord cu timpul. Fără tine, acesta ar putea să fie fără Dumnezeu, adresarea să nu fie către un partener ci către divinitate. Aşa ar fi chiar mai interesant şi de aici ar putea veni libertatea care e de fapt liberul arbitru, dar şi dezolarea. Bine, eu acum interpretez, tu ştii ce ai vrut să spui, s-ar putea ca eu să înţeleg mai mult decât ai vrut tu să spui.

[Marica Elena]

Mulțumesc doamna Sofia Sincă pentru sfaturi.Am încercat să scap de balast și am renunțat la majuscule.

[Sofia Sincă]

Un text declarativ, ca o filă de jurnal. Ai și aici metafore drăguțe dar ai și balast. De exemplu eu acest vers nu l-aș scrie, este inutil și dă senzația de poveste: Nu am cu cine să împart timpul. Se înțelege din următorul, singurătatea. Poezia are nevoie să păstreze puțin mister, nu venit cu explicații pe palmă.  Trăirea se explică prin metafore nu prin propoziții simple. Și este de preferat ca versurile să nu mai înceapă cu majusculă, din moment ce nu pui și punctuație corectă.

Primele două versuri plac.

Sofy