avusese număr

această uşă

se vede clar după cele două găuri strâmbe

lăsate de holţşuruburi la capătul

plăcuţei de plexiglas trandafiriu pe care

negru

scrie SALON

jos nu te mai triază nimeni tu

în salonul cutare tu în salonul cutare ce

moartea are mai multe uşi

una şi bună

sau poate că are să nu fie-nghesuială

dar ca şi acestea de la universitar nu-s numerotate

că s-ar stârni…

Din lirica soțului meu, scriitorul Ion Lazãr da Coza, o poezie de un dramatism și o frumusețe aparte, premonitorie aș putea spune, și care apare în volumul postum „Ieșirea din labirint”, volum îngrijit…

am vrut să-ți cumpăr o carte

dar pentru că nu am găsit niciuna care să cuprindă

toate cuvintele de dragoste pe care aș vrea să ți le spun

am hotărât să-ți scriu eu una

sper să am timp...

aflu că un prieten a murit

la 46 de ani

inutil și absurd

la 46 de ani nu se moare se iubește

stomacul meu digeră greu tristețea

trupul din care vara s-a scurs repede

îmi dă senzația că traversez un pod gata oricând…

                  în această zi specială, în amintirea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza

Dorul meu de ziuă, visul meu de noapte,

mai aștern o slovă, chiar de nu răspunzi,

chiar dacă pierdute-s ale tale șoapte

și nu pot să aflu unde te ascunzi,

dar, atât cât timpul macină secunde,

iar cuvântul încă riduri n-a făcut,

îți mai scriu cu focul serilor arzânde,

așteptând…

Ce cântec de viață să-ți cânt

Când neguri peste sate petrec

Când nici măcar nu știu cine sunt –

Prin inimă ce gânduri îmi trec.

Iată ninsorile… Cad pustiite pe lac

La fund de s-ar duce ca banii de-argint

Mi-ar face și mie pe plac,

Asemeni dorințelor ce mint.

…Mai vin lupi la geamuri urlând –

Nici astă-vară pe munți n-au suit…

Te colind lucid, te colind delirând:

Dă-mi libertatea să te…

Pe unii îi vezi şi îi simţi că scriu cu sânge...

cu sângele lor, fireşte. Alţii

utilizează panglica neagră a sorţii

de la maşina de scris.

Efemer şi industrial,

astăzi se scrie cu pixeli, prin tehnica

touchscreen.

Eu încă folosesc

cerneala simpatică

Nu-i aşa că această poezie se vede

numai la căldura inimii?

dacă nu te-aș iubi

lumina s-ar tulbura

încercând să străpungă vitraliile tristeții

culorile ar îngheța

iar viața n-ar fi decât un contur străveziu

din tabloul în care trăiești

dacă nu m-ai iubi

literele și-ar destrăma albastrul

cuvintele ar face riduri

s-ar îmbrăca în umbre

și eu aș muri implacabil și anonim

pe dinăuntru

dar ne iubim...

– bieți căutători de fericire…

             Versuri și pictură Ion Lazăr da Coza                    

E timpul de plâns pe budane,

La fetida lumină a unui biet felinar,

Ca pe sânul amantelor sterpe

Îngenuncheate lângă altar.

Să renunţăm bărbaţi la virilitate

– Vinul ne-ajunge pe-o mie de ani! –

Femeile noastre n-au decât să-i învie,

Din legende, pe vechii spartani!

În prag, cu suita lui de bacante,

Dionysos de-apare, de plăceri vlăguit,

Va vedea vestale virgine şi triste,

Ca un dar ce s-a…

              lui George Bacovia 

Mesteceni albi

Cu ramuri negre

În zare par s-aţină norii

Ca nu cumva

Să umple câmpul

De scame albe,

Derizorii...

Mesteceni albi

Cu ramuri negre

Sub orizont pe nori îi mână

Ca nu cumva

Să troienească

Salcâmii-nalţi

De la fântână –

Popas de corbi

Și de iluzii...

Mesteceni albi

Cu ramuri…

Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer

Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.

Arar se-aud în şoaptă…

sunt zile în care simt

că n-o mai pot lua de la capăt că nu mai e timp

atunci fac ordine în lucruri în manuscrise în suflet

cine a creat viața a pus și moartea alături

s-a mai dus un poet ce vreme grăbită

poate că e un termen pentru a muri

sau poate că viața nu-i decât o moarte lentă

ca și când te-ar mângâia cineva pe inimă până țâșnește sângele

credeam că n-am să îmbătrânesc vreodată

dar în…

dimineața

îmi mai desprind

un strat de iluzii

de pe gene

ca și cum visele sau urmele lor

s-ar putea atât de simplu spăla

cu sarea din lacrima

rațiunii

rătăcesc prin mine

ca printr-un parc pustiu

cu frunze moarte pe alei

și bănci scorojite

de uitare

e-atâta liniște

și nicio pasăre

sunt atâtea cărări

și nicio urmă

doar eu

copac bătrân…

Cum lunecă văzduhul curgând pe crinoline,

Și albe flori de apă în cercuri se desfac,

E-o vreme ce miroase a mine și a tine,

Cu-aromă de gutuie și plânset de copac.

În târgul plin de vise și umbre androgine,

Prin care trec alene trăsurile de ceață,

Suntem albaștri fluturi, în mândre pelerine,

Cu aripile grele și inimi mari de gheață.

Se ofilesc în suflet parfumuri de bujori

Și toamne cad milenii, în…

poemele mele sunt întotdeauna despre tine

chiar și cele în care mă prefac că scriu despre oameni

rămân lipită de această dragoste

precum un sâmbure de fructul încă necopt

mă pierd de bunăvoie printre secundele

acestei zile de toamnă

în care se-ntunecă devreme

terasele se închid mai repede

iar eu te pot iubi cu o oră mai mult

poemele mele sunt întotdeauna despre tine

nu uita să plângi când…

Într-o mână aveam ceva

ce nu-mi mai trebuia

– se pare, o noapte –

şi te-am rugat, neştiutor,

s-o arunci pe fereastră.

În cealaltă ţineam

– cufundat în visare –  

poemele nopţilor părului tău

despletit în şuviţe de stele…

Apoi s-a ridicat soarele,

risipind roua adunată în pagini

din boarea trupului tău

şi visul a-nceput să foşnească

uscat ca o carte…

De atunci te aştept

Şi…

surâs perlat acoperit

de brumă

în toamna-mpestriţată

de culori

mă uit prin geam cum la un semn

se-adună

şi curg în râuri stoluri

de cocori.

poem de ploaie suspinând

se scurge

te-mbrăţişez c-un rând de nopţi

polare

noian de frunze pe la geamuri

strânge

hoinarul vânt sosit din

altă zare.

perdeaua tremură ca-n orice

toamnă

pastel de gri mereu…

răpciune

se-aşterne în parcuri

ca un apus răstignit peste lume

aleile-şi adună la capete cerul

eu îmi flutur eşarfa

de parcă aş pierde pe cineva drag

ziua aceasta mi-aduce aminte de mâinile tale

crengi înflorite în care cântau privighetorile

până făceau să danseze seva copacului

azi

fără tine

slova mea pare un greiere rătăcit

prin ierburile mult prea înalte

din ultima lună de…

Motto: „Pentru mine, zilnic, aceasta e crucea de lumină pe care o port. Firește, mă mai împiedic, mai găsesc un Simion să mă ajute, dar cânte cocoșul de trei miliarde de ori, eu nu mă voi dezice de limba mea!” (Ion Lazãr da Coza)

Note din jurnal

De la prăşit vine mama

– bătrână ca limba română –

şi miroase frumos

a ţărână reavănă,

a buruieni…