Coborâtă-s dintr-un verb

[ELENA AGIU-NEACSU]

De unde vin? Am, oare,-un rost?
Pe gânduri cad și mă-ntreb;
Îmi e condeiul adăpost
Coborâtă-s dintr-un verb;

Prin zăpezi, furtuni și zloată
Înotai... Prin lan cu maci.
În zadar aștept răsplată,
Nu sunt decât un cârpaci,

Ce-avan mă târăsc pe coate,
Bâjbâind năuc poteci,
În urmă voi lăsa toate,
Vine vremea să și pleci.

Cum nimic nu mă mai leagă
De - astă lume-n fierbere
Și surdă-i urechea bleagă
Să-i măsoare trecere,

Moartea-mi va părea ferice,
Loc de pace și odihnă,
Iar de-acum voi putea zice
Că trăiesc pioasa tihnă.

[ELENA AGIU-NEACSU]

Vă mulțumesc, dragi prieteni, pentru popas și apreciere!

[gina zaharia]

Frumos titlu!

Dar tot pe verb se și urcă!

Și resemnarea face parte din sufletul de poet.

[Mihai Katin]

Din a fiinţa fiinţa afla vieţii neputinţa şi din dor de fiinţare moartea între doruri moare...

Cu preţuire!

[Ada Nemescu]

Nu pot să nu remarc iscusința împletirii corecte a versurilor. Adevărat, este descris un abandon, un moment dificil... cred ca ar merge mai bine  ...fierbere/ cernere, decât trecere...

Vremea sau timpul se cerne, se trece..

Mi-a plăcut, în ciuda tristeții apăsătoare.

aDa

[Herțeg Claudia (Mota)]

Tristă puţin. Imi pare o capitulare resemnată!  Aproape o auto-negare! Am mai citit postări de-ale dumneavoastră, mi-au plăcut mai mult. Ne căutăm şi e firesc! Scriu şi eu aşa, uneori, aşa că înţeleg. Nu asta vă defineşte!