Ce-ar vrea, doamnelor, bărbatul?

Un lucru e evident:

Zilnic să scârţâie patul

Câtă vreme e potent.





Iar de e sau nu zi mare,

Are o singură vrere:

Să tot închine pahare

Cu amicii la o bere.





Ar dori şi în Dubai,

Ba chiar şi ajunge-n vis

Şi se crede-a fi în rai,

Da-n zori s-a dus paradis.





Cum se trezeşte mahmur

De atâta băutură,

Zilnic se trage pe cur

Şi o dă pe acritură.…

Am uitat să fim, mă trec fiori,

De am ajuns pământ de flori;

De vină suntem numai noi

Că ne tărâm bocancii în noroi

Și împroșcăm tot ce e sfânt.

Se înfioară morții din mormânt

Și crucile-aplecate-n țintirim

Ne-aduc aminte c-am uitat să fim;

Mărșăluim doar pe pământ.

Se zguduie planeta din țâțâni,

O locuim, însă de ea străini,

O omorâm cu fiecare clipă

Și din adânc…

Visul

Şi se făcea că am pornit într-o călătorie lungă,

Mă țineai de-o mână, te țineam de mână,

Însă deodat-am tresărit,

Ne crescuseră aripi ca la început;

Uimiţi,  priveam unul la altul,

Mirat, ne binecuvânta  Înaltul.

Cine ești tu, cel care-mi strângi mâna

Şi aripile-mi strivești?

Ah, zborul! Ce zbor minunat ne-așteaptă, iubite!

Haide, vino-n prag , ca să…

Ai plecat...
Tu, înger blând,
de-acum îmi stărui
doar în gând...
Îţi simt încă-mbrăţişarea,
se-aşterne, însă, depărtarea
şi tot mai frig e între noi,
deşi-mpreună fost-am una
şi ne juram că-ntotdeauna
aşa va fi...
Vraja s-a rupt
când şi cum, nimeni nu ştie,
nici eu, nici tu, neîntrerupt,
azi - poezie
a ajuns iubirea noastră
cântată de muza sihastră.

Peste mormânt plouă, ninge, steaua-ţi se-mpleteşte-n vers

Şi nicicând nu se va stinge, că de-acum e univers;

Cel mult poate o Ileană în batist-a lăcrima,

Asta-i lumea noastră mică şi ne agăţăm de ea;



Şi cum nu-ţi mai sună harpă, mi te-or peria confraţi,

Ba vor trânti de-o agapă cum se cade între fraţi;

Lor tovarăş nu te prinde, fereşte-te de mişel

Ce pe faţă mi te vinde savurând din stal măcel;



Retrage-te în culise și fii simplu…

Ne-au tot repetat rapsozii
Că anu-acesta fi-va greu,
Nu ne minţiră nerozii,
Nu i-am crezut nici tu, nici eu.

Cu-ncetul noaptea s-a lăsat,
Făr’ să vrem jucăm pe sârmă
Şi rând pe rând cădem la pat,
Vine clipa de pe urmă.

Zi ce trece mai aproape,
Cu paşi repezi se întinde,
Ne-nvăluie să ne-ngroape
Umbra morţii furibunde.

Până ieri voia să fie adult să guste dulceaţa

Vieţii fără ca să ştie ce scurtă-i pe mosor aţa;

Toate au trecut pe rând, număra întruna anii,

Parcă zburau prea curând, azi i-ar cumpăra cu banii;



Cu timpul a înţeles că grăbit s-ajungă-n faţă,

Drumul cotit a ales, cât de scurtă-i, totuşi, viaţă!

Când a trecut hopuri toate şi ar dori să petreacă,

Dusă-i zi, iată, e noapte, de durere toate-l seacă;



Parc-ar fi un parameci zvârlit în şagă la…

O, tată, da,

nu-mi vine să cred,

dar te-am visat

pentru prima oară

de când ai plecat

pe drumul fără-ntoarcere...

Dar a trecut mult, mult timp

şi, totuşi, eu te-am visat

şi erai tânăr şi vesel, tată,

şi ştii care a fost primul meu gând

atunci când m-am trezit din vis?

Da, acesta a fost:

Mă chemi la tine, oare, tată?

Cum n-aş veni…

Cu-atâta drag, iubitul meu tată,

dacă te—aş găsi

vesel şi…

Ninge peste lume, ninge ne’ncetat

Şi fiori de sloiuri îmi cuprind fereşti;

Fluture şi floare fost-am noi odat’,

Sufletu-mi te cheamă... Unde rătăceşti?





Ca salcia-n mal, de-a fost zi sau noapte,

Pe cărări de brazi, prin neaua albastră,

Fost-am una, azi ale tale şoapte

Le aud în vis, bântuie-n fereastră;





Cum trece timpul nemilos, în grindă

Atârnă vâscul, te aşteaptă parcă

Să dichiseşti din nou curte şi tindă

Roşu-n…

Până ieri voiai să fii

Adult ca să guşti dulceaţa

Vieţii, fără ca să ştii

Ce scurtă-i pe mosor aţa;



Toate au trecut pe rând,

Numărai întruna anii,

Parcă zburau prea curând,

Azi i-ai cumpăra cu banii;



Însă-n timp ai înţeles,

Te-ai grăbit s-ajungi în faţă,

Calea strâmbă ai ales,

Cât de scurtă-i, totuşi, viaţă!



Când trecut-ai hopuri toate

Şi ai vrea să îţi petreci,

Dusă-i zi, iată, e…

Bunică, mamă, iubită,

Femeie, tu eşti unicat,

Şi precum macii - aprinzi fiori 

Când ne dezmierzi cu sărutat;





Prin vremi vestită eroină

Ai darul de-a îmbărbăta

Şi dai soldaţilor curaj

Primejdia de-a înfrunta;





Tu sânge ai vărsat prin veac

De fuse pace sau război,

Şi dintre toţi distins-ai fost

Eroul să trezeşti din noi;





La sânul tău se-alintă prunc,

Bărbatul dorul îşi alină,

Aleasă floare…

Ai fost? Am fost? Dar, oare, vom mai fi?
Pe boltă soare va mai răsări?
Mă înfior... În noapte rând pe rând
Grăbiţi ne afundăm curând, curând;


Rătăciți nu știu nici când, nici unde,
Ne-amăgim, dar nimeni nu răspunde
Din lumea ce-i decât un furnicar...
Dintr-un hotar la alt hotar hoinar,


Anevoie te mai poți întoarce,
Greu e drumul să îți afli pace;
Doar în vis măicuța cea bătrână
Uneori ne leagănă pe mână.