Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Martie 31, 2026 la 10:22am — 6 Comentarii
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Martie 21, 2026 la 1:33pm — 7 Comentarii
S-a-ntâmplat odată, de nu-ți fi aflat,
Măgarul s-ajungă mare împărat.
Și cum bănuiți, în împărăție
Permisă era orice măgărie.
Iată că pe dată a aflat şi leul
Şi s-a-nfuriat: "Cine-i derbedeul
Care a-ndrăznit azi să se proclame
Rege-n locul meu?" Şi-azvârlind sudalme:
"Aduceţi pe-acel ce pe jilţu-mi urcă
Şi fără obraz onoarea mi-o spurcă!"
Fu adus în chingi mai pe la chindie.
"Cum ai cutezat în împărăție
Onoarea să-mi…
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Martie 14, 2026 la 10:00am — 6 Comentarii
Am adormit târziu, cu gândul la tine,
și-n somn s-a stins lumina, dar în suflet mă mistuia dorul,
Tu erai condorul ce mă purta spre zări de vis,
unde norii se împleteau cu iubirea noastră-
o iubire fără început și fără de sfârșit
ca un ocean fără țărm în care sufletele noastre se pierdeau și mereu se regăseau;
Ne-am cufundat într-o pădure adâncă, unde copacii înălțau rugăciuni către cer
și parcă ne-am pierdut urmele,
dar în inimi ne-am regăsit, într-un…
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Februarie 24, 2026 la 9:00pm — 8 Comentarii
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Ianuarie 23, 2026 la 5:26pm — 9 Comentarii
Ăstei lumi nesăbuite faptele dacă-i măsori,
În căpute zdrenţuite, liniştit poţi să şi mori;
Te-ai târât pe brânci, pe coate să ajungi până aici,
Lasă-i pe-alţii mai departe-n muşuroiul de furnici.
Şi rămâi lumii de strajă închipuit în eres,
Lasă-te pătruns de vrajă, alţii cate înţeles;
Deapănă mereu poveste în troheu, dactil sau iamb,
Ce-a fost ieri şi astăzi este, la feştilă sire Lamb
Să dezlege mi se zbate cu ochelari rânduri…
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Ianuarie 19, 2026 la 1:00pm — 6 Comentarii
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Ianuarie 15, 2026 la 8:40pm — 12 Comentarii
Ce-ar vrea, doamnelor, bărbatul?
Un lucru e evident:
Zilnic să scârţâie patul
Câtă vreme e potent.
Iar de e sau nu zi mare,
Are o singură vrere:
Să tot închine pahare
Cu amicii la o bere.
Ar dori şi în Dubai,
Ba chiar şi ajunge-n vis
Şi se crede-a fi în rai,
Da-n zori s-a dus paradis.
Cum se trezeşte mahmur
De atâta băutură,
Zilnic se trage pe cur
Şi o dă pe acritură.…
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Martie 14, 2025 la 6:00pm — 15 Comentarii
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Martie 1, 2025 la 5:25pm — 16 Comentarii
Am uitat să fim, mă trec fiori,
De am ajuns pământ de flori;
De vină suntem numai noi
Că ne tărâm bocancii în noroi
Și împroșcăm tot ce e sfânt.
Se înfioară morții din mormânt
Și crucile-aplecate-n țintirim
Ne-aduc aminte c-am uitat să fim;
Mărșăluim doar pe pământ.
Se zguduie planeta din țâțâni,
O locuim, însă de ea străini,
O omorâm cu fiecare clipă
Și din adânc…
ContinuareAdăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Noiembrie 21, 2024 la 2:08pm — 11 Comentarii
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Mai 26, 2024 la 6:41pm — 7 Comentarii
Visul
Şi se făcea că am pornit într-o călătorie lungă,
Mă țineai de-o mână, te țineam de mână,
Însă deodat-am tresărit,
Ne crescuseră aripi ca la început;
Uimiţi, priveam unul la altul,
Mirat, ne binecuvânta Înaltul.
Cine ești tu, cel care-mi strângi mâna
Şi aripile-mi strivești?
Ah, zborul! Ce zbor minunat ne-așteaptă, iubite!
Haide, vino-n prag , ca să…
ContinuareAdăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Mai 15, 2024 la 3:00pm — 6 Comentarii
Ai plecat...
Tu, înger blând,
de-acum îmi stărui
doar în gând...
Îţi simt încă-mbrăţişarea,
se-aşterne, însă, depărtarea
şi tot mai frig e între noi,
deşi-mpreună fost-am una
şi ne juram că-ntotdeauna
aşa va fi...
Vraja s-a rupt
când şi cum, nimeni nu ştie,
nici eu, nici tu, neîntrerupt,
azi - poezie
a ajuns iubirea noastră
cântată de muza sihastră.
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Februarie 2, 2024 la 8:30am — 8 Comentarii
Peste mormânt plouă, ninge, steaua-ţi se-mpleteşte-n vers
Şi nicicând nu se va stinge, că de-acum e univers;
Cel mult poate o Ileană în batist-a lăcrima,
Asta-i lumea noastră mică şi ne agăţăm de ea;
Şi cum nu-ţi mai sună harpă, mi te-or peria confraţi,
Ba vor trânti de-o agapă cum se cade între fraţi;
Lor tovarăş nu te prinde, fereşte-te de mişel
Ce pe faţă mi te vinde savurând din stal măcel;
Retrage-te în culise și fii simplu…
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Ianuarie 16, 2024 la 12:00pm — 4 Comentarii
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Decembrie 30, 2023 la 2:43pm — 8 Comentarii
Ne-au tot repetat rapsozii
Că anu-acesta fi-va greu,
Nu ne minţiră nerozii,
Nu i-am crezut nici tu, nici eu.
Cu-ncetul noaptea s-a lăsat,
Făr’ să vrem jucăm pe sârmă
Şi rând pe rând cădem la pat,
Vine clipa de pe urmă.
Zi ce trece mai aproape,
Cu paşi repezi se întinde,
Ne-nvăluie să ne-ngroape
Umbra morţii furibunde.
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Decembrie 7, 2023 la 12:00pm — 4 Comentarii
Până ieri voia să fie adult să guste dulceaţa
Vieţii fără ca să ştie ce scurtă-i pe mosor aţa;
Toate au trecut pe rând, număra întruna anii,
Parcă zburau prea curând, azi i-ar cumpăra cu banii;
Cu timpul a înţeles că grăbit s-ajungă-n faţă,
Drumul cotit a ales, cât de scurtă-i, totuşi, viaţă!
Când a trecut hopuri toate şi ar dori să petreacă,
Dusă-i zi, iată, e noapte, de durere toate-l seacă;
Parc-ar fi un parameci zvârlit în şagă la…
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Noiembrie 29, 2023 la 10:30am — 6 Comentarii
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Noiembrie 22, 2023 la 11:55am — 9 Comentarii
O, tată, da,
nu-mi vine să cred,
dar te-am visat
pentru prima oară
de când ai plecat
pe drumul fără-ntoarcere...
Dar a trecut mult, mult timp
şi, totuşi, eu te-am visat
şi erai tânăr şi vesel, tată,
şi ştii care a fost primul meu gând
atunci când m-am trezit din vis?
Da, acesta a fost:
Mă chemi la tine, oare, tată?
Cum n-aş veni…
Cu-atâta drag, iubitul meu tată,
dacă te—aş găsi
vesel şi…
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Noiembrie 21, 2023 la 9:00am — 6 Comentarii
Ninge peste lume, ninge ne’ncetat
Şi fiori de sloiuri îmi cuprind fereşti;
Fluture şi floare fost-am noi odat’,
Sufletu-mi te cheamă... Unde rătăceşti?
Ca salcia-n mal, de-a fost zi sau noapte,
Pe cărări de brazi, prin neaua albastră,
Fost-am una, azi ale tale şoapte
Le aud în vis, bântuie-n fereastră;
Cum trece timpul nemilos, în grindă
Atârnă vâscul, te aşteaptă parcă
Să dichiseşti din nou curte şi tindă
Roşu-n…
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Noiembrie 18, 2023 la 3:10pm — 11 Comentarii
2026
2025
2024
2023
2022
2020
2019
2018
2017
2016
2015
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media)
CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media)
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru acest an, au donat:
Gabriela Raucă - 1500 lei
Burtea Corina-Elena - 200 lei
Monica Pester - 350 lei
© 2026 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor