Versuri și pictură Ion Lazăr da Coza                    

E timpul de plâns pe budane,

La fetida lumină a unui biet felinar,

Ca pe sânul amantelor sterpe

Îngenuncheate lângă altar.

Să renunţăm bărbaţi la virilitate

– Vinul ne-ajunge pe-o mie de ani! –

Femeile noastre n-au decât să-i învie,

Din legende, pe vechii spartani!

În prag, cu suita lui de bacante,

Dionysos de-apare, de plăceri vlăguit,

Va vedea vestale virgine şi triste,

Ca un dar ce s-a…

              lui George Bacovia 

Mesteceni albi

Cu ramuri negre

În zare par s-aţină norii

Ca nu cumva

Să umple câmpul

De scame albe,

Derizorii...

Mesteceni albi

Cu ramuri negre

Sub orizont pe nori îi mână

Ca nu cumva

Să troienească

Salcâmii-nalţi

De la fântână –

Popas de corbi

Și de iluzii...

Mesteceni albi

Cu ramuri…

Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer

Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.

Arar se-aud în şoaptă…

sunt zile în care simt

că n-o mai pot lua de la capăt că nu mai e timp

atunci fac ordine în lucruri în manuscrise în suflet

cine a creat viața a pus și moartea alături

s-a mai dus un poet ce vreme grăbită

poate că e un termen pentru a muri

sau poate că viața nu-i decât o moarte lentă

ca și când te-ar mângâia cineva pe inimă până țâșnește sângele

credeam că n-am să îmbătrânesc vreodată

dar în…

dimineața

îmi mai desprind

un strat de iluzii

de pe gene

ca și cum visele sau urmele lor

s-ar putea atât de simplu spăla

cu sarea din lacrima

rațiunii

rătăcesc prin mine

ca printr-un parc pustiu

cu frunze moarte pe alei

și bănci scorojite

de uitare

e-atâta liniște

și nicio pasăre

sunt atâtea cărări

și nicio urmă

doar eu

copac bătrân…

Cum lunecă văzduhul curgând pe crinoline,

Și albe flori de apă în cercuri se desfac,

E-o vreme ce miroase a mine și a tine,

Cu-aromă de gutuie și plânset de copac.

În târgul plin de vise și umbre androgine,

Prin care trec alene trăsurile de ceață,

Suntem albaștri fluturi, în mândre pelerine,

Cu aripile grele și inimi mari de gheață.

Se ofilesc în suflet parfumuri de bujori

Și toamne cad milenii, în…

poemele mele sunt întotdeauna despre tine

chiar și cele în care mă prefac că scriu despre oameni

rămân lipită de această dragoste

precum un sâmbure de fructul încă necopt

mă pierd de bunăvoie printre secundele

acestei zile de toamnă

în care se-ntunecă devreme

terasele se închid mai repede

iar eu te pot iubi cu o oră mai mult

poemele mele sunt întotdeauna despre tine

nu uita să plângi când…

Într-o mână aveam ceva

ce nu-mi mai trebuia

– se pare, o noapte –

şi te-am rugat, neştiutor,

s-o arunci pe fereastră.

În cealaltă ţineam

– cufundat în visare –  

poemele nopţilor părului tău

despletit în şuviţe de stele…

Apoi s-a ridicat soarele,

risipind roua adunată în pagini

din boarea trupului tău

şi visul a-nceput să foşnească

uscat ca o carte…

De atunci te aştept

Şi…

surâs perlat acoperit

de brumă

în toamna-mpestriţată

de culori

mă uit prin geam cum la un semn

se-adună

şi curg în râuri stoluri

de cocori.

poem de ploaie suspinând

se scurge

te-mbrăţişez c-un rând de nopţi

polare

noian de frunze pe la geamuri

strânge

hoinarul vânt sosit din

altă zare.

perdeaua tremură ca-n orice

toamnă

pastel de gri mereu…

răpciune

se-aşterne în parcuri

ca un apus răstignit peste lume

aleile-şi adună la capete cerul

eu îmi flutur eşarfa

de parcă aş pierde pe cineva drag

ziua aceasta mi-aduce aminte de mâinile tale

crengi înflorite în care cântau privighetorile

până făceau să danseze seva copacului

azi

fără tine

slova mea pare un greiere rătăcit

prin ierburile mult prea înalte

din ultima lună de…

Motto: „Pentru mine, zilnic, aceasta e crucea de lumină pe care o port. Firește, mă mai împiedic, mai găsesc un Simion să mă ajute, dar cânte cocoșul de trei miliarde de ori, eu nu mă voi dezice de limba mea!” (Ion Lazãr da Coza)

Note din jurnal

De la prăşit vine mama

– bătrână ca limba română –

şi miroase frumos

a ţărână reavănă,

a buruieni…

nu-mi place toamna

miroase a străzi bolnave

și-a câini loviți de mașini

a iederă cățărându-se pe ziduri mucegăite

odată cu plecările

mi-aduce aminte de tot ce-am pierdut

dar mai ales de ziua 

în care am știut că mama

nu-mi va mai răspunde niciodată la telefon

nu-mi place toamna

și nici nu cred c-ar mai putea naște în mine idei

ori poezie

totuși îți scriu

așa cum o fac în…

Dragi membri,

Vă ofer, spre audiție, emisiunea „Simfonia culorilor”, realizată de Gabriela Raucă la Radio ProDiaspora, azi, 24 august 2024. La această ediție, pe lângă multe alte momente deosebite, sunt și câteva lecturi din poeziile membrilor site-ului nostru (Carmen Popescu, Ada Nemescu, Ion Lazăr da Coza, Dan Petruț Cămui, Gabriel Cristea și…

în ziua când clepsidra

îmi va muşca și ultima petală

e semn că am să plec 

în drumul lung 

anevoios

voi arunca pe umeri căruntele poteci

până un verde crud

va curge iar în mine

în lumea-aceea se respiră greu...

dar prinde-voi puteri

din slava nesfârşită

sorbi-voi zările albastre

şi viaţa iarăşi va-nflori

din seva cuvintelor

neterminate…

când o să…

Speranţa

Îmi arată nordul.

De fiecare dată însă când o privesc

Altă şi altă direcţie

Îmi clădeşte

Ca şi cum ar fi

Un secundar la ceas

Sau o giruetă

La o răscruce de... era să zic drumuri.

E adevărat că

La şcoala primară mi-au fost băgate

În cap chestiile cu

Muşchii copacilor, muşuroiul cârtiţei şi altele

De genul acesta

Dar ce să fac dacă

Unde vegetez eu

Nu-s cârtiţe, nici…

Iubito, îmi număr

Speranţele

Ca şi cum aş face

Un inventar al

Caselor mele

Căci nu mai ştiu prin ce

Tranşee vreo schijă

Mi-a amputat un picior,

O mână sau prin ce parte

Mi-a zburat calota

Craniană. De fapt, nici nu

Ştiu câte războaie am făcut –

Mă tot mutau de pe un

Front pe altul

Şi mereu murmuram ca pe un refren

Din imnul

Naţional:

„Parcele hotărăsc, în cinicul lor…

Cu pasul tău

ai putea să-mi străbaţi pasul,

Cu mâna ta ai putea

să mângâi ca şi mine

nisipul din clepsidră când

prin părul tău îmi răsfir degetele,

Cu gândul tău

ai putea să-mi străbaţi fiorul

când te privesc,

Buzele tale ar putea să

şoptească cuvântul meu

negândit şi tot

ce fac

ai putea face, dar

nu vei descifra nicicând

acest poem încrustat pe inima mea…

Tăcerea ta

arcuită

ca etrava gondolei

împotmolită

în singurătatea

gondolierului,

stăpân peste

lagunele toamnei,

alungă

reveriile

rănind spiritul

făcându-l suplu

până la plâns.

Tăcerea ta,

iubito,

m-a făcut

gondolierul –

stăpân peste

lagunele toamnei. 

Marea, ca o pendulă, numără clipele.

Ochii tăi, clipind, numără veşnicii.

...Te ţin de mână:

Părul tău, ca un roib odihnit, nechează-n vânt...

Eşti lângă mine.

Îţi sunt ca un gând...

Marea numără clipele,

Clipind, ochii tăi numără veşnicii...